Perfidul razboi psihologic și generalul erou Ștefan Gușe

REALITATEA UNOR „MINUNI”

Voi prezenta, câteva aspecte mai puţin cunoscute, care vin în sprijinul celor afirmate mai sus. Adică folosirea armelor neconvenţionale pe teritoriul României (cer, pământ) în decembrie ’89.  Pe timpul Administraţiei Nixon, Casa Albă, împreună cu factorii de decizie din armată, a elaborat un plan de invadare a Cubei cu ajutorul unui submarin echipat cu lasere. Se ştie că majoritatea populaţiei Cubei este de religie catolică. Şi atunci, americanii au elaborat un plan diabolic, în cadrul căruia laserele de pe submarinul respectiv trebuiau să „picteze” pe cerul Cubei imaginea lui Christos pentru a „prevesti” Revenirea Sa pe Pământ.

Se sconta că această „minune” va tulbura populaţia catolică, carte, în credinţa Revenirii lui Iisus, nu va opune rezistenţă, forţele armate cubaneze vor fi dezorganizate, timp în care comando-urile americane, special antrenate, vor ocupa poziţiile strategice. Nu s-a reuşit.

Acelaşi lucru s-a întâmplat şi în Coreea de Nord, când pe cerul capitalei a fost „pictată” imaginea marelui conducător şi alte „minuni”, acţionându-se astfel asupra psihicului populaţiei. La vremea respectivă, mijloacele mass-media din România au prezentat cu mare tam-tam „minunile” din Coreea de Nord, fără a oferi o explicaţie ştiinţifică fenomenului respectiv. După câte cunosc, s-ar putea să greşesc, dar singurul care a oferit o explicaţie veridică acestor „minuni” a fost amicul meu, dr. Cristian Negureanu.

Ţi-ai dat vreodată seama, cititorule, cât de diferite sunt uneori reacţiile noastre în faţa unor „minuni”, fie chiar făurite de mâna omului, dar pe care nu ni le putem explica, iar oamenii de ştiinţă tac? Uneori intenţionat, alteori de teama de a nu cădea în ridicol. Este firesc să fie aşa: cel care apreciază o face în funcţie de pregătirea sa, de concepţia sa. Când vedem o „minune”, asistăm la un eveniment care ni se pare lipsit de orice logică, dar pe care unii bănuiesc că are o origine sau o semnificaţie dar nu o pot explica. Totuşi, un înţeles trebuie să aibă, căci altfel ce rost ar fi avut să se producă? Şi atunci, iată care este realitatea „minunilor” respective! Cine crede că pe cer, zidurile clădirilor, sau pe norii de joasă altitudine apar „minunile” – chipul lui Christos sau a altor sfinţi, ori lideri politici –  se înşeală.

Toate acestea fac parte din scenariul războiului psihologic, în care sunt folosite arme psihologice extrem de sofisticate şi bine puse la punct, despre care opinia publică nu cunoaşte absolut nimic.   Spre exemplificare, ofer două informaţii. Cercetătorii militari americani au construit un  proiector de imagini, denumit MITRALUX, care, folosind dispozitive de 85 milimetri şi un bec de 1000 W, este capabil să proiecteze pe zidurile clădirilor, pe pereţii munţilor şi pe nori, diferite figuri. Cu acest dispozitiv a fost dotată unitatea militară „The 4th Pysop Group”, care l-a folosit în timpul războiului din Vietnam. Recent, psihologul Peter Watron, expert în războiul psihologic, a susţinut că „există echipamente perfecţionate ce utilizează norii de joasă altitudine ca un  ecran, din spatele căruia să fie lansate uriaşe „spectacole” de propagandă. Au fost pregătite benzi ce urmează să fie manevrate din elicoptere.”

Mai precizez că purtătorul de cuvânt al reţelei de televiziune „Sky” (Marea Britanike) – care se recepţionează şi în România –  a anunţat că britanicii vor lansa un  satelit geostaţionar care se va plasa pe o robită la circa 200-300 km şi care va lansa texte publicitare. Prin urmare, oamenii de pe Pământ vor putea citi aceste reclame prin simpla ridicare a capului şi privind cverul.

În contextul celor prezentate mai sus, deci în cunoştinţă de cauză, de data aceasta, cititorului nu i se mai pare o „minune” – sau un eveniment inexplicabil – relatarea colonelului Stancu, expert în probleme de acţiuni psihologice la o unitate militară de elită din Ardeal, apărută în „Monitorul expres” nr. 84/1994, referitoare la unele evenimente din decembrie 1989, şi pe care o redau mai jos: „Era în seara zilei de 24 decembrie. Reuşisem să evităm atacul electromagnetic (bruiajele care fac inutilizabile instalaţiile radar – n.a.).Deodată, în curtea unităţii, un sergent începe să ţipe: „Paraşutişti! Paraşutişti!”. Pe radar nu se înregistrase nimic. De unde să fi fost lansaţi? Am, ieşit afară. Toţi au văzut: cerul era alb de paraşute. Au fost puse în funcţiune instalaţiile M-4 (mitraliere antiaeriene cu patru ţevi). S-a tras până la înroşirea ţevilor. Nu a căzut nimic. După câteva minute, masa de paraşute a dispărut ca prin farmec, aşa cum apăruse. Ne uitam buimăciţi unii la alţii. S-a consumat foarte multă muniţie, dar cel mai puternic a fost şocul datorat faptului că nu înţelegeam ce s-a întâmplat.” Părerea colonelului Stanca este că în acest caz s-a produs o stare de halucinaţie colectivă. Personal, nu pot fi de acord cu ea. Tocmai pentru motivul că s-a constatat că, în cadrul inducerii unei stări de halucinaţie colectivă – care aproape întotdeauna are loc în săli, aproape întotdeauna se găseşte cel puţin o persoană care să nu reacţioneze la această stare. Apoi, evenimentul relatat a avut loc într-un spaţiu deschis, de dimensiuni relativ mari, iar persoanele care au asistat la el erau afară ori în birouri, în spatele geamurilor. Mai degrabă, înclin să cred că forţele care au acţionat au folosit arme psihologice extrem de sofisticate şi bine puse la punct.

Referitor la acest caz, într-o discuţie avută cu dl. Cristian Negureanu, acesta mi-a sugerat mai multe variante, pe care le-a trecut şi în cartea „Tainele religiilor şi populaţiile Universului” : „(…) sugerez că în cazul unităţii militare din Ardeal s-a folosit una din variantele următoare – proiector de imagini aflat la sol; – imagini proiectate pe nori, din elicoptere (aflate în afara zonei în care apăreau „paraşutiştii”, pentru a nu fi descoperite); – imagini proiectate din satelit. Dispariţia „ca prin farmec” a imaginii (întreruperea proiectoarelor) confirmă oricare dintre aceste trei posibilităţi.” Este păcat că mijloacele mass-media din România nu au mediatizat intens aceste evenimente, că oamenii de ştiinţă nu şi-au spus cuvântul, că experţii în psihologie, parapsihologie şi în fenomene paranormale nu au oferit şi nu oferă explicaţii publicului larg (cu câteva excepţii izolate), iar cei care au trăit astfel de evenimente, memorându-le acum şi făcând o analiză a condiţiilor în care au apărut, nu vorbesc. Oare nu au voie?

PERFIDUL RĂZBOI PSIHOLOGIC

Din cele relatate până acum, reiese că, în decembrie 1989, asupra oştirii române, asupra naţiunii române, au fost folosite tehnicile de influenţare a subconştientului, din care nu au lipsit armele psihotronice, războiul psihologic/psihic şi imaginile false. În ciuda faptelor evidente, apare de neînţeles, şi nu prea, atitudinea unor intelectuali români, a unor specialişti, care m-au etichetat în fel şi chip pentru că le-am prezentat în lucrarea „Războiul parapsihologic împotriva României”. În acest timp, spre surprinderea mea plăcută, parte din articolele mele au fost traduse în limba engleză şi apreciate de specialişti de marcă din Marea Britanie şi Statele Unite. Apare de neînţeles, şi nu prea, atitudinea mass-mediei româneşti, care a căutat să respingă ideea folosirii acestor tehnici.

 Elocventă este atitudinea „Evenimentului zilei” din 10.08.1994, în care Ion Cristoiu îl acuză pe Virgil Măgureanu de „infantilism în materie de psihologie”, deoarece în Raportul prezentat în plenul Parlamentului nu a exclus folosirea acestor „arme” pe timpul evenimentelor din decembrie 1989. Am impresia că toţi cei care s-au situat pe această poziţie slujesc interesele celor care doresc (că sunt din interior, că sunt din exterior, nu contează) ca naţiunea română să nu cunoască nimic despre acest perfid război şi despre armele neconvenţionale folosite în cadrul său. Care doresc ca poporul român să fie un popor de ignoranţi. Adică, mai laic spus, să fie în continuare lipsit de apărare în cazul folosirii din nou a acestor arme (Doamne, fereşte!).

Rezultatele dezinformării, tot componentă a acestui război, s-au văzut în timpul evenimentelor din decembrie 1989: naţiunea română nu era pregătită pentru războiul psihologic (războiul nervilor) şi era să iasă o „frumuseţe” de vărsare de sânge în România. Iar când unii specialişti au susţinut unele ipoteze privind folosirea tehnicilor de luptă parapsihologice în decembrie ’89 şi după, marii specialişti din România i-au criticat şi au asmuţit presa împotriva lor. Cazul d-lui Cristian Negureanu este elocvent în acest caz. Prin cărţile sale a reuşit să trezească interesul cititorilor, să destrame văluri, să prezinte unele scenarii diabolice.  Le prezint tuturor persoanelor spusele profesorului Vlail Kazhatcheev, membru al Academiei de Ştiinţe din fosta Uniune Sovietică care, într-un interviu acordat revistei „Paris Match”, în ianuarie 1990, avertiza asupra pericolului unei noi arme, cea psihică, constând în undele emise de creier.  Iată ce consecinţe poate avea această armă: dereglarea ordinatoarelor, paralizia voinţei oamenilor, limitarea capacităţii de luptă a armatei, reducerea populaţiei la o totală pasivitate , sustragerea secretelor şi informaţiilor din sistemele de cercetare.

Atrăgând atenţia asupra folosirii gândului, profesorul Kaznatcheev exemplifica acest lucru printr-o serie de experienţe făcute într-un laborator din Siberia, din care, prin forţa gândului, s-au modificat temperaturile unor procese tehnologice şi s-a influenţat creşterea celulară. Iar cercetările nu stagnează, domnilor! Mai reamintesc persoanelor neîncrezătoare că războiul psihologic, în care prima victimă este adevărul, este cel mai perfid. În cadrul lui, dezinformarea şi minciuna merg mână-n mână, iar zvonurile şi „informaţiile” din „surse sigure” au o eficacitate mai mare în demolarea inamicului şi a naţiunii vizate decât o lovitură nucleară. Deşi exemplele pe care le voi oferi sunt mai vechi, sunt pline de învăţăminte. De luat aminte, domnilor! În articolul „Războiul psihologic”, apărut în „Exclusiv magazin” nr. 3/1994, Val Vâlcu furnizează nişte informaţii deosebite şi oricine le poate compara cu perioada pre şi postdecembristă din România. Iată mai jos, câteva dintre acestea: „Pentru o ţară care se pregăteşte să declanşeze un conflict este esenţial să nu apară în postura de agresor (la noi au fost inventaţi „teroriştii” – n.a.). Soluţia este la îndemâna specialiştilor în dezinformare (la noi au folosit Studioul 4 – n.a.).

Prin folosirea unor grupări politice sau de altă natură, infiltrate în structurile de putere ale ţării vizate (vă vine să credeţi că, pe data de 20 decembrie a.c., pe banda de jos a unor posturi de televiziune am citit ştirea conform căreia Consiliul European doreşte să aibă un ministru în guvernul Boc!!! – n.a.), se intenţionează acţiuni extremiste sau cu conotaţii agresive la adresa unor state, etnii sau rase. Aceste acţiuni sunt intens mediatizate (conflictele interetnice de la Târgu Mureş – n.a.), la o scară mult mai mare decât impactul lor real. Se infiltrează apoi arme, se sponsorizează grupări teroriste şi se iniţiază mişcări de stradă sau revolte. Ziariştii străini sunt convinşi, prin mijloace mai mult sau mai puţin ortodoxe, să prezinte doar aspecte negative din ţara contra căreia se desfăşoară războiul psihologic.

În cazul Irakului, care a atacat brusc, nu a fost timp pentru pregătirea unor astfel de acţiuni. Opinia publică (în special cea americană – n.a.), după ce văzuse, mult timp, în Irak un aliat împotriva fundamentalismului iranian, nu s-a grăbit să ceară o intervenţie fermă. Procentul de americani favorabili războiului (împotriva Irakului, după ce atacase Kuweit-ul . n.a.) era, la începutul confruntărilor, de 25%. Dar, iată că unul din canalele americane de ştiri difuzează chipul unei tinere, cu un balon electronic în dreptul feţei, ca să nu poată fi recunoscută de Poliţia secretă irakiană. Printre lacrimi, ea relatează o poveste de un rar dramatism: s-a refugiat în ultima clipă din Kuweit-ul ocupat, unde era asistentă medicală. Ultimele imagini pe care le-a reţinut erau cadavrele copiilor nou-născuţi kuweitieni, aruncaţi din incubatoare de către soldaţii lui Saddam şi zdrobiţi cu patul puştii. Preluată de toate canalele de ştiri, această informaţie a produs într-o singură zi, o răsturnare spectaculoasă a sondajelor: erau favorabili intervenţiei 85% (!!) dintre americani. După terminarea războiului, un ziarist francez a demonstrat că fata nu era asistentă, ci fiica ambasadorului kuweitian la Washington.  La fel s-au petrecut lucrurile şi înaintea intervenţiei militare la sol împotriva irakienilor. Opinia publică americană nu dorea ca soldaţii americani să lupte direct – imaginile transmise din timpul războiului din Vietnam nu puteau fi uitate. Difuzarea insistentă a imaginilor unui pescăruş mort datorită mareei negre, declanşată de Saddam, a fost suficientă pentru ca un confortabil procent de 80% să ceară războiul pe uscat, pentru prevenirea distrugerilor provocate mediului de un dictator dement. Mult mai târziu, naturaliştii canadieni au demonstrat că specia din care făcea parte pescăruşul trăia doar dincolo ce Cercul Polar, deci imaginea fusese filmată cu ani în urmă, după catastrofala scufundare a petrolierului „Esson Valdez”. Dar nu mai avea nici o importanţă. „Războiul imaginii fusese câştigat la propriu”,, accentuează Val Vâlcu. În cadrul acestui perfid război nu-ţi cunoşti duşmanul, stimaţi cititori. El poate fi cel mai bun „prieten” al tău, îţi zâmbeşte permanent (nu-mi permit aluzii). Iar tu nu-ti cunoşti duşmanul. Te uiţi în ochii lui, dar nu-l descoperi. Pentru a supravieţui, ai o singură şansă: să evaluezi corect informaţia care şi se dă/strecoară.

VIAŢA GENERALULUI-EROU ŞTEFAN GUŞE, CURMATĂ PRIN RĂZBOI PSIHOLOGIC Oricâte zvonuri au fost vehiculate prin mijloacele mass-media, oricât de rău au vorbit unele persoane, afirm cu toată convingerea că generalii Ştefan Guşe – şeful Marelui Stat Major al Ministerului Apărării Naţionale, şi Iulian Vlad – şeful fostului Departament al Securităţii Statului, sunt Eroi ai Neamului Românesc. Cel mai mare rezultat al activităţii lor este trecerea Armatei şi a Securităţii de partea poporului revoltat, prin aceasta dejucând diabolicul scenariu al celor care  urmăreau dezbinarea lor, asmuţirea uneia împotriva celeilalte şi de aici inevitabilul război civil. Generalul Guşe nu a permis intrarea trupelor sovietice în ţară. În acest sens, ordinul pe care l-a dat unui ofiţer de pe graniţa de vest a fost: „Muriţi pe brazdă, dar nu intră nimeni” (citat din memorie). Într-o rezervă a Spitalului Militar Central, pe patul de moarte, în ziua de 28 martie 1994, ora 10.30, ultimele cuvinte ale generalului ŞTEFAN GUŞE au fost: „Să nu acceptaţi niciodată aplicaţii militare cu trupe străine pe teritoriul patriei noastre.”  Aceste cuvinte pot fi considerate Testamentul său către Ţară. Prin moartea lui, Ţara a pierdut un oştean de excepţie, iar Oştirea Română un general patriot. Este şi va fi EROU şi MARTIR AL NEAMULUI ROMÂNESC.

Cele de mai jos nu sunt scrise sub stare emotivă. Tocmai din această cauză nu voi arăta cum l-am cunoscut pe generalul-colonel Iulian Vlad, discuţiile purtate cu dânsul la ieşirea din puşcărie, când mi s-a adresat cu apelativul „camarade”, cum a fost alături de uslaşi în cadrul misiunilor, cum s-a comportat faţă de subordonaţi, cum ne-a îmbărbătat. Toate acţiunile noastre din viaţa de zi cu zi sunt însoţite de argumente personale. Dar apar şi regrete. Din realităţile dure ale vieţii. Care regrete ne însoţesc permanent.  Dar, viaţa merge înainte. Şi important este cum recepţionăm aceste regrete. Cel mai uşor este a le nega. A le accepta este trist. Iar a minţi este dramatic. Şi atunci? Am hotărât să introduc acest subcapitol în prezentul articol, tocmai pentru că foarte multe persoane cu care am stat de vorbă şi-au manifestat regretul că nu au tratat cu toată seriozitatea evenimentele din decembrie 1989, că nu le-au disecat şi că nu au căutat să le înţeleagă. Regretele multor persoane au venit din neînţelegere. Şi multe persoane, subofiţeri şi ofiţeri de toate gradele, dar şi civili cu care am discutat, din peste opt judeţe, şi-au manifestat regretul sincer că nu i-au înţeles pe cei doi generali.

Un lucru foarte curios s-a petrecut cu generalul-colonel Iulian Vlad. În momentul în care a raportat generalului Militaru că subordonaţii săi îi cunosc pe terorişti şi va organiza capturarea sau anihilarea acestora, a fost arestat imediat. Ceea ce denotă foarte clar că nu se dorea acest lucru. Aduc vină generalului Ştefan Guşe că nu a ordonat ca cele două obiective strategice – Televiziunea şi radioul – să fie luate în subordinea Armatei, nu a ordonat evacuarea tuturor din Studioul 4, nu a pus specialişti militari să filtreze, să analizeze „informaţiile” sosite cu grămada, apoi să le dea pe post.  Nu a pus să fie arestaţi pe loc cei care îi sabotau sau contramandau ordinele: generalul-pensionar Nicolae Militaru, colonelul Pârcălăbescu, Dumitru Mazilu, „marinarul” Cico Dumitrescu,  V.A. Stănculescu ş.a. Înţeleg haosul care se crease şi era întreţinut, înţeles stresul în care a condus Oştirea Ţării, dar cred că putea găsi ofiţeri loiali şi capabili pentru aceste ordine.  Adevărat: „După război mulţi viteji se arată” – reproş la care pot fi supus, dar aceasta este părerea mea. Generalul ŞTEFAN GUŞE  a murit. Generalul IULIAN VLAD a făcut 4 ani de puşcărie.

PENTRU CĂ AU SALVAT ROMÂNIA!

În cadrul războiului parapsihologic există mai multe metode diabolice. Mă voi opri asupra uneia dintre ele, şi anume influenţarea psihică negativă, în scop politic sau mistic. Şi voi exemplifica cu tragicul caz al generalului – erou Ştefan Guşe, care, în noaptea de 22/23 decembrie ’89, se afla în sediul C.C. Din  relatările dânsului – detaliate pe larg în cărţile lui Pavel Coruţ – am aflat că în noaptea respectivă a primit o ceaşcă de cafea de la o persoană necunoscută (precis că şi-a zis revoluţionar). Imediat după ce a consumat-o, în zona inimii a simţit parcă o lovitură de pumn, concomitent cu instalarea în întregul organism a unei slăbiciuni generale. Şi-a continuat activitatea, cunoscută acum.

Se ştie că, apoi, din ordinul gen. Nicolae Militaru, cu aprobarea lui Ion Iliescu a fost schimbat din funcţie, pe motiv că nu a făcut eşalon Armată (motivul real se cunoaşte). Acum intervine elementul psihic: fiind schimbat din funcţie, a  avut un şoc, combinat şi cu sentimentul că este părăsit – cadrele din Marele Stat Major nu au protestat şi nu au luat atitudine faţă de această măsură arbitrară (au făcut-o abia în ianuarie 1990). După ce a fost schimbat din funcţie, generalul Ştefan Guşe a fost trimis la Armata din Transilvania. Iar Nicolae Militaru (Lepădat) a ordonat ca împotriva lui să se deschidă o anchetă. Cititorii, publicul larg, naţiunea română trebuie să cunoască că, atunci când a început ancheta, Armata a dispus înconjurarea clădirii Procuraturii Militare din Cluj Napoca cu tancuri şi s-a dat un ultimatum pentru eliberarea generalului Ştefan Guşe. Concomitent, Aviaţia militară a ameninţat că-şi ridică aparatele. În acest timp, la Bucureşti, era pregătit un avion cu generalul pensionar Vasile Ionel la bord, care urma să vină la Cluj Napoca pentru a-l prelua pe generalul Ştefan Guşe. Dar Armata din Transilvania l-a apărat. L-ar fi apărat până la ultimul om. Dar atunci şi poporul ar fi fost alături de ea, aşa cum Armata a fost alături de popor în timpul evenimentelor din decembrie 1989. Toate acestea pentru că A SALVAT ROMÂNIA. Concomitent, mai mulţi jurnalişti şi revoluţionari l-au acuzat de evenimentele de la Timişoara, a fost ameninţat voalat. Ion Iliescu a declarat că generalul Ştefan Guşe a fost un trădător şi a dorit să facă o lovitură militară!!!

V. Stănculescu a declarat şi el: „Mi s-a părut foarte ciudat de unde Guşe şi Vlad au găsit un operator care să-i filmeze doar pe ei timp de 10 ore. Poate s-au gândit la un alibi, ca să fie filmată activitatea lor văzută. Ştiu că Guşe şi Vlad erau prieteni foarte buni de familie.” Total fals! Normal, în asemenea situaţii, starea sănătăţii generalului Ştefan Guşe a început să se înrăutăţească: psihicul său, solicitat în mod repetat, prin efecte negative, s-a uzat. Iar trupul l-a urmat. Şi pentru a pune capac la toate, Evenimentul zilei a publicat un articol intitulat „Zilele generalului Guşe sunt numărate”. Cine a fost criminalul (sau criminalii) care au stat în spatele acestei ştiri, nu se ştie, dar a reprezentat o sugestie negativă pentru psihicul şi aşa slăbit al generalului. A mai fost acuzat chiar că s-a dat de partea securităţii! Şi, vine luna decembrie 1993, când, în cadrul unei şedinţe la Consiliul Militar, generalul Ştefan Guşe a avut o discuţie contradictorie cu Ion Iliescu. La această discuţie au fost de faţă generali cu funcţii de mare răspundere în Armata României. Din nou, generalul-erou şi-a păstrat verticalitatea, dar discuţia i-a marcat din nou psihicul şi i-a înrăutăţit starea sănătăţii. Iar după câteva luni a decedat.

Cele prezentate fac şi ele parte din războiul psihic. Denigrarea celor doi generali au făcut-o şi mulţi jurnalişti şi reporteri de doi bani. Dar, indiferent de aceasta, ei sunt Eroi ai Neamului Românesc. În condiţiile deosebite ale acelui decembrie însângerat, atât de controversat şi în zilele noastre, în condiţiile celui mai perfid şi periculos război desfăşurat împotriva României, ale dezinformării naţiunii, cei doi generali au asigurat unitatea dintre Armată, Securitate şi întregul Minister de Interne.

Sursa: Blogosferă

About Post Author

wolfsoftcompany

wolfsoft.company@gmail.com

http://desteptati-va.ro

Happy

0 0 %

Sad

0 0 %

Excited

0 0 %

Sleepy

0 0 %

Angry

0 0 %

Surprise

0 0 %