0 0
Read Time:12 Minute, 29 Second

Continuăm relatarea domnului Valentin Vasilescu, pilot de aviaţie, fost comandant adjunct al Aeroportului Militar Otopeni, licenţiat în ştiinţă militară la Academia de Înalte Studii Militare din Bucureşti-promoţia 1992, despre evenimentele din timpul Revoluţiei române din 1989.

 “În episoadele anterioare cred că am lămurit cine a tras şi cine n-a tras în decembrie 1989, mai rămânând să vedem cine a comandat tragerea şi în folosul cui. Un rol mai puțin important în declanşarea evenimentelor din decembrie 1989, dar crucial în stabilirea traiectului urmat de România după debarcarea lui Ceaușescu de la putere, l-a avut primul grup de profitori, anume grupul de la Trocadero. El a fost denumit astfel după braseria-restaurant aflată în apropierea Institutului de Economie Mondială din zona Universităţii, unde aveau loc reuniunile informale ale unor cercetători de la ADIRI (Asociaţia de Drept Internaţional şi Relaţii Internaționale), ISPSPN (Institutul de Ştiințe Politice şi Studiere a Problemei Naţionale, cu sediul la etajul 7 al Academiei Ştefan Gheorghiu), IEM (Institutul de Economie Mondială).

În ultimii ani ai regimului Ceauşescu, tehnocraţia comunistă din care făceau parte cercetători economişti, specialişti în ştiinţe sociale şi elita juridică avea ca sarcină de serviciu înțelegerea mecanismului capitalist, funcționarea angrenajului politic și economic, cu scopul descoperirii slăbiciunilor și exploatării lor în favoarea statului socialist român. Tocmai pe această elită (compusă din oameni între 30 și 45 de ani), grupată în câteva instituții cheie, ce aveau acces nelimitat la informații, la literatura de specialitate și la dezbaterile de ultimă oră din Occident, Securitatea a constituit-o și a dirijat-o, ca să devină un potențial de nucleu de putere în sfera deciziei politice și economice, în viitor.

De exemplu, Institutul de Economie Mondială, coordonat de serviciul de informații externe din cadrul Securităţii (DIE/CIE), cu regim de unitate militară, a fost creat special pentru a corespunde acestei funcțiuni. În afară de academicianul Costin Murgescu, director general și o autoritate profesională de necontestat, majoritatea personalului aparținea Securității. Adjunct al directorului Institutului de Economie Mondială era Gheorghe Marcu, ofițer DIE sub acoperire, coordonator al operațiunii de vânzare a evreilor derulată sub supravegherea lui Nicolae Ceauşescu.

Liderul grupului de la Trocadero era Silviu Brucan (Saul Bruckner), fost un nomenclaturist din perioada stalinistă, responsabil cu propaganda CC PCR, poziție din care în anii `50-`60 a reformat radioul și a creat televiziunea română. A avut privilegiul de a-şi desemna înlocuitorul în persoana lui Ion Iliescu. Ion Iliescu a deținut funcțiile de membru supleant al CC al PCR (23 iulie 1965-12 august 1969), membru al CC al PCR (12 august 1969-22 noiembrie 1984), membru supleant al CPEx (12 august 1969-28 noiembrie 1974), membru deplin al CPEx (12 noiembrie 1974-23 noiembrie 1979), deputat în MAN (din 3 februarie 1957 până în 1985) etc. Beneficiind de deschiderea survenită în anii `70, Ion Iliescu a regândit televiziunea română, prin introducerea emisiunilor de divertisment cu actori îndrăgiți precum Amza Pelea alias nea Mărin, Octavian Cotescu și Coca Andronescu (Tanța și Costel) sau a reportajelor lui Tudor Vornicu și comentariile sportive ale lui Cristian Ţopescu. Toți directorii, șefii de departamente și redacții din 1989 fuseseră aduși în televiziune de Ion Iliescu. Brucan a fost apoi ambasador al României în Statele Unite și la ONU, de unde a fost eliberat din funcție și a căzut în dizgrația lui Ceaușescu pentru suspiciunea că ar fi fost racolat de CIA. Odată sosit în țară a devenit șef de secție la Academia de învățământ social-politic Ştefan Gheorghiu. În 1988 Securitatea îi facilitează lui Brucan plecarea pentru 6 luni în Statele Unite, pentru a se întâlni cu funcționari ai Departamentului de Stat/Biroul pentru Europa Orientală, moment care s-a dovedit esențial pentru evenimentele ce aveau să urmeze. În decembrie 1989 a devenit membru în Consiliul Frontului Salvării Naționale, premierul Petre Roman susținând în fața Comisiei senatoriale pentru studierea evenimentelor din decembrie 1989 că Silviu Brucan a fost cel care a insistat ca soții Ceaușescu să fie lichidați în orice fel.

Mugur Isarescu
Mugur Isarescu

Un alt membru al grupului a fost Mugur Isărescu (Institutul de Economie Mondiala). Imediat după evenimentele din decembrie 1989 a fost trimis de Consiliul Frontului Salvării Naționale diplomat la Ambasada României din Statele Unite ale Americii. Din septembrie 1990 este guvernatorul Băncii Naționale a României, după o mică întrerupere în 2000, când a fost premier.

Victor Babiuc fusese anterior consilier juridic şef la ministerul Comerţului Exterior, de unde a fost mutat cercetător ştiinţific la Institutul de Economie Mondială, îndeplinind și funcția de consilier la Consiliul Legislativ. În perioada martie-iunie 1990 a fost expert la Comisia Constituţională a CPUN, 1990-1991 ministru al Justiţiei, 1991-1992 ministru de Interne. A devenit deputat PD și în perioada 1997-1999 a fost numit ministrul al Apărării (deși nu făcuse armata).

Eugen Dijmarescu
Eugen Dijmarescu

Eugen Dijmărescu, secretarul PCR pe Institutul de Economie Mondială, urmase seminarul de Studii Americane din Salzburg în 1973, un stagiu la Brookings Institution în 1981 și la Universitatea de Stat Tempe din Arizona, în 1985. În martie-iunie 1990 funcționează ca ministru secretar de Stat și președinte al Agenției de coordonare a asistenței Externe, în iunie 1990 devenind ministrul economiei și finanțelor în guvernul condus de Petre Roman. În perioada 1994-1999 a fost ambasador al României în Japonia, pentru ca în 2003 Dijmărescu să devină membru al guvernului Adrian Năstase, în calitate de ministru-delegat pentru Comerț. Din 2004 îndeplinește funcția de viceguvernator al Băncii Naționale a României.

Daniel Daianu (Institutul de Economie Mondială), lucrase în perioada 1976-1978 la Direcția de Informații Externe (DIE) a Departamentului Securității Statului. A devenit ministru adjunct al finanțelor în 1992 și ministru al finanțelor între anii 1997-1998.

Adrian Năstase (ADIRI) este căsătorit cu Dana Miculescu, fiica lui Angelo Miculescu, fost ministru și vicepremier în România socialistă. Între 1990-1992 a fost ministru de externe al României, președinte al Parlamentului între 1992-1996 și 2004-2006 şi premier al României și preşedinte al PSD între 2000-2002. În anul 2012 Securitatea s-a răzbunat, fiind condamnat la doi ani de închisoare pentru corupție, fără ca împotriva sa să existe vreo probă.

Adrian Severin (ADIRI) a fost lector la Academia de învățământ social-politic Ştefan Gheorghiu. A devenit vice prim-ministru și ministru pentru Reformă și Relațiile cu Parlamentul (1990-1991), președinte al Agenției Naționale pentru privatizarea și dezvoltarea întreprinderilor mici și mijlocii (1991-1992), viceprim-ministru şi Ministru al Afacerilor Externe (1996-1997) din partea PD. În prezent este europarlamentar PSD.

George Melescanu
George Melescanu

Teodor Melescanu (ADIRI) a urmat cursuri postuniversitare la facultatea de științe economice și sociale a Universității din Geneva și la Institutul Internațional de Înalte Studii Internaționale din Geneva obținând titlul științific de doctor în științe politice și drept internațional. Între anii 1978-1985, a fost secretar II la misiunea permanentă a României de pe lângă Organizația Națiunilor Unite, între 1985-1989 a lucrat în centrala Ministerului Afacerilor Externe, îndeplinind funcțiile de secretar I la departamentul Securitate Internațională și Dezarmare şi subsecretar de stat. În perioada 1991-1992 a devenit secretar de stat, iar între 1992-1996 a fost ministru al Afacerilor Externe în guvernul PDSR condus de Nicolae Văcăroiu. În 2002 Meleșcanu a devenit prim-vicepreședinte al PNL, în 2004-2008 senator al Alianței D.A, în 2007-2008 a fost ministru al Apărării în guvernul Tăriceanu. Din 2012 îndeplinește funcția de director al Serviciului de Informații Externe.

Teodor Stolojan a funcționat ca director adjunct și director al Departamentului Relații Valutare și Financiare Internaționale din Ministerul de Finanțe (1988–1989). După revoluție a fost ministru adjunct la ministerul Finanțelor până în aprilie 1990, apoi ministru al Finanțelor, în cabinetul Petre Roman II (în perioada iunie 1990–aprilie 1991). În mai 1991 a devenit președinte al Agenției Naționale de Privatizare, lucrând la elaborarea primului proiect al Legii privatizării și la înființarea Fondului Proprietății de Stat (FPS). A fost prim-ministru (octombrie 1991-noiembrie 1992), a lucrat la New York, la Banca Mondială, a devenit membru al PDSR și consilier al lui Ion Iliescu în campania prezidențială din 1996. În perioada 2002-2004 a fost președinte al Partidului Național Liberal, iar din 2004 a devenit consilier pe probleme economice al președintelui Traian Băsescu. A trecut la PDL, devenind europarlamentar.

Ioan Mircea Pașcu era secretarul PCR al Institutului de Știinţe Politice şi de Studiere a Problemei Naţionale din cadrul academiei Ştefan Gheorghiu. El a urmat seminarul pentru Studii Americane de la Salzburg (1973), a primit bursa Fundației Ford (1979-1981), a lucrat ca cercetător rezident la Institutul pentru Studii de Securitate Est-Vest din New York (1988-1989). A fost membru al Consiliului Frontului Salvării Naționale, consilier Prezidențial (1990-1992), secretar de Stat la MApN (1993-1996), ministru al Apărării (2000-2004). În prezent este europarlamentar PSD.

După absolvirea facultății, Virgil Măgureanu (Ştefan Gheorghiu) a ajuns cadru universitar de psihosociologie la academia „Ştefan Gheorghiu” din București (1969-1989), devenind totodată colaborator al Securității interne în februarie 1972, fiind apoi încadrat în DIE cu grad de căpitan (1972-1978). Din 1984 a devenit mâna dreaptă a lui Ion Iliescu în activitățile complotiste pentru debarcarea lui Ceaușescu, devenind la Revoluție membru al CFSN și CPUN și participând la procesul soților Ceaușescu de la Târgoviște (26 decembrie 1989). În martie 1990 a fost numit în funcția de director al Serviciului Român de Informații, funcție deținută până în aprilie 1997.

Dorel Șandor (Ştefan Gheorghiu) coleg de birou cu Virgil Măgureanu, a fost anterior profesor de socialism științific la școala de ofițeri a Securității de la Băneasa. Revoluția l-a prins în poziția de secretar II la MAE. A fost numit secretar de stat la Ministerul Reformei, în guvernele Roman, Stolojan și Văcăroiu. Din 1992 și până în 2000 a fost consilierul personal al lui Petre Roman, președintele PD. În perioada 2004-2008 a fost consilier al prim-ministrului Călin Popescu Tăriceanu.

Sergiu Verona a fost redactor la Agerpres, ziarist la Lumea, apoi cercetător la Institutul de Ştiinţe Politice şi de Studiere a Problemei Naţionale (specialistul în „dezarmare”) unde a cunoscut-o poate mult prea bine pe documentarista Rodica Culcer. Ca urmare a fugii lui Sergiu Verona în SUA, din vara lui 1986, Ceaușescu a ordonat desfiinţarea Institutului și acest lucru s-a resimțit în componența grupului de la Trocadero. Oricum, Rodica Culcer n-a rămas pe drumuri, fiind angajată imediat la Ambasada SUA, pe bază de recomandare. În următorii ani, Verona a lucrat la biblioteca Congresului SUA, colaborând uneori cu postul de radio Europa Liberă.

Ioan Talpes
Ioan Talpes

Domeniul militar a avut și el câţiva reprezentanți de marcă. Locotenent colonel Ioan Talpes (cercetător la Centrul de Studii și Cercetări de Istorie și Teorie Militară) a lucrat și la editura Militară, cunoscându-l din 1987 pe Ion Iliescu, directorul Editurii Tehnice. În 22 decembrie 1989 i-a luat locul generalului locotenent Ilie Ceaușescu la șefia Consiliul Politic Superior al armatei. În perioada 1990-1992 a fost consilier prezidențial, apoi director al Serviciului de Informații Externe (1992–1997). În perioada 1997-1998 a fost ambasador al României în Bulgaria. Odată cu revenirea lui Ion Iliescu la Cotroceni, devine consilier prezidențial, șef al Departamentului Securității Naționale, șef al administrației prezidențiale (21 decembrie 2000-10 martie 2004). O scurtă perioadă de timp (până pe 28 decembrie 2004) a fost ministru de stat pentru coordonarea activităților din domeniile Apărării Naționale, Integrării Europene și Justiției. În perioada 2004-2008 a fost senator PSD.

Căpitanul Cornel Codita (cercetător la Centrul de Studii și Cercetări de Istorie și Teorie Militară) după 1989 a fost consilier prezidențial în primele mandate ale lui Ion Iliescu, apoi consilier principal al ministrului Apărării Naționale, Victor Babiuc. Vasile Secares (Centrul de Studii și Cercetări de Istorie și Teorie Militară și profesor la Academia Ștefan Gheorghiu) a fost consilier prezidențial, șef al departamentului de analiză politică al Președinției (1990-1992), vicepreședinte EXIMBANK până în 1997, fondatorul și rectorul Școlii Naționale de Studii Politice şi Administrative (SNSPA), creată în 1991 pentru a înlocui titulatura Academiei Ştefan Gheorghiu. În 2002, în cadrul SNSPA înfiinţează Centrul de Studii NATO, împreună cu Cornel Codiţă (vicepreşedinte).

Creierul grupului de la Trocadero, Silviu Brucan, în calitatea sa de preşedinte al secţiei de Relaţii internaţionale, l-a adus în 1987 pe un director din MAE, numit Corneliu Bogdan, cel care i-a succedat la şefia ambasadei României de la Washington. În 26 decembrie 1989, Corneliu Bogdan a fost numit ministru secretar de stat la Ministerul Afacerilor externe.

Pe lângă Corneliu Bogdan a apărut şi un personaj cheie numit Mircea Răceanu, cel care conducea direcţia America de Nord din cadrul Ministerului Afacerilor Externe. Mircea Răceanu era fiu de foşti demnitari comunişti cu funcţii importante în PCR, prieteni ai lui Brucan. Numai că la data de 31 ianuarie 1989 Răceanu a fost arestat, chiar în apropierea reşedinţei ambasadorului SUA, asupra sa găsindu-se o notă informativă şi o xerocopie a informării organelor superioare privind rezultatul şedinţei grupei multilaterale de informare re­ciprocă a reprezentanţilor statelor par­ticipante la Tratatul de la Varşovia, din zilele de 17-18 ianuarie 1989. Imediat Ceauşescu i-a impus lui Brucan domiciliul forţat în Dămăroaia. Răceanu a fost judecat şi condamnat la moarte la 20 iulie 1989, pedeapsa fiind comutată la 20 de ani închisoare, fiind eliberat pe 22 decembrie 1989 şi expediat de Brucan, 6 luni mai târziu în SUA. Răceanu fusese racolat de serviciile secrete americane (CIA) în 1974, când lucra ca secretar principal în Ambasada României de la Washington. Ancheta a stabilit că în perioada 1981—1988 Răceanu a fost recompensat cu 400 USD lunar, cu peste 60 de bijuterii din aur şi cu alte sume suplimentare în raport de informaţiile furnizate. La ultima întrevedere avută cu spionul CIA Tom Hajivey, în 1988, Răceanu avea depusă în bancă suma de peste 180.000 USD. În perioada 1984-1988 a mai primit de la diplomaţii-spioni cu care ţinea legătura, suma totală de 400.000 lei, astfel: în 1984 de la James Bruha 30.000 lei; în 1985 de la Eleonor Pazdral 100.000 lei; în 1986 de la Eric Carlson 120.000 lei şi în 1988 de la Edwin Ulmer 150.000 lei. Din adresa nr. 9/00718 a Ministerului Afracerilor Externe, rezultă că în perioada 1984-1988, Răceanu s-a deplasat în SUA de 7 ori.

„Scrisoarea celor şase” a fost un document conceput de fostul demnitar comunist de rang înalt Gheorghe Apostol şi semnat de alţi cinci foşti membri marcanţi ai PCR: Alexandru Bârlădeanu, Corneliu Mănescu, Grigore Răceanu, Constantin Pârvulescu şi Silviu Brucan. Scrisoarea a fost difuzată de posturile de radio BBC şi Europa Liberă pe data de 11 martie 1989. Ea a apărut la circa o lună după arestarea lui Mircea Răceanu şi ca urmare a indicaţiilor transmise de CIA lui Silviu Brucan, în încercarea de a prezenta acţiunea contraspionajului românesc drept o măsură de răspuns împotriva tatălui adoptiv, semnatar al acelei scrisori”.

Sursa: http://romanian.ruvr.ru

Happy
Happy
0 %
Sad
Sad
0 %
Excited
Excited
0 %
Sleepy
Sleepy
0 %
Angry
Angry
0 %
Surprise
Surprise
0 %

Average Rating

5 Star
0%
4 Star
0%
3 Star
0%
2 Star
0%
1 Star
0%

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You may also like