0 0
Read Time:7 Minute, 38 Second

Horthy ar fi încercat sã satisfacã solicitarea Moscovei de neimplicare militarã în schimbul Transilvaniei, dar directa subordonare a forţelor Honved comandei germane, în perioada 1941-1942, au fãcut acest lucru imposibil. Situaţia s-a schimbat, în primãvara lui 1943, odatã cu numirea la conducerea Forţelor de Ocupaţie din Ucraina a veteranului armatei roşii, Geza Lakatos. Lakatos, ca fost consilier al comisarului de rãzboi Kun – agentul sovietic Vilmos Böhm, avea contactele necesare pentru a negocia înţelegeri de neagresiune cu armata sovieticã şi grupurile de partizani. Directiva Înaltului Comandament Sovietic din ianuarie 1944 adresatã „atât Armatei Roşii cât şi grupurilor de partizani din zonã” menţiona cã „unitãţile maghiare nu trebuie sã fie atacate”. Chiar dacã „ele deschideau focul”, unitãţile sovietice primiserã ordinul „sã le treacã cu vederea şi sã tragã numai daca întâmpinau o rezistenţã puternicã şi deosebit de persistentã”.

Bogdan Filov - prim-minustru bulgar
Bogdan Filov – prim-minustru bulgar

La mijlocul lui octombrie 1942, primul ministru bulgar, Bogdan Filov, a fost invitat în Ungaria ca parte a efortului Budapestei de a stabili o relaţie specialã cu Sofia, deoarece „cel mai puternic stat danubian” şi cel mai mare stat balcanic – acum cã România fusese împãrţitã între ele şi URSS – erau „menite sã colaboreze”. În noiembrie, şeful maghiar al statului major a întors vizita partenerului bulgar la Sofia. În timp ce, în general, erau considerate a avea rezultate minore, aceste vizite la nivel extrem de înalt reflectau cel puţin politica comunã adoptatã de cele douã state în respingerea cooperãrii României pentru ieşirea din rãzboi. Negocierile româno-maghiare din 1943 s-au dovedit un eşec, iar Filov a informat imediat Berlinul referitor la propunerile Bucureştiului, în perioada iulie-august 1943, „cã cele douã state ar trebui sã le permitã anglo-saxonilor sã preia peninsula balcanicã pentru a o salva de bolşevism”.

Simbolurile partidului Crucea cu sageti
Simbolurile partidului Crucea cu sageti

În consecinţã, Atzél şi alţii ca el nu au avut dificultãţi sã pãrãseascã Crucea cu Sãgeţi (şi alte asemenea organizaţii fasciste) şi sã fie bie primiţi în Partidul Comunist Ungar, condus de Moscova (care includea din nou aripa transilvãneanã ce aparţinuse anterior de PCR). La începutul lui 1944, dupã încheierea unor acorduri cu forţele sovietice pe frontul de est, conducãtorii ungari din jurul lui Horthy au reînnoint tentativele de „a face înţelegeri cu sovieticii şi a ataca România.” La mijlocul lui martie 1944, un grup de lideri militari, politici şi religioşi transilvãneni au propus un plan prin care Horthy urma sã meargã în nordul Transilvaniei, sub protecţia Armatei I-a şi sub comanda lui Atzél, în timp ce întreaga comunitate maghiarã, unitã sub Partidul Maghiar Transilvãnean, toate organizaţiile (dintre care multe intraserã deja în partidul comunist şi puseserã bazele unor noi organizaţii „democratice”) şi instituţiile, inclusiv Armata I-a şi a II-a, sã meargã „en bloc la ruşi”. În acest scop, Horthy i-a însãrcinat pe şeful cancelariei sale militare, generalul Bela Miklos (de Dalnok) şi pe generalul Lajos Veres (von Dalnoki) sã comande Armatele I-a şi a II-a şi sã efectueze transferul. Comuniştii transilvãneni, pretinzând acum cã „apãrã cu loialitate interesele Ungariei”, au luat parte la plan pânã la sfârşitul primãverii anului 1944, la fel ca şi rectorul Universitãţii Cluj, Deszo Miskolzy, care era rezident la Budapesta în 1940, atunci când guvernul Horthyst i-a numit în funcţie pe el şi pe episcopii maghiari din Transilvania.

Geza Lakatos - prim-ministru ungar
Geza Lakatos – prim-ministru ungar

Imediat dupã numirea lui Lakatos ca prim ministru, Horthy l-a trimis pe baronul Atzél, acum comunist, sã contacteze autoritãţile sovietice. Atzél a plecat la Moscova şi s-a întâlnit cu şeful spionajului militar, generalul Feodor F. Kuzneţov, obţinând asigurãri cã:

• armatei române nu i se va permite sã ocupe nordul Transilvaniei;

• administraţia maghiarã, poliţia şi jandarmii nu vor fi înlocuiţi de români;

• în Transilvania se va efectua un referendum şi

• Înaltul Comandament Sovietic „va trimite grupuri de partizani în Ungaria pentru a-i ajuta pe maghiari la schimbarea de regim.”

Ulterior, Horthy a trimis o delegaţie la Moscova, condusã de generalul Farago, pentru a încheia armistiţiul.

Comandanţii militari sovietici au aprobat cu satisfacţie acordul Kuzneţov – Atzél, aşa cum a fost prezentat în vara lui 1944. Cu toate cã scopul sovieticilor de a provoca mari pierderi în rândul armatei române şi mai ales în cadrul corpului ofiţeresc, presupunea ca forţele române sã intre în nordul Transilvaniei, ele au fost trimise rapid mai departe şi nu li s-a permis nici sã se încartiruiascã în oraşe şi nici sã înlocuiascã forţele de ocupaţie din regiune. Cooperând acum cu autoritãţile sovietice, aceleaşi oficialitãţi şi organizaţii maghiare care intraserã în nordul Transilvaniei cu girul lui Hitler şi Mussolini şi cu binecuvântarea lui Stalin, era acum recunoscute ca fiind „combatanţi ilegalişti” care luptaserã împotriva burgheziei şi a guvernului român „burghezo-moşieresc”. Dupã cum nota mai târziu un comunist maghiar transilvãnean, a existat „un cerc in Transilvania de nord care, înainte de eliberare, era compus din persoane care formaserã comitete cu fasciştii şi care, de pe o zi pe alta, au devenit mari prieteni ai Uniunii Sovietice, arãtând cã, în orice caz, Transilvania nu va fi româneascã”. Subliniind cã revizionismul, mai degrabã decât opţiunile politice motivaserã schimbarea, el a menţionat în continuare cã „unii primari, care fuseserã agenţi ai serviciilor secrete britanice, acum curtau tot ceea ce era sovietic”, în timp ce alţii, „precum Iordache şi cei din jurul lui”, continuau sã predice revizionismul, fãcând agitaţie în acest scop „la partid, în şcoli şi oriunde altundeva”.

Aceastã redistribuire masivã a agenţilor lui Horthy ca „luptãtori antifascişti” a permis Budapestei sã insiste ca România sã admitã în sudul Transilvaniei aproximativ 200.000 de maghiari, pe care i-a caracterizat drept „victime” ale „represiunilor naţionale ale regimului Antonescu”. Însã, comisia germano-italianã a stabilit cã numai 60.000 de maghiari (din totalul de 462.000) pãrãsiserã sudul Transilvania şi cã „nu toţi pot fi consideraţi refugiaţi”.

Numeroşi maghiari au emigrat în Ungaria dupã Arbitrajul de la Viena, din proprie voinţã, din motive patriotice, unii dintre ei chiar înainte de intrarea trupelor maghiare în nordul Transilvaniei. Alţii au fost motivaţi de dorinţa de a fi cu familiile lor sau de perspectiva unor avantaje financiare, fãrã ca autoritãţile române sã exercite vreo presiune asupra lor. Autoritãţile maghiare locale, acum fie comunişti, fie în coaliţie cu aceştia în „noi” organizaţii democratice (de exemplu Uniunea Popularã Maghiarã, formatã la 6 octombrie 1944, a absorbit o mare parte din Partidul Transilvãnean Maghiar), erau deosebit de încrezãtoare în sprijinul sovietic, datoritã acordurilor anterioare. Astfel, spre exemplu, atunci când rectorul şi profesorii români, care fuseserã forţaţi sã pãrãseascã universitatea din Cluj în 1940 s-au reîntors în 1944, cu un mandat oficial de preluare a conducerii, ei au fost pur şi simplu refuzaţi de Miskolczy, numitul Budapestei, care se aflase în fruntea eforturilor de „reprimare a culturii” româneşti. La cererea Ungariei – aceasta se întâmpla pe 14 octombrie 1944 când Ungaria lupta încã alãturi de Axã împotriva României şi a forţelor sovietice – şeful de stat major sovietic al Comisiei de Control Aliate din România (CCA), generalul Vinogradov, a plasat Universitatea şi administraţiei acesteia, numitã de Budapesta „sub protecţia Armatei Sovietice” şi a ordonat Bucureştiului sã nu se amestece.

g-ral. Vladislav Vi­no­gra­dov
g-ral. Vladislav Vi­no­gra­dov

Administraţia civilã româneascã, numitã dupã ce Transilvania a fost eliberatã de forţele maghiare şi germane, la sfârşitul lui octombrie, a fost alungatã rapid de autoritãţile militare sovietice, la 11 noimbrie 1944. Sovieticii au instituit în schimb o administraţie militarã bazatã pe aceiaşi administratori civili maghiari şi şefi de instituţii numiţi iniţial de regimul de ocupaţie al lui Horthy. În modul deja cunoscut, Moscova trata România „aliatã” ca pe inamic şi stabilea o coordonare „prieteneascã” cu „inamicul” maghiar din Axã, împotriva ei.

Sprijinul deschis al autoritãţilor militare sovietice pentru menţinerea conducerii maghiare a constituit subiectul a sute de rapoarte din regiune, în perioada 1944-1947. Spre exemplu, cu o sãptãmânã înainte de transferul pur formal al nordului Transilvaniei în autoritatea administrativã a Bucureştiului, spionajul militar raporta primului ministru român cã activitatea revizionistã ungarã „se manifesta pe deplin sub masca comunismului,” în timp ce simbolurile naţionale româneşti continuau sã fie ţinta ridiculizãrilor şi a sancţiunilor legale. Era „interzisã” expunerea drapelului şi „elevii de liceu care purtau culorile naţionale la butonierã erau arestaţi”. Românii erau obligaţi sã foloseascã numai limba maghiarã în relaţiile cu autoritãţile”, intelectualii erau umiliţi în public şi etichetaţi drept fascişti, iar ofiţerii români şi soldaţii care îşi vizitau familiile erau „arestaţi, escortaţi pe strãzi de organele civile ale Poliţiei Populare Ungare şi forţaţi la munci forţate umilitoare în vãzul populaţiei şi al comandanţilor militari sovietici”. Într-adevãr, autoritãţile maghiare se bazau deschis pe sprijinul sovietic:

Cu orice ocazie, ungurii observau simpatia comandanţilor sovietici, cãutând sã-i convingã prin orice mijloace de sentimente lor comuniste pentru a obţine diverse avantaje şi a-şi atinge scopurile iredentiste.

Raportul concluziona cã „intensa propagandã revizionistã” se manifesta în continuare la reuniunile sindicatelor „democratice” maghiare, în timp ce Poliţia Popularã Ungarã continua sã comitã „tot felul de atrocitãţi şi ameninţãri pentru a forţa populaţia româneascã sã pãrãseascã nordul Transilvaniei”.

Larry Watts, istoric american

Happy
Happy
0 %
Sad
Sad
0 %
Excited
Excited
0 %
Sleepy
Sleepy
0 %
Angry
Angry
0 %
Surprise
Surprise
0 %

Average Rating

5 Star
0%
4 Star
0%
3 Star
0%
2 Star
0%
1 Star
0%

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You may also like