Teoria “miliardului de aur” sau a planului dulles – lumea predicțiilor 
Cum poate câştiga Rusia şi cum poate câştiga Occidentul? 
„E inutil să dăm vina pe Putin, dar înțeleg de ce se întâmplă” 
SCHIMBAREA SISTEMICĂ – O NOUĂ LUME APARE LA ORIZONT 
Lege de revizuire a Constituției (proiect) 
EXPUNERE DE MOTIVE 
INIȚIATIVĂ LEGISLATIVĂ DE REVIZUIRE A CONSTITUȚIEI ROMÂNIEI 
INIȚIATIVĂ LEGISLATIVĂ CETĂȚENEASCĂ 
Comandouri N.A.T.O. in Ucraina 
0
0
Read Time:6 Minute, 45 Second
Autor Teodor Ghiţescu
Teorii (doctrine) economice actuale
Economia este acea parte a oricărei societăţi umane, care se ocupă cu producerea, distribuirea şi consumul de bunuri (materiale şi spirituale)şi servicii. Procesele şi structurile din economie, sunt studiate de ştiinţele economice, care, ca orice ştiinţă, pornesc de la nişte ipoteze (întrebări, constatări, axiome) referitoare la realitatea studiată (în cazul nostru sistemul economic), demonstrează valabilitatea acestor ipoteze şi trag concluzii asupra modelelor structurilor şi proceselor din sistemul naţional necesare pentru o bună funcţionare, conform celor demonstrate teoretic.
Aplicarea practică a teoriilor din ştiinţele economice se face prin „doctrine” politice, care conţin dogme (sloganuri mobilizatoare, paradigme considerate adevăruri absolute ce nu trebuie demonstrate, etc.) pe baza cărora se construiesc programe de guvernare şi sunt atrase voturile populaţiei mai mult sau mai puţin manipulate intelectual. Pe baza acestor programe politice, se elaborează apoi sistemul juridic prin care se stabileşte structura ţării, felul guvernării, tipul economiei, norme economice şi sociale, etc.
În concluzie, întreaga noastră viaţă este configurată de tipul de economie adoptat prin guvernarea politică.
În literatura de specialitate se pot evidenţia două teorii economice de bază:
-
Teoria economică marxistă, dezvoltată ulterior de o mulţime de teoreticieni şi practicieni socioeconomici, printre care este de remarcat V. I. Lenin (ale cărui clarificări şi dezvoltări practice i-au atras moartea);
-
Teoria economică marginalistă, fondată de A. Smith şi dezvoltată ulterior de alţi teoreticieni, printre care se remarcă J. M. Kenyes (fondatorul FMI);
Pentru a înţelege esenţa acestor teorii economice (fără a intra în nici un fel de aprofundări şi dezvoltări ulterioare sau actuale), în tabelul 2.1. voi reda într-o sintetizare maximă, ipotezele de la care pornesc teoriile economice şi răspunsurile diferite date de cele două teorii economice, la aceleaşi ipoteze de studiu.
Câteva explicaţii ale tabelului 2.1. vor face posibilă o comparare a viabilităţii răspunsurilor celor două teorii economice şi de ce propaganda capitalismului occidental blamează pe orice cale, inclusiv media privată teoria marxistă şi diminuează „sadismele” economiei marginaliste.
La ipoteza 1: Cine produce bunuri în societate, răspunsul teoriei marxiste din tabelul 2.1. este „exclusiv forţa de muncă”, evident în conformitate cu realitatea obiectivă şi în contradicţie cu răspunsul teoriei marginaliste care este manipulator, prin afirmaţia că „şi capitalul produce bunuri”.
Demonstraţia este simplă (aplicată în matematică sub denumirea metodei reducerii la absurd) dacă dorim să analizăm teoretic un experiment realizabil în viaţa reală:
-
pentru a constata dacă şi capitalul produce bunuri putem izola două spaţii geografice relativ identice (din punct de vedere ale condiţiilor naturale) şi vom dispune pe unul numai forţa de muncă (oameni), iar pe celălalt numai capital (utilaje, bani, clădiri, etc.) o perioadă de timp semnificativă. Va fi simplu de constatat, că pe spaţiul cu forţa de muncă se vor produce bunuri, pe care le vor consuma sau / şi utiliza cei ce le-au produs, pe când în spaţiul cu capital nu numai că nu se va produce nimic nou dar şi capitalul depus se va deteriora fizic!
Prin experimentul de mai sus, de demonstrează caracterul manipulator al teoriei marginaliste, care prin afirmaţia că şi capitalul produce bunuri creează premizele teoretice ale fundamentării repartiţiei absurde a bunurilor, pe bază de capital şi nu pe bază de muncă.
La ipoteza 2: Cum se stabilesc preţurile, teoria marxistă dă, de asemenea, răspunsul cel mai apropiat de realitatea ştiinţifică, raţională, sub forma „valorii şi valorii de întrebuinţare”, în opoziţie cu teoria marginalistă, care introduce conceptul de „satisfacţie marginală” (satisfacţia este un proces afectiv uman, care poate fi manipulat intelectual de la consens, la nonsens).
Este evident (fapt constatat din cele mai vechi timpuri, exemplu de Aristotel) că singura proprietate comună, măsurabilă, a tuturor bunurilor, pe baza căreia ele se pot schimba mărfurile în rapoarte ştiinţific determinate, este timpul mediu social de muncă necesar unei persoane pentru a produce acel bun (evident, cu mijloacele tehnologice existente, care sunt tot produse ale muncii anterioare ale producătorului uman). Prin urmare, spre exemplu, 1 kg de grâu se poate schimba pe 1000 coli de hârtie, pentru că timpul necesar produceri lor este egal. Această proprietate a oricărui bun, este numită valoarea bunului şi poate fi stabilită de orice producător şi de orice economist, pentru orice bun.
Dar valoarea nu este suficientă pentru stabilirea preţului, conform teoriei marxiste. Mai este necesară o mărime, numită valoare de întrebuinţare, care exprimă dacă un produs satisface (nu satisfacţie) o trebuinţă umană, adică o componentă a proceselor motivaţionale (necesităţi preponderent obiective şi nu preponderent subiective ) ale omului, care nu pot fi manipulate în mod grosolan, precum cele afective (principalele procese motivaţionale sunt: trebuinţe de hrană, îmbrăcăminte, căldură, securitate, educaţie, socializare, etc.). Valoarea de întrebuinţare este stabilită de piaţă şi poate influenţa preţul, făcându-l mai mare sau mai mic decât valoarea. Exemplu: o maşină automată de tocat pătrunjel, care are o valoare foarte mare (trebuie un timp mare pentru construcţia ei), va avea, pentru cetăţeanul majoritar o valoare de întrebuinţare foarte mică, deoarece trebuinţele familiale pentru cantităţile de pătrunjel tăiat sunt extrem de mici. Prin urmare, maşina nu va fi cerută pe piaţă decât de producătorii de bunuri alimentare ce folosesc pătrunjel în cantităţi foarte mari.
Sadismele teoriei economice marginaliste şi implicit ale doctrinelor politice liberale, ce îşi fundamentează guvernarea pe aceste teorii
Sunt identificabile în lucrările mai multor autori (A. Lipsey & R. Crystal, J. Stiglitz, etc.).
-
Sadismul utilizării satisfacţiei marginale pentru stabilirea preţurilor. În realitate, piaţa capitalismului de tip occidental nu este „liberă”, ci o piaţă de monopol, ale cărei preţuri sunt dictate de marile trusturi internaţionale, producătoare de bunuri şi servicii. Acestea stabilesc preţurile pe baza studiilor de marketing, prin care află „ cât sunt dispuşi cetăţenii să plătească”, spre exemplu pentru 0,5 kg de apă / săptămână, în situaţia în care nu au de unde să ia apă! Răspunsul unei persoane disperate este „oricât (tot venitul pe o săptămână)”, deoarece fără această cantitate de apă, moare (aceeaşi problemă se pune pentru orice bun alimentar, medicamentos, etc.)! Prin urmare, producătorul deşi nu cere consumatorului tot venitul lui săptămânal, aduce pe piaţă numai acea cantitate de produse, care îl obligă pe consumator să-i acorde un preţ mult mai mare faţă de costurile de producţie (diferenţa fiind profit). Ba mai mult, prin reclame, îl manipulează să cumpere chiar produse periculoase pentru client, prezentându-i satisfacţia extremă pe care i-o poate produce (exemplu produsele alimentare cu E-uri toxice, etc.).
-
Sadismul surplusului consumatorului, constă în promovarea ideii (prin lucrările economiei marginaliste) că „oricât ar da un consumator pe un produs, totdeauna are un surplus”. Explicaţia absurdă şi sadică menţionează faptul că surplusul consumatorului provine din diferenţa dintre preţul plătit real şi cel pe care „ar fi dispus să îl plătească” dacă nu ar avea de unde să procure acel bun.
-
Sadismul principiului maximizării profitului şi al satisfacţiei, este dat de finalităţile activităţilor economice ale capitalismului „pieţei libere”, potrivit cărora, economia capitalistă nu îşi propune să realizeze o echitate economică şi socială, ci maximizarea profiturilor producătorului şi simultan maximizarea „satisfacţiei consumatorului”. Sadismul este dat de explicaţia modului cum obţine consumatorul „maximizarea satisfacţiei”: spre exemplu, consumatorul mergând la piaţă cu venitul zilnic îşi propune să cumpere 1 kg de carne, 1kg de pâine, 1kg de cartofi, pentru aşi satisface trebuinţele de hrană, iar dacă banii nu îi ajung, el renunţă la 1kg de carne şi va lua 2 kg de pâine şi 3 de cartofi, ceea ce îi va maximiza satisfacţia hrănirii!!
-
Sadismul licitării la bursă a dreptului de poluare, este explicată de teoreticienii economiei marginaliste, ca cea mai normală (liberală) metodă de soluţionare a depăşirii nivelului de poluare de către o ţară: ea va „cumpăra la bursă” dreptul de poluare, de la ţările în care nivelul de poluare este sub cel stabilit prin legislaţia internaţională. Sunt şi alte sadisme, mai ales în domeniul bursier, pe care le puteţi identifica în lucrările de specialitate şi pe internet.
Concluzia: sistemul economic capitalist de tip occidental nu este numai un sistem antidemocratic şi retrograd ci şi SADIC, la adresa cetăţeanului majoritar.
– va urma –
Happy
0 %
Sad
0 %
Excited
0 %
Sleepy
0 %
Angry
0 %
Surprise
0 %
