Avram Iancu – Craisorul Muntilor

Dintre figurile ilustre ale românilor implicați în Revoluția de la 1848 se detașează net personalitatea celui pe care moții din Apuseni l-au iubit si glorificat ca pe tânăr zeu dacic, sacrificat pe altarul libertății străbune. Mult, tare mult i-a iubit si Iancu pe moții săi. Pentru ei a luptat si a sângerat ca un leu, pentru ei s-a umilit la porțile închise ale Vienei, pentru ei a murit trist si neimpăcat de atâta ură si nedreptate la adresa celor mai vechi locuitori ai Ardealului. Astăzi, mai mult decât oricând, sacrificiul si lupta sa nu trebuie date uitatării! El si numai el a fost si a ramas Crăișorul Munților!

AVRAM IANCU s-a născut în anul 1824, în Munții Apuseni într-o familie de moți înstăriți. Tatăl său, Alexandru Iancu, a fost pădurar, apoi jude domenial. Având o situație materială bună, a urmat clasele elementare la Poiana Vadului și Abrud, gimnaziul inferior la Zlatna, iar gimnaziul superior la Liceul Piarist din Cluj.

La îndemnul familiei care dorea ca primul născut să se facă preot, iar al doilea învățăor, Iancu urmează calea cărților. La vârsta de 13 ani îl găsim înscris la gimnaziul catolic din Zlatna. Cu toate că școala are caracter unguresc, copiii fiind îndoctrinați si de catehismul militant catolic, Iancu nu renunță la credința sa ortodoxă. Copil dotat intelectual, stăpâneste în scurt timp atât limba maghiară cât si cea latină în care va conversa mai târziu cu împăratul austriac. În anul 1841, Iancu urmează clasa umanistă la liceul piarist din Cluj, unde mai termină si doua clase de filozofie. Atunci, tânărul moț rebel are primele confruntări ideologic-politice cu colegii unguri animați de ideea că Ungaria trebuie să devina un stat unitar național exclusiv maghiar. Iancu se regăsește în scurt timp printre fruntașii junimii românești transilvane. Tânărul din Apuseni se remarcă prin voința si înclinația înăscută pentru luptă, nedovedind aptitudini literar-filozofice precum Papiu Ilarian sau Neagoie Popea. Sătul de refuzurile si disprețul venit din partea aristocrației maghiare, rostește la prima sa cuvântare publică faimoasa sa sentință: “Nu cu argumente filozofice si umanitare se pot convinge tiranii, ci doar cu lancea lui Horea”.

Începând cu anul 1844 a urmat Facultatea de Drept la Cluj. Din anul 1846 a devenit cancelarist la Târgu Mureș. Își ia examenul de avocat în anul 1848.

În preajma izbucnirii revoluției făcea parte dintre fruntașii intelectualității românești transilvănene, luptătoare pentru emancipare socială și națională. A fost unul dintre inițiatorii și organizatorii adunărilor de la Blaj din 30 aprilie, 15-17 mai și 15-23 septembrie 1848 și conducătorul cetelor înarmate de țărani și de mineri din Munții Apuseni, în rândurile cărora și-a câștigat o mare popularitate.

Punerea greoaie în practică a legii privitoare la desființarea iobăgiei în Transilvania, refuzul lui Kossuth și al guvernului revoluționar ungar de a acorda libertăți naționale românilor transilvăneni și votarea în contra dorinței majortății române a unirii Transilvaniei cu Ungaria la Dieta din Cluj, au dus la dezbinarea revoluționarilor români transilvani și unguri și la ridicarea țărănimii la lupta pentru rezolvarea problemei sociale și a celei naționale. Avram Iancu a devenit conducătorul oștii țărănești transilvane contra revoluționarilor maghiari de la Budapesta. În fruntea acestei oști și în colaborare cu autoritățile militare austriece a organizat apărarea în Munții Apuseni și a respins numeroasele atacuri ale trupelor revoluționare maghiare venite din Ungaria, superioare ca număr și ca armament, câștigându-și renumele de “craiul munților”.

Pe 4 mai 1849 a dat o nouă organizare civilă Munților Apuseni. În vara anului 1849 a efectuat o ședere de 10 luni la Viena, unde a ținut legătura cu autoritățile imperiale austriece.

Luptele din Munții Apuseni slăbiseră atât forțele revoluționare ale maghiarilor cât și pe cele ale românilor. Armata țaristă, chemată în ajutor de împăratul Austriei, Franz Joseph, a înfrânt armata revoluționară maghiară la Sighișoara. Copleșite de armatele austriece și de cele rusești, trădate de unii generali, trupele revoluționare maghiare au capitulat la Șiria pe 13 august 1849…

În anul 1852 tânărul împărat Franz Joseph a întreprins o vizită în Transilvania, agenda călătoriei fiind stabilită de primul ministru Felix zu Schwarzenberg și de vărul acestuia, Karl Borromäus zu Schwarzenberg, guvernatorul Marelui Principat al Transilvaniei. La cererea lui Avram Iancu împăratul a modificat traseul vizitei, a mers în Munții Apuseni, a prânzit la Găina, a trecut prin Vidra și a înnoptat pe 21 iunie 1852 la Câmpeni. Avram Iancu s-a prezentat seara târziu la cartierul împăratului, după ce acesta se culcase, obosit de călătorie. Nemulțumit că nu este primit pe loc în audiență, Avram Iancu a iscat o altercație cu șeful de cabinet al împăratului, moțiv pentru care a fost dat afară de jandarmi. Ulterior a refuzat să primească decorația acordată de împărat pentru meritele sale din timpul luptelor contra revoluționarilor maghiari.

S-a stins din viață la 10 septembrie 1872 la Baia de Criș. A fost îngropat la Țebea, jud. Hunedoara, lângă “Gorunul lui Horea”.

Vasile Seicaru – Iancu la Tebea

În ultima perioadă, acțiunile extremiștilor maghiari (nu a populației române de origine maghiară), se manifestă  cu virulență împotriva românilor și a României, fapt constatat și de forurile europene, mai puțin de conducerea politică (vremelnică) din țara noastră.

Dacă 1 DECEMBRIE constituie “zi de doliu” pentru naționalismul extremist maghiar, ziua națională a Ungariei este sărbătorită cu fast în România, ocazie în care, înalte oficialități de la Budapesta, reafirmă intențiile revizioniste, iar extremiștii  din țara noastră ne batjocoresc eroii, cum s-a întâmplat cu marele revoluționar pașoptist AVRAM IANCU.

În aceste acțiuni, șovinimul maghiar este reprezentat “cu cinste” de agentul serviciilor de informații ungurești Laslo Tokesh care, în nemernicia sa, solicită fără scrupule autonomie pe criteria entice și, cu toate cu toate că reprezintă România în Parlamentul Europei, își permite să afirme că, pentru el și extremiștii maghiari, ziua de 1 DECEMBRIE este  “zi de doliu”. Apropo de statutul acestuia. Este corect ca un deputat în Parlamentul Europei să aibă dublă cetățenie? Pe cine reprezintă acesta? Alte țări din Europa, cum ar fi Franța, acceptă o asemenea situație ?.

În acest timp, aleșii poporului român din arcul puterii (votați și de ardeleni), se opun cu vehemență intenției opoziției de a condamna extremismul maghiar, pentru a nu-și supăra partenerii din coaliție. Până când?

Pe cei care minimalizează acțiunile revanșarde ale extremismului maghiar din România și Ungariai, îi somez să-și reamintească de Dictatul de la Viena din 30 august 1940, prin care România a fost silită să cedeze aproape jumătate (43.492 km²) din teritoriul Transilvaniei în favoarea Ungariei horthyste, impus de  Germania nazistă și Italia fascistă.

Români, somnul rațiunii naște monștri, dacă nu ne trezim există posibilitatea unui nou diktat, probabil de la Bruxelles sau de aiurea.

Colaj realizat de col.(r) Victor Cirstea

About Post Author

wolfsoftcompany

wolfsoft.company@gmail.com

http://desteptati-va.ro

Happy

0 0 %

Sad

0 0 %

Excited

0 0 %

Sleepy

0 0 %

Angry

1 100 %

Surprise

0 0 %