Agent GRU – g-ral. Nicolae Militaru

A absolvit studii la Academia Militară „Frunze” de la Moscova.

La Congresele  X, XI și XII ale PCR (1969, 1974 și 1979) a fost ales ca membru supleant al CC al PCR.

A fost numit comandant al Armatei a III-a (17 iunie 1965) și al  Armatei a II-a (8 iulie 1969 – 5 iunie 1978).

În anul 1974 a fost înaintat la gradul de general-colonel (cu 3 stele), iar 1978 a fost trecut în rezervă și numit în funcția de adjunct al ministrului construcțiilor industriale, fiind documentată activitatea sa în slujba serviciului sovietic de informații  al armatei GRU.

A fost rechemat în cadrele active ale armatei în 26 decembrie 1989 și numit în funcția de Ministru al Apărării Naționale.

La  28 decembrie 1989 a fost înaintat în gradul de general de armată (cu 4 stele).

La data de 22 martie 1990, ca urmare a acțiunilor de protest a militarilor din CADA, a fost trecut în rezervă cu drept la pensie.

În anul 1996 a candidat la președinția României, obținând 0,22% din voturi, ocazie cu care s-a pronunțat împotriva integrării României în structurile NATO.

De-a lungul vremii, presa din România a acordat spații largi activității criminale desfășurate de generalul ucigaș în timpul evenimentelor din 1989. Victimele respective nu reprezentau un pericol privind desfășurarea evenimentelor însă, datorită informațiilor pe care le dețineau, prin valoarea lor incontestabilă ca foști ofițeri de contrainformații,  ar fi putut aduce atingere unor indivizi înrolați în servicii de spionaj străine, printre care și rezervistului Militaru demascat, la sfârșitul anilor `70, ca fiind în slujba serviciului de spinaj sovietic al armatei GRU.

Iata câteva mostre:

Măcelul de la MApN: crime şi profanare – Mihai Mincan, Dorin Chioţea

Supravieţuitorii carnajului de la MApN, căruia i-au căzut victime opt „uslaşi“, au fost prezentaţi drept „asasini ai vechiului regim“. Cadavrele membrilor USLA au fost lăsate în stradă timp de mai multe zile, fiind profanate şi scuipate de mulţimea revoluţionarilor dezinformaţi.

În noaptea de 23 spre 24 decembrie 1989, colonelul Gheorghe Trosca, şeful de Stat Major în cadrul Unităţii Speciale de Luptă Antiteroristă ­(USLA), îşi trăia ultimele secunde ale vieţii în cartierul bucureştean Drumul Taberei, aproape de gardul Ministerului Apărării Naţionale (MApN). El a căzut sub rafalele tancurilor aflate chiar în faţa instituţiei pe care fusese chemat să o apere.

„Teroriştii”, de negăsit

Teroriştii „ascunşi în tufişuri” – motivul invocat de ministrul Apărării, generalul Nicolae Militaru, pentru convocarea lui Trosca şi a oamenilor săi – erau de negăsit. Şi mai straniu, odată sosiţi la faţa locului, militarii USLA nimeriseră sub asaltul a ceea ce păreau a fi chiar dispozitive de luptă aflate în dotarea MApN.

Ajuns în faţa Ministerului Apărării, colonelul Gheorghe Trosca transmite un mesaj halucinant celor rămaşi la sediul USLA: Armata trage asupra propriului sediu. I se promite protecţie, ba chiar primeşte instrucţiuni privind semnalul de recunoaştere. Nici nu apucă să-l folosească însă. Tancurile şi blindatele din faţa MApN deschid foc automat în direcţia “uslaşilor”. „ne omoară ăştia!”

Primul răcnet care se aude, în zgomotul rafalelor ce loveau vehiculele USLA, este cel al lui Constantin Isac, reprezentant al FSN şi responsabil cu legătura dintre noua putere şi trupele USLA. “Jos, că ăştia ne omoară!”, strigă Isac.

Primul coboară Trosca, urmat de Isac şi de şoferul unuia dintre ABI-uri (autovehicule ARO cu blindaj de tablă). Colonelul se ascunde în dreptul roţii din spatele maşinii, în timp ce Isac se trânteşte pe burtă, într-un unghi mort pentru tancul ce trăgea asupra lor.

„Gloanţele treceau prin maşină şi îmi săreau schije în picioare. Trosca s-a îndreptat apoi către al doilea vehicul, cerând să intre. Eu am sărit peste un cadavru şi peste un gard viu şi m-am ascuns între gard şi partea de jos a blocului. ­M-am orientat către nişte maşini parcate. M-am băgat sub o Skoda acoperită cu o prelată”, povesteşte astăzi Constantin Isac. Rănit în picior, acesta petrece următoarele ore sub maşina parcată. Într-un final, reuşeşte să iasă şi, târându-se, se adăposteşte în apartamentul unui prieten care locuia în zonă.

Opt membri ai USLA aveau să moară în acea noapte, în frunte cu şeful lor, colonelul Gheorghe Trosca. După un model demn de vremurile preistorice, trupurile acestora au fost lăsate în stradă. Pe frunţile lor a fost scris “Terorişti” sau “Trădători”. Trosca a fost decapitat. Corpul acestuia a fost lăsat să zacă în stradă, iar capul i-a fost aşezat pe un cauciuc, cu o ţigară înfiptă în gură, imposibil de identificat în spatele straturilor de noroi şi fum depuse. Captivi ai diversiunii “Teroriştii sunt printre noi”, susţinută prin toate mijloacele posibile în acele zile, trecătorii din Drumul Taberei nu au ezitat să scuipe sau să urineze pe trupurile neînsufleţite. Era modul lor de a-şi exprima ura faţă de fostul regim.

„E soarta mercenarilor!”

Pe 25 decembrie 1989, sub titlul „Nimicirea gorilelor mercenare”, noua ediţie a „României libere” publica un articol desprins din stilul epocii abia apuse. În acele rânduri, militarii erau ridicaţi în slăvi pentru anihilarea forţelor obscure care ameninţau victoria finală a Revoluţiei.

„După miezul nopţii de 23 spre 24 decembrie, două tanchete tip ABI, care nu sunt în dotarea forţelor noastre armate, au încercat să pătrundă în clădirea Ministerului Apărării, folosind ca acoperire tricolorul. Bravii şi eroicii noştri ostaşi, aflaţi la datorie, le-au nimicit pur şi simplu cu focuri de tunuri. Şapte mercenari, angajaţi în slujba tiranului, au fost lichidaţi pe loc. Celelalte bestii cu chip de om au fost prinse după câteva ore, în urma unor lupte crâncene. Aceasta va fi soarta tuturor mercenarilor! Bravo, militari ai Armatei Române!”, scria în articolul citat.

„Uslaşii” atacaţi în faţa MApN-ului

Ucişi – Gheorghe Trosca (colonel, şeful de Stat Major în cadrul USLA) – Eugen Trandafir Cotuna (locotenent-colonel) – Andrei Ştefan (sublocotenent) – Ion Muicaru (sublocotenent) – Emil Oprea (sublocotenent) – Florin-Constantin Suprăţeanu (sublocotenent) – Teodor Neagoe (sublocotenent) – Ion Costache (sublocotenent)

Răniţi – Romulus Gârz (locotenent) – Ştefan Şoldea (sergent-major) – Petre Găinescu (plutonier) – Ionel Păduraru (sergent-major) – Constantin Isac (reprezentantul FSN pentru USLA)

Dilema lui Militaru: mai trăieşte Trosca?

Cei cinci supravieţuitori ai carnajului din Drumul Taberei au fost Romulus Gârz, Ştefan Şoldea, Petre Găinescu şi Ionel Păduraru (membri ai USLA) şi Constantin Isac (reprezentant al FSN). Mărturiile acestora exprimă perfect confuzia totală ce planează asupra misiunii pentru care au fost chemaţi în Drumul Taberei.

„La un moment dat a venit un căpitan de aviaţie, m-a coborât din ABI pe uşa din spate, conducându-mă până în sediul MApN, într-o încăpere în care erau colonelul Gheorghe Ardeleanu, generalul Nicolae Militaru şi generalul Iulian Vlad. Pe lângă cei cunoscuţi se afla şi un civil cu barbă albă, despre care am aflat că era Gelu Voican Voiculescu. Acesta mi-a cerut date despre organizarea, componenţa si funcţionarea unităţii, datele mele personale, cu ce misiune am venit…. În timpul anchetei am fost întrebat de două ori dacă colonelul Trosca mai trăieşte sau este mort”, povestea Ştefan Şoldea, în aprilie 1990, pentru „Zig-Zag Magazin”.

Test de urină pentru terorişti drogaţi

Enorma farsă privind prezenţa teroriştilor în tufişurile din jurul sediului MApN şi chemarea trupelor USLA pentru anihilarea acestora au continuat şi după reţinerea supravieţuitorilor. Ştefan Şoldea povesteşte că, după ce a fost reţinut, a fost supus unui test de urină pentru a dovedi că nu este terorist. Una dintre celebrele ipoteze lansate la televizor, în acele zile, era aceea că teroriştii erau persoane drogate de Securitate pentru a trage fără somaţie în revoluţionari.

Inexistenţa teroriştilor este susţinută şi de mărturiile locatarilor din blocurile aflate în zona carnajului. Membrii unei familii au declarat că au fost vizitaţi, în mai 1990, de doi indivizi, cu legitimaţii de Miliţie, care le-a transmis că schimbul de focuri din 23-24 decembrie 1989 avusese loc “între două unităţi ale Armatei” şi că “nu au existat terorişti”.

Iarna în care moartea a rânjit

Parcă a fost ieri, aveam 16 ani şi jumătate… Locuiam în Ghencea, peste drum de biserica Gârleni, vecină cu unităţile militare care se întind peste un spaţiu imens, până spre Şoseaua Antiaeriană. Tata, maior de artilerie în Armată, era de o săptămână la serviciu. Puteam vorbi rar cu el, şi doar atunci când avea voie să ne sune. După ce zgomotul armelor s-a mai domolit, am ieşit afară împreună cu mama şi cu fratele meu. Trebuia să-i ducem un pachet cu mâncare şi schimburi. Am tot făcut asta şi-n zilele următoare. Lucra peste drum de Complexul Orizont, într-o clădire cu patru etaje, foarte aproape de stradă.

Ne-a cam fost teamă pe drum. Am luat-o pe jos, printre blocuri, apoi am ieşit spre Favorit şi am făcut dreapta către Orizont. Nu era lume multă pe străzi la orele prânzului. În ziua aceea de iarnă care începea să se aştearnă treptat, autobuzele nu circulau, iar noi priveam în sus după terorişti. Pe strada Dumul Taberei se vedeau multe tancuri şi soldaţi înarmaţi. Blocurile de vizavi erau ciuruite de gloanţe, unele apartamente aveau geamurile sparte. La 50 de metri de intrarea în minister (acum este Statul Major al Trupelor de Uscat), am văzut o privelişte pe care n-o voi uita niciodată. Pe strada aceea încremenită, dar securizată la maximum, într-o linişte aducătoare de nelinişti, două maşini Aro vopsite în verde erau distruse complet. Aveau turele pe care erau montate mitraliere, erau blindate, neobişnuite pentru noi. În jurul şi în interiorul lor, cadavre carbonizate, cel puţin şase am numărat. Una dintre maşini era răsturnată, iar pe ambele era scris cu alb „TERORIŞTI”.

Trupurile celor ucişi erau mutilate îngrozitor. Unul purta două mantale, parcă fără grade pe ele. Capul altuia, despărţit de corp, era pus lângă o roată, iar rânjetul morţii de pe chipu-i de nerecunoscut îi era asortat cu o ţigară pe care cineva i-o pusese în gură. Peste tot erau intestine, sânge coagulat, bucăţi de trupuri. Nu mirosea a nimic, dar moartea era acolo în toată hidoşenia ei. Vedeam mâini şi picioare smulse din articulaţii, carne de om arsă, funingine şi fiare contorsionate.

Oamenii îi scuipau din spatele perdelei de ură ce li se aşternuse pe ochi. Până să vină tata să preia pachetele de acasă, i-am scuipat şi noi. Cu furie, cu vorbe grele, cu năduful că saliva aia ne-a scăpat de un coşmar pe care l-am dus greu în spate. Am stat acolo vreo oră, blestemând şi suduind, bucurându-ne de soarta lor. Oamenii veneau tot mai ­mulţi, profanând ca şi noi acele cadavre, dopaţi cu inconştienţa aceea nudă şi nevinovată, sprijinindu-se pe tăcerea atentă a soldaţilor. Vorbeam între noi, tineri şi bătrâni, adolescenţi dezorientaţi şi părinţi precauţi, de parcă ne ştiam de-o viaţă.

Trei zile au zăcut şi nimeni nu i-a compătimit. Au fost pozaţi, filmaţi, stranii arătări pe albul drumului, care serveau ca exemplu de cum pot fi răsplătiţi de popor gardienii dictaturii. I-am tot văzut acolo de câteva ori, pentru că veneam la tata. Arătau tot mai rău, mai ales că pe înserat câţiva oameni de bine, fără pudoare, au făcut pipi pe ei. Apoi, când normalul îşi făcea tot mai mult loc în peisaj, au dispărut de acolo. Mulţi trecători se mai opreau totuşi în loc şi se întrebau ce-or face familiile lor. Chiar, oare ce-or face după 20 de ani?!

Articol publicat de  Adevarul.ro in data de 30-11-2009.

Povestea unui “terorist” supravieţuitor

Constantin Isac este unul dintre militarii care s-au aflat în acele ABI atacate. Isac a fost unul dintre oamenii de decizie ai FSN. El a tinut legatura cu trupele USLA. In dupa-amiaza zilei de 23 decembrie a mers la sediul USLA.

“Am ajuns la unitate si m-am recomandat ca reprezentant al CFSN. Le-am spus sa astepte pana vor primi ordin de la CFSN. Apoi am dat o tura prin oras sa vad daca se trage”, povesteste Isac.

Dupa tura respectiva a ajuns in cartierul Militari si a cerut telefonic o masina de la USLA ca sa fie dus la Ministerul Apararii, unde se afla Gheorghe Ardelean, seful USLA. “Au venit doua blindate usoare, pline, din care a iesit o persoana: “Eu sunt locotenent-colonel Trosca”. M-am urcat intre sofer si Trosca. Deja se lasase intunericul”.

Cele doua ABI-uri s-au indreptat catre MApN, unde trebuia sa ajunga Isac. Specialistii USLA trebuiau apoi sa mearga spre complexul Orizont, unde se spunea ca se ascund teroristi si sa-i elimine.

“Cand am ajuns la MApN ni s-a spus sa ne oprim in fata unui tanc cu luminile stinse. Asta inseamna ca exista comunicare intre USLA si MApN si, de asemenea, cu tancul. Dupa aceea mi s-a transmis sa ma dau jos, sa o iau pe langa tancul din fata si sa intru in minister, iar ei sa-si continue misiunea. Nu am apucat sa mai cobor pentru ca ei au tras o rafala dintr-un blindat din stanga noastra. Au fost raniti luptatorii USLA de pe bancheta din spate. Unul a fost lovit in umar, iar altul in maxilar (…) Am comunicat ca se trage si ca avem doi raniti. Ni s-a pus ca vine o Salvare, dar am refuzat pentru ca se anuntase in timpul zilei ca teroristii au ambulante si trag din ele. Am zis sa ne conduca tancul din fata in minister.

Ne-au comunicat ca tancul ne va da trei semnale luminoase dupa care ne va conduce. Am primit semnalele si am facut si noi trei semnale. In loc sa plecam am intrat din nou sub rafala tancului din stanga. Locotenentul Trosca a iesit din ABI. S-a ascuns dupa roata din dreapta jos, iar eu m-am culcat intre picioarele lui. Gloantele treceau prin masina si imi sareau schije in picioare. Trosca s-a indreptat apoi catre al doilea vehicul cerand sa intre. Eu am fugit spre parcarea din spate. Am sarit peste un cadavru si peste un gard viu si m-am ascuns intre gard si partea de jos a blocului. Apoi am luat-o prin fata blocului. Afara era bezna. In sclipirile gloantelor m-am orientat catre niste masini parcate. M-am bagat sub o Skoda acoperita cu o prelata”, povesteste Constantin Isac, care apoi s-a ascuns la un prieten.

Când s-a întors la sediul MapN “acole era o cu totul alta scena. Cand am plecat era o distanta de circa 30 de metri intre cele doua masini. Acum erau una langa alta, indreptate spre minister si pline de cartuse. Pe caldaram, cadavrele celor din masina, iar oamenii treceau si le scuipau. Cineva a aranjat aceasta scena”, a relatat revolutionarul într-un articol publicat de Evenimentul Zilei în 17 decembrie 2006.

Povestea ordinului generalului Militaru

La 1 noiembrie 2004, ziarul Ziua a publicat relatarea unui ofiţer MapN: Alexandru Barbu, care a fost ofiter si a indeplinit, timp de trei ani si jumatate, functia de aghiotant al generalului Milea. Dupa disparitia generalului, Alexandru Barbu si-a continuat activitatea, in biroul sau de la sediul MApN, pe langa ministrii Nicolae Militaru si Victor Athanasie Stanculescu. In toata perioada, cand a stat in preajma unor oameni care au facut istorie, Alexandru Barbu a asistat la intamplari si evenimente din ce in ce mai controversate sau trecute cu vederea, astazi. Desi este unul dintre ultimii martori in viata, el nu s-a grabit sa asalteze ziarele cu relatari senzationale, care ar contine cheia evenimentelor din decembrie 1989.

“Am fost de fata cand Militaru si Ardeleanu au pus la cale omorarea grupului Trotca. În ziua de 23 decembrie 1989, col. Ardeleanu Gheorghe se afla deja la sediul MApN. In acea zi, din ordinul gen. Militaru, col. Ardeleanu a transmis ordin ca doua blindate usoare (ABI), cu o formatie de luptatori USLA, sa se deplaseze in Drumul Taberei pentru a scotoci blocurile de vis-à-vis de MApN. Ordinul a fost ca luptatorii sa fie condusi de col. Trosca, ceeea ce, conform regulamentelor militare si tuturor uzantelor, era interzis, unitatea ramanand fara comanda. In acelasi timp nu s-a stabilit nici un cod de legaturi radio sau de parole pentru recunoasterea cu dispozitivul de aparare a MApN si nici nu au fost anuntati sefii dispozitivului de venirea celor doua ABI-uri, lucru pe care trebuia sa-l faca viceamiralul Aron.

Mentionez ca aceste ABI-uri au o forma mai ciudata si Armata nu avea in dotare asemenea blindate (militarii nu mai vazusera asa ceva decat in filme). In momentul aparitiei celor doua blindate, datorita faptului ca nu au avut legatura radio si nu au recunoscut cele doua tancuri din fata MApN si intreg dispozitivul de aparare au deschis focul rezultand macelul acela gratuit.

De mentionat ca Trosca, in anul transferarii lui din Armata, era ofiter de contrainformatii la Armata a-II-a, armata condusa de gen. Militaru. Trosca l-a descoperit pe Militaru ca fiind KGB-ist.

Dupa omorarea uslasilor nu i-am mai auzit pe Militaru sau Ardeleanu pomenind despre acest subiect”, a relatat Barbu pentru Ziua.

Ceritudini

Şeful de Stat Major la USLA, colonel (post-mortem) Gheorghe Trosca, locotenent-colonel (post-mortem) Cotuna Eugen Trandafir, sublocotenent (post-mortem) Andrei Ştefan, sublocotenent (post-mortem) Muicaru Ion, sublocotenent (post-mortem) Oprea Emil, sublocotenent (post-mortem) Suprăţeanu Florin-Constantin, sublocotenent (post-mortem) Neagoe Teodor şi sublocotenent (post-mortem) Costache Ion au murit la datorie ca militari, terorişti, iar apoi a fost reabilitaţi şi a primit titluri de “Erou-martir al Revolutiei romane din decembrie 1989”, a titlului de “Luptator pentru victoria Revolutiei romane din decembrie 1989” si a medaliei “Revolutia romana din decembrie 1989”.

Şeful USLA către Militaru: „Mi-aţi omorât oamenii!“ – Mihai Mincan

Două mărturii şocante încheagă portretul celui înscăunat în decembrie 1989 în fruntea Armatei Române: răzbunător, crud, ucigaş cu sânge rece. După săvârşirea crimelor, Nicolae Militaru a lăsat cadavrele celor ucişi în stradă, motivând că nu el era „cel responsabil de imaginea Ministerului Apărării Naţionale“. *** Pe 24 decembrie 1989, Nicolae Ceauşescu a vrut să iasă la fereastra camerei-arest „ca să vorbească poporului”. În urma conflictului dintre el şi ofiţerul care-l păzea, „nea Nicu” s-a ales cu nasul şifonat. Căpitanul Ion Boboc a fost „exmatriculat“ din cameră, dar după câteva ore a fost rechemat. Lui Ceauşescu i se făcuse dor de el.

În noaptea de 22 spre 23 decembrie 1989, blocat într-un ABI în care se trăgea din toate direcţiile, colonelul Gheorghe Trosca îşi trăia ultimele clipe din viaţă, urlând speriat spre o staţie de emisie-recepţie: „Trag în noi! Trag în noi!”. Fusese chemat la sediul Ministerului Apărării Naţionale din cartierul Drumul Taberei pentru a-şi arăta loialitatea faţă de noua putere, prin anihilarea „teroriştilor ascunşi în tufişuri”.

La câteva zeci de metri distanţă de locul execuţiei lui Trosca, generalul Nicolae Militaru, numit deja, informal, ministru al Apărării de către Ion Iliescu, savura din biroul său măcelul din stradă. Absorbea răcnetele unui muribund, transmise prin staţie, şi se foia prin încăpere, repetând sec: „N-avea cum…”.

Trecuseră 11 ani de la momentul în care colonelul atacat în ABI contribuia decisiv, prin informările operative oferite lui Nicolae Ceauşescu, la trecerea în rezervă şi dezonorarea generalului Nicolae Militaru. Acum venise momentul răzbunării. Învestit în funcţia de comandă a Armatei şi beneficiind de neabolirea pedepsei cu moartea (ce avea să se întâmple abia în 12 ianuarie 1990), fostul spion GRU începea să-şi plătească poliţele. Toţi cei care-i dovediseră trecutul de agent sovietic trebuiau să dispară definitiv.

Cele două mărturii

Teribila crimă din faţa sediului MApN a fost tăinuită ani buni. Miza era enormă: noul regim, autoproclamat „democratic”, ar fi trebuit să ofere explicaţii serioase privind legitimarea şi învestirea unui criminal în fruntea celei mai sensibile instituţii din zilele Revoluţiei: Armata.

Mărturii succinte, care construiau doar bucăţi din adevărul acelui moment, au fost oferite, disipat, în presa primilor ani de democraţie, dar şi în cadrul audierilor Comisiei Senatoriale pentru Cercetarea Evenimentelor din Decembrie 1989. Efectul acestora a fost însă aproape nul. Astfel se explică cum, în decembrie 1996, generalul Nicolae Militaru, pozând într-o personalitate extrem de respectabilă, candida pentru funcţia de preşedinte al României. Şi cum instituţiile statului român i-au acceptat candidatura ca oricărui om onorabil. De la crimele din 1989 trecuseră şapte ani.

În mormanul de mărturii colectate din 1989 până astăzi există însă două declaraţii zguduitoare, care demonstrează indubitabil că generalul Nicolae Militaru este adevăratul autor al măcelului din 23 decembrie 1989, ora 22.00. Ambele au fost consemnate de către istoricul Alex Mihai Stoenescu, ambele aparţin unor persoane care se aflau, la momentul execuţiei, în preajma lui Militaru.

Militaru: „Să dovedească că e de partea noastră!”

Prima mărturie aparţine celui care, la momentul crimei din Drumul Taberei, era, cel puţin în acte, adevăratul ministru al Apărării. Victor Atanasie Stănculescu fusese martorul direct al întregii operaţiuni ucigaşe, regizată de către Nicolae Militaru. În acele moment, cei doi se aflau faţă în faţă, ca într-un veritabil film de acţiune, despărţiţi de Ion Iliescu.

Se întâmpla chiar în biroul ministrului Apărării, care ar fi trebuit să fie încăperea de comandă a lui Stănculescu. Din acest loc, infiltrat cu ajutorul şi cu susţinerea lui Ion Iliescu, Nicolae Militaru dădea unul dintre primele sale ordine ca ministru al Apărării: uciderea colonelului Gheorghe Trosca.

„Militaru a fost un tip răzbunător. Mă refer la discuţia din noaptea când a cerut să vină grupul de la USLA, în care Ion Iliescu era pe scaunul ministrului, iar eu şi cu Militaru în faţa biroului, pe fotolii. Eu am spus atunci: «Lăsaţi-i să se oprească la calea ferată!». Militaru s-a opus: «Nu, să vină încoa’, să dovedească că e de partea noastră!». Când au raportat că au ajuns la linia de tramvai, le-am spus celor din birou: «Să nu vină!». Este noapte deja, n-aveam legături, eram vai de capul nostru.

În acel moment – şi asta mi-a spus şeful Direcţiei Operaţii -, Militaru a dat ordin să se maseze foarte multe trupe în dreptul ministerului. Era acolo capacitatea pentru apărare a unei unităţi de tip regiment, pentru frontul de atac al unei divizii! O enormitate! Militaru a insistat pentru această concentrare de foc nemaipomenită într-un oraş, într-o curte, că totul se petrecea la clădirile de la Orizont.

Când am auzit lovitura de tanc de nimicire a maşinilor USLA, i-am spus: «Domne, v-am spus că nu trebuie să vină până aici, că e noapte şi se poate întâmpla o nenorocire…» Iar el a răspuns: «Lasă, domne, că la război e ca la război!»”, a mărturisit Victor Atanasie Stănculescu.

Colonelul Gheorghe Ardeleanu, cel pomenit de generalul Stănculescu, era şeful trupelor USLA şi se afla, în acea seară teribilă de 23 decembrie 1989, alături de Militaru, Stănculescu şi Iliescu, în biroul ministrului Apărării.

„Pe front, lumea mai şi moare”

Luată sub forma unui interviu de către istoricul Alex Mihai Stoenescu, a doua mărturie îi aparţine generalului Romeo Câmpeanu, cel care în decembrie 1989 era locţiitor al şefului Inspectoratului General al Miliţiei. Altfel spus, adjunctul generalului Nuţă.

În noaptea de 23 spre 24 decembrie 1989, generalul Câmpeanu se afla, ca şi colonelul Ardeleanu, în biroul ministrului Apărării, alături de trioul Iliescu – Militaru – Stănculescu. Aşadar, el a fost martor ocular al acelor grozăvii. Declaraţia sa, redată sub forma unei povestiri emoţionante despre ură şi cruzime, întregeşte portretul de criminal feroce al generalului Nicolae Militaru.

„Ardeleanu vorbea cu Trosca la telefon şi avea şi staţia deschisă, în acelaşi timp. Şi îi spune: «Ia trimite tu trei ABI-uri încoace!». Nu ştiam exact câţi sunt, dar erau foarte mulţi. Tancuri, TAB-uri, artilerie, trupe de infanterie. A intervenit Militaru: «Să vină Trosca!». Erau tot timpul în legătură pe staţie, când au intrat pe Drumul Taberei şi tancurile au început să tragă în ei.

«Uslaşii» urlau în ABI-uri, urlau ca în iad. Tot asasinatul s-a auzit în staţie, în biroul lui Militaru. L-am auzit pe Trosca urlând: «Tovarăşe ministru, daţi ordin să nu mai tragă!». Şi atunci Militaru s-a ridicat şi i-a spus: «Băi Ardelene, tu ştii că noi suntem pe front, şi pe front lumea mai şi moare!?». Ardeleanu se ruga de el, îl implora. Militaru se plimba prin birou şi spunea: «Tancurile noastre sunt vechi, nu avem condiţii de transmisiuni, şi chiar dacă vreau să iau legătura, nu pot. L-au găsit pe atacator şi au tras!». Ardeleanu a început să plângă: «Mi-aţi omorât oamenii…». Şi a murit staţia. Ardeleanu plângea şi se tăvălea pe jos: «Ce-aţi făcut» Militaru se foia prin birou şi îi spunea: «Băi Ardelene, n-aveam cum…»”.

„Toţi răspundeau de cadavre!”

După uciderea colonelului Gheorghe Trosca şi a celor şapte „uslaşi” din echipa sa, trupurile acestora au rămas în stradă, vreme de câteva zile. Cadavrul lui Trosca a fost decapitat şi profanat, iar pe cele trei autovehicule ABI în care se aflau „uslaşii” a fost scris, cu litere mari, „TERORIŞTI”.

Din acea seară de 22 decembrie 1989 şi până în 27 decembrie 1996, când a fost răpus de cancer, generalul Militaru a fost pus o singură dată să explice de ce cadavrele au fost abandonate în stradă. Se întâmpla la 23 septembrie 1993, când Nicolae Militaru a fost audiat de către senatorii Comisiei „Decembrie 1989″. În acel moment, preşedintele comisiei era Valentin Gabrielescu (PNŢCD), iar vicepreşedinte – Sergiu Nicolaescu (PDSR).

La finalul unui dialog scurt cu Sergiu Nicolaescu, Militaru îşi desăvârşea crima comisă în 1989, într-o dublă notă de cinism feroce şi de nepăsare.

Sergiu Nicolaescu: În dimineaţa de 24 decembrie ştiaţi că ABI-urile şi corpurile zac încă în stradă şi populaţia urinează pe ele?

Nicolae Militaru: Eu nu am ieşit din sediul Ministerului Apărării Naţionale decât în 26 decembrie, pe la ora prânzului. (…) Atunci am ieşit şi am văzut spectacolul care era acolo.

Nicolaescu: Cine credeţi că răspundea de ceea ce se întâmpla acolo în acel moment şi de imaginea Ministerului Apărării Naţionale?

Militaru: De această chestiune trebuia să se ocupe însuşi comandantul unităţii, colonelul Ardeleanu.

Nicolaescu: Vorbesc din partea ministerului, că eram pe teritoriul şi împrejurimile MApN. Cine răspundea în acel moment?

Militaru: Păi, de asta răspundea toată lumea!

Militaru, renegat de restul Armatei

Uciderea lui Gheorghe Trosca şi imaginea de spion sovietic pe care restul Armatei Române şi-o formase despre generalul Nicolae Militaru au contribuit decisiv la demiterea acestuia din funcţia de ministru al Apărării. Se întâmpla la 16 februarie 1990, la finalul unor săptămâni de protest a cadrelor active din Armată, susţinute mai ales de nou-înfiinţatul Comitet de Acţiune pentru Democratizarea Armatei (CADA).

Mai mulţi ofiţeri ai acestui Comitet i-au trimis o scrisoare deschisă generalului Militaru, învinuin­du-l direct, pentru prima dată, de uciderea colonelului Gheorghe Trosca şi a „uslaşilor” conduşi de către acesta.

Prin câteva întrebări bine ţintite, scrisoarea viza călcâiul lui Ahile al generalului-spion:

-„Care este motivul pentru care a fost cercetat contrainformativ generalul Nicolae Militaru de către colonelul Trosca – fostul Şef de Stat Major al USLA – pe timpul cât acesta din urmă era maior la contrainformaţii militare?”

-„De ce Militaru l-a cerut pe Trosca să vină în fruntea unei formaţiuni de luptă antiteroristă să ajute MApN şi, fără a înştiinţa despre sosirea acestei grupări, a lăsat să fie distrus cu armamentul greu de TAB-uri şi de tancurile din curtea ministerului?”

-„Cine a transmis ordinul din sediul MApN, către forţele care apărau ministerul, în clipa când se apropiau ABI-urile solicitate pentru a veni în sprijinul armatei: «Vor veni două echipaje uşoare. Trageţi fără somaţie!»?”

Ministrul doborât de ofiţeri

La 12 februarie 1990, membrii CADA redactau celebrul “Apel către preşedintele Consiliului Provizoriu de Uniune Naţională (CPUN)”. Aşadar, apelul îi era adresat lui Ion Iliescu. Cu acel prilej, succesorul lui Ceauşescu la cârma statului a aflat despre toate reproşurile pe care militarii i le aduceau lui Militaru. Inclusiv crimele de la Revoluţie şi colaborarea cu sovieticii. Păcate despre care, cu siguranţă, ştia de multă vreme, dar pe care le neagă şi astăzi.

Apelul CADA solicita, printre altele, aflarea rolului Armatei în evenimentele din decembrie 1989 şi înlăturarea cadrelor militare care “s-au compromis, fiind părtaşe directe ale dictaturii ceauşiste”. La punctul 3, apelul prevedea “trecerea în rezervă a ministrului Apărării Naţionale care, prin ordinele date, a dus la o stare de tensiune în Armată”.

La numai patru zile de la acest moment, generalul Nicolae Militaru avea să fie demis din funcţia de ministru al Apărării Naţionale. Succesorul său era chiar cel de la care preluase funcţia, cu ajutorul lui Ion Iliescu, în decembrie 1989: generalul Victor Atanasie Stănculescu.

Articol publicat de  Adevarul.ro in data de 02-12-2009.

Militaru plănuise să extermine întreaga USLA! – Mihai Mincan

După uciderea colonelului Gheorghe Trosca şi a şapte dintre oamenii săi, Nicolae Militaru plănuia un măcel de proporţii. Victime: USLA şi Direcţia a 5-a a Securităţii. Angajaţii celor două unităţi urmau să fie atraşi într-o cursă, sub pretextul demonstrării loialităţii. Militarii urmau să fie executaţi în Ghencea, în spatele Stadionului Steaua.

La 23 decembrie 1989, zorii zilei scoteau la iveală, în cartierul bucureştean Drumul Taberei, un peisaj terifiant. Cadavrele a opt oameni erau răspândite vizavi de intrarea în sediul Ministerului Apărării Naţionale. Unul fusese decapitat, celelalte batjocorite şi marcate cu majuscule: „TERORIŞTI”.

Niciunul dintre spectatorii de toate vârstele, care au trecut în acele zile pe lângă morga ambulantă din faţa MApN, nu avea să ştie că, de fapt, cele opt persoane ucise în seara anterioară erau membri ai Unităţii Speciale de Luptă Antiteroriste (USLA). Pentru cei din stradă erau simpli terorişti care atentaseră la reuşita Revoluţiei şi fuseseră executaţi de Armata aflată în slujba poporului. Această explicaţie părea suficientă.

Între timp, peste drum, în sediul Ministerului Apărării Naţionale, se făceau planuri şi se puneau la punct strategii de răzbunare. La comandă se afla generalul Nicolae Militaru, reactivat peste noapte şi transformat, de către Ion Iliescu, în ministru al Apărării.

Închis în sediul ministerului pe care-l transformase într‑o adevărată fortăreaţă, Militaru deturna sensul Revoluţiei, de la mişcările de stradă pentru eliberarea de sub fostul regim, în reglări personale de conturi.

Primul pe listă fusese deja eliminat. Colonelul Gheorghe Trosca, şeful de Stat Major al USLA, fusese conducătorul grupei nimicite în seara anterioară.

Acum, planul trebuia să continue. Şeful fusese eliminat, urmau toţi oamenii acestuia. Oricine ar fi putut să fie informat de Trosca asupra secretului care-i marcase cariera de militar generalului Nicolae Militaru: apartenenţa sa la GRU, serviciul de spionaj al Armatei sovietice.

La 23 decembrie 1989, folosindu-se de ipostaza de apărător al poporului, făcută cadou de Ion Iliescu odată cu funcţia de şef al Armatei Române, Nicolae Militaru pregătea al doilea masacru.

„Ce nenorocire pe capul nostru!”

Punctul de pornire în înţelegerea seriei de intrigi puse la punct în Ministerul Apărării Naţionale stă chiar în momentul numirii ca ministru a generalului Nicolae Militaru. Susţinută de Ion Iliescu, reactivarea unui rezervist şi transformarea sa în conducătorul Armatei Române avea să creeze, instantaneu, o serie de tensiuni şi nemulţumiri printre cadrele militare aflate în MApN.

Momentul este redat, într-un dialog cu istoricul Alex Mihai Stonescu, de generalul Romeo Câmpeanu, locţiitor al şefului Inspectoratului General al Miliţiei, aflat la acel moment în sediul MApN.

„Pe 23 decembrie, la ora 18.00, ne convocase Iliescu la o şedinţă: «Tovarăşi, problemele sunt deosebit de complicate, trebuie rezolvate, avem nevoie de forţe, pentru asta e nevoie şi de o conducere. Ne-am gândit ca, deocamdată, provizoriu, să punem în frunte un militar mai în vârstă. Ce ziceţi să-l numim şef al Armatei pe generalul Militaru?» Generalul Ştefan Guşă m-a tras la el în birou şi, de cum a intrat, a izbucnit: «Ce nenorocire o să fie pe capul nostru! Ăsta este o lichea nemaipomenită. O să vezi ce o să tragem de pe urma lui…». La puţin timp după ce a fost numit oficial ministru, Militaru striga: «Apăsaţi, domnilor, pe butoane, trageţi, opriţi măcelul din ţară!». Apoi a cerut: «Chemaţi-l pe Ardeleanu!»”.

Ce a urmat a fost începutul tragediei în care şi-au pierdut viaţa opt „uslaşi”, printre care şi colonelul Gheorghe Trosca.Mărturia lui Romeo Câmpeanu scoate în evidenţă două aspecte. Mai întâi, Ion Iliescu anunţa desemnarea lui Militaru pe 23 decembrie 1989, deşi acesta fusese numit ministru al Apărării, cu puteri şi atribuţii depline, încă din 22 decembrie. Apoi, poate fi observată starea de nelinişte şi revoltă creată în rândul ofiţerilor de rang înalt. Întreaga Armată Română ştia de trecutul de spion al lui Nicolae Militaru încă din 1978, anul trecerii sale în rezervă.

Militaru îşi pregăteşte răzbunarea

Tensiunile din MApN sunt confirmate şi de către Mihai Montanu, reprezentantul FSN la Ministerul Apărării. La audierea sa în faţa Comisiei Senatoriale pentru Cercetarea Evenimentelor din Decembrie 1989, Montanu declara:

„În mod cert, apariţia lui Militaru a creat o stare de tensiune izvorâtă din două motive. Primul motiv, şi cel mai valabil, era că toţi cei de acolo îl ştiau de pe vremea când fusese la ei şi nimeni nu l-a agreat. Al doilea era că-i ştiau şi activitatea neortodoxă pe care dânsul a desfăşurat-o şi simţeau că avea intenţia să o continue”.

Generalul Nicolae Militaru nu le-a dezminţit aşteptările. Imediat după ce vestea morţii „uslaşilor” lui Trosca a ajuns în sediul MApN, o ceartă teribilă avea să izbucnească.

„Erau tensiuni mari acolo. Militaru îl acuza pe Ardeleanu că e trădător, că sunt terorişti, şi a dat ordin ca toată Direcţia USLA, dar şi membrii Direcţiei a 5-a a Securităţii să se prezinte a doua zi în revistă de front pe Stadionul Ghencea”, povesteşte acelaşi Montanu.

Nicolae Militaru îşi pregătea răzbunarea finală. Toţi cei care oferiseră informaţii despre trecutul său urmau să fie lichidaţi.

“Ne-am gândit să punem în frunte un militar mai în vârstă. Ce ziceţi să-l numim şef al Armatei pe generalul Militaru?”

Ion Iliescu 23 decembrie 1989

Unitatea USLA, antiterorism cu brevet german

Unitatea Specială de Luptă Antiteroristă (USLA) a fost înfiinţată în 1977, fiind constituită, extrem de fidel, după un model brevetat în Germania Federală. Potrivit istoricului Alex Mihai Stoenescu, „generalul Iulian Vlad s-a deplasat de mai multe ori în RFG, la invitaţia ministrului de Interne german, pentru a lucra împreună la constituirea unităţii de luptă antiteroristă a statului comunist român. USLA s-a născut, de fapt, la Wiesbaden”.

Principiile de organizare şi de luptă porneau, ca şi în Germania Occidentală, de la apărarea de acte teroriste, şi nu de la organizarea de acţiuni teroriste pe teritoriul propriei ţări. După haosul din zilele Revoluţiei, când USLA a fost acuzată direct de acte de terorism, unitatea a fost trecută de la Ministerul de Interne în subordinea Ministerului Apărării Naţionale. La 1 iulie 1990, USLA, transformată în Brigada Antiteroristă, trecea în subordinea nou-înfiinţatului Serviciu Român de Informaţii.

Încurcat de un inginer

Revista de front urma să aibă loc pe 24 decembrie 1989, la ora 9.00, în Ghencea, pe platoul din spatele stadionului Steaua. Planul lui Nicolae Militaru (foto) avea să fie însă dat peste cap de cel de la care se aştepta cel mai puţin: Mihai Montanu, de profesie inginer şi reprezentant al FSN de ocazie.

Auzind ordinul de organizare a revistei de front, Montanu l-a luat la întrebări pe ministrul Apărării.

„I-am zis: «În primul rând, regulamentul militar prevede ca revista de front să nu se organizeaze pe timp de război. Apoi, care este calitatea în care daţi ordin pentru unităţi care în mod normal nu aparţin Armatei?»”, declara Montanu în 1994.

Oficial, ordinul de trecere a Securităţii în subordinea Armatei nu fusese dat încă. El avea să vină abia pe 26 decembrie 1989. Până atunci, USLA aparţinea, formal, Ministerului de Interne. În realitate, toate structurile militare, inclusiv USLA, se subordonaseră Armatei încă din 22 decembrie, în urma unor ordine verbale, transmise mai ales prin intermediul Televiziunii Române.

Militaru: „Ştiu eu ce fac!”

Acelaşi Montanu îl întreabă pe Nicolae Militaru şi cum ar urma să fie organizată mişcarea trupelor, având în vedere distanţa mare dintre sediile celor două unităţi solicitate. „În plus, orice revistă de front se face cu echipamentul din dotare, deci cu armament. Dacă ăştia defilează prin oraş înarmaţi, cum pot fi anunţaţi toţi soldaţii – care nu ştiu ce fac, trag după ciori şi distrug case –  să nu tragă în ei? Iar dacă renunţă la armament, cum faceţi să nu devină victime sigure ale teroriştilor?”, i se adresa Montanu lui Militaru.

Ministrul Apărării a răspuns sec: „Eu sunt general de Armată, eu ştiu ce fac!”.

Obiecţiile lui Mihai Montanu ajung însă la urechile lui Ion Iliescu. În mod neaşteptat după complicitatea cu Militaru din cazul Trosca, liderul FSN este de acord cu Montanu.

Decizia lui Iliescu este de a se forma o echipă, în care erau incluşi Montanu, colonelul Gheorghe Ardeleanu (şeful USLA) şi generalul Ion Hortopan (comandantul Infanteriei şi Tancurilor). Aceştia urmau să se ducă, a doua zi, atât la sediul USLA, cât şi la cel al Direcţiei a 5-a a Securităţii, pentru o revistă de front „la faţa locului”.

Planul terorist al lui Nicolae Militaru fusese distrus. Acesta trebuia să se mulţumească „doar” cu cei opt morţi şi cinci răniţi din grupul Trosca. Deocamdată.

„Teroriştii” lui Militaru plângeau în hohote

Inspecţia de a doua zi urma să aibă un aer de comedie neagră. Plecaţi spre „bârlogul teroriştilor” – aşa cum le spusese ministrul Nicolae Militaru -, Gheorghe Ardelanu, Ion Hortopan şi Mihai Montanu aveau să descopere nişte luptători consemnaţi în cazarme, speriaţi şi având senzaţia că vor fi executaţi pe post de terorişti.

„Am ajuns acolo şi plângeau în hohote. Mi-au spus că ştiu că ne-am dus să-i omorâm, pentru că, în urma incidentului cu Trosca, aveam ştampila de terorişti”, povestea Mihai Montanu. Concluziile la faţa locului sunt şi mai surprinzătoare: întregul armament era închis în cutii şi aproape întregul personal USLA se afla în cazarmă, în afara câtorva detaşaţi la Aeroportul Otopeni.

Aceeaşi situaţie este găsită şi la Direcţia a 5-a a Securităţii: cu excepţia câtorva care fugiseră, întregul personal fusese consemnat în cazarmă.

Mihai Montanu revine la sediul MApN, unde-i prezintă raportul lui Ion Iliescu. „Preşedintele a fost foarte mulţumit”, afirma Montanu în faţa Comisiei „Decembrie 1989″.

Cei Şase „informatori”

Dar nebunia lui Militaru nu se încheiase. Tensiunile şi conspiraţiile artificiale create de spionul sovietic din fruntea Armatei Române aveau să continue.

Următoarea răbufnire a avut loc odată cu prinderea a şase ofiţeri superiori ai Direcţiei de Informaţii a Armatei (DIA), angajaţi chiar ai structurii care-l demasca pe Militaru, în urmă cu 11 ani, drept agent sovietic. După un scurt interogatoriu, a cărui concluzie a fost că ofiţerii prinşi nu se făceau vinovaţi de nimic, aceştia au fost puşi în libertate de către o serie de cadre aflate, la acel moment, în MApN.

„Cine le-a dat drumul ticăloşilor?”

Vestea avea să-l înfurie cumplit pe Militaru. „A început să urle: «Cine le-a dat drumul la ticăloşii ăştia? Cine le-a dat drumul la teroriştii ăştia?»”, povestea Mihai Montanu. Păcatele trecutului şi tenebrele prezentului îi întunecau mintea generalului Nicolae Militaru. Un general care, pus la comanda Armatei de către Ion Iliescu, se comporta ca un terorist însetat de sânge.

Articol publicat de  Adevarul.ro in data de 03-12-2009.

Colaj realizat de col.(r) Victor Cirstea

About Post Author

wolfsoftcompany

wolfsoft.company@gmail.com

http://desteptati-va.ro

Happy

0 0 %

Sad

0 0 %

Excited

0 0 %

Sleepy

0 0 %

Angry

0 0 %

Surprise

0 0 %