0 0
Read Time:12 Minute, 13 Second

Moto: “Ce e viața noastră în sclavie oare? Noapte fără stele, ziuă fără soare. Cei ce rabdă jugul ș-a trăi mai vor, Merită să-l poarte spre rușinea lor! ”

Cea din urmă noapte a lui Mihai cel Mare de Dimitrie Bolintineanu

S-au adunat prea multe. Sunt lucruri care trebuiesc spuse, care trebuiesc stiute. Stiute de cati mai multi si poate spuse de cat mai multi.

Am tacut destul, am tolerat prea multe, dand  senzatia ca ne-am impacat cu soarta decisa de  potentatii vremii.  Lipsa noastra de reactie si actiune timp de 21 de ani a creat acest dezastru national, aceasta saracie a majoritatii si a dat siguranta celor care au creat aceasta stare.

Este bine stiut ca oamenii cinstiti nu au aceeasi forta de coagulare ca acei fara de Dumnezeu. Auzim cu totii de clanul “șmenarilor”,” camatarilor”,” protectorilor”,” peștilor”, “prostituatelor”, “interlopilor”, etc.

A auzit cineva de clanul “oamenilor cinstiti? Nu. De ce? Pentru ca nu exista si ca in naivitatea lor, ei cred ca îi apara legea. Si atunci cand dreptatea este impartita de clanurile si mafia infiltrate in justitie, cine îi mai apara?

Dumnezeu – veți spune! Poate. Dar observati ca in ultimul timp Dumnezeu este foarte ocupat. Personal cred ca prin cunoastere, prin unire, prin solidaritate in fata nedreptatilor, indiferent ca ni se fac noua sau altora, putem sa  degrevam partial- de aceasta sarcina- divinitatea.

Eu am avut șansa sau poate neșansa sa ma nasc mai devreme.  In 1989 aveam 39 de ani, iar in decembrie chiar am crezut intr-o schimbarea in bine, convins fiind ca sistemul comunist sau socialist isi terminase munitia ca si capitalismul, de altfel.

Mai mult având o formație tehnico-economica credeam si mai cred si acum in “concordanta relatiilor de productie cu caracterul fortelor de productie” – o lege economica potrivit careia relatiile de productie trebuie sa corespunda cu caracterul fortelor de productie.

Daca cineva azi, in secolul XXI – secolul roboticii, internetului, ciberneticii, biotehnologiilor, zborurilor cosmic, ingineriilor genetice – forte de productie care tind sa se generalizeze, crede ca acestea sunt in concordanta cu relatiile de forta ale gruparilor mafiote de la nivel national sau international si schimburilor inechitabile de valori de pe pietele lumii, se afla intr-o grava eroare.

Ca am dreptate o dovedeste criza economico-financiara (de fapt o criza morala) in care se balaceste capitalismul mult laudat de pseudoanalistii politici, platiti cu bani multi, pentru a ne prosti si a ne face sa credem ca este o stare de normalitate. Cine are acest interes? Acei care de ani buni , au adunat averi  imense, saracind popoare si continente intregi si omologii lor postdecembristi care au saracit poporul roman.

Mai mult decat atit, zilele trecute economistul Nouriel Roubini (cel ce a prezis criza din 2008) a declarat într-un interviu pentru cotidianul Wall Street Journal că întemeietorul socialismului ştiinţific, Karl Marx, a avut dreptate cu privire la autodistrugerea capitalismului.

“Karl Marx a spus-o bine. La un moment dat, capitalismul se poate autodistruge pentru că nu poţi transfera venituri dinspre forţa de muncă spre capital fără să se înregistreze un exces de capacitate de producţie şi lipsa unei cereri agregate. Asta se întâmplă acum”, a spus Roubini. “În ultimii doi-trei ani a avut loc o mare redistribuire a avuţiei dinspre forţa de muncă spre capital, dinspre salarii către profituri. Inegalitatea veniturilor şi avuţiei a crescut”, a declarat Roubini. “Am crezut că pieţele funcţionează, dar nu este aşa. Fiecare firmă vrea să supravieţuiască, aşa că reduce costurile cu forţa de muncă şi mai mult. Costurile cu forţa de muncă sunt venitul salarial şi consumul altuia. Din cauza asta este un proces autodistructiv”, adaugă Roubini.

Intr-o traducere mai putin elevata omul spune clar ca “reducerea costurilor cu forta de munca si transferarea veniturilor dinspre forta de munca spre capital” este o deposedare, un furt mascat a unei parti  din valoarea fortei de munca, subevaluata de posesorii de capital in avantaj propriu.  Furt legiferat de guverne in concubinaj cu corporatiile multinationale si nu numai, regizat de sistemul bancar mondial.

Se instaureaza germenii sclaviei moderne. (Vom trata pe lag acest fenomen in articolele viitoare.)

In tara mult adulata de politicienii romani, SUA, modelul capitalismului modern, aceasta Meeka la care se inchina toti care au gestionat megaexcrocherii, sunt 46 de milioane de americani care traiesc sub pragul saraciei- din cei aproximativ 308 miloane.

Mai precis 15 americani din 100 sunt  sub limita saraciei, iar cei mai bogati 400 de americani detin, in acest moment, o avere comuna de 1.370 de miliarde de dolari. Oare de asta sa se fi dus Presedintele Basescu la Marele Licurici? Poate i-a explicat, intrand pe scara personalului de serviciu, ca suntem pe aceeasi directie buna, ca statul social este desuet, iar noi am reusit performante remarcabile in acest sens. La noi 15 din 100 de romani traiesc acceptabil – astia fiind politicienii si evazionistii – iar restul sunt saraci “lipiti pamantului” si ca aproximativ  1000 de romani au adunat acolo, o nimica toata, de vreo 55 miliarde euro.

Acum intelegeti de ce traiti bine, nu ?

Cum s-a ajuns aici?

S-a ajuns simplu: prin minciuna, furt, coruptie, conlucrare perfecta intre cozile de topor si marea finanta internationala . Noi printr-o serie de articole, din cadrul acestui capitol, vom incerca sa devoalam aceste combinatii oneroase si va vom  reaminti evenimente traite de multi dintre dumneavoastra.

Este bine stiut ca pe vrema lui Ceausescu nu prea puteai fura. Se ‘descurcau’ sefii de restaurante si gestionarii din alimentatia publica, responsabilii de cantine, cei de la gospodaria de partid, valutistii, cei ce lucrau in exterior, dar micile lor ‘gainarii’ se faceau cu acceptul tacit al conducatorilor locali antedecembristi. Astazi din aceasta ‘fauna’ au erupt marii oameni de afaceri ai Romaniei , o parte din politicieni si chiar un presedinte. Ridicol, nu? Citam: “ După 12 ani de serviciu pe mare, după trei ani de serviciu în Belgia, eram un om care câștigase bani mulți. Dacă mă căutați la CEC în vremurile acelea, vedeați că aveam un milion de lei”, declara Băsescu ziarului ‚Libertatea’.  La această sumă se adaugă, potrivit propriei declarații de avere, bijuterii estimate la 20.000 euro și ceasuri în valoare de 35.000 euro, toate dobândite în perioada 1975-1989. Daca crede cineva ca se putea castiga cinstit, in acea perioada, o asemenea avere,  este o dovada de prostie. Dar sa-l lasam in pace,deocamdata, pe d-l Presedinte si sa incepem cu inceputurile jafului national.

22 Decembrie 1989, marea pacaleala a poporului roman numita de emanati “revolutie”, de cei cunoscatori “lovitura de stat”, este in plina desfasurare. Papusarii scoliti in diferite colturi de lume ,multi dintre ei la Moscova sau urmasii cominternistilor sositi pe tancurile sovietice, amestecati cu multa prostime se prind intr-o sarabanda halucinanta la Televiziunea Romana si incearca sa ne convinga ca ‘securistii-teroristii trag din orice pozitie’, ca avem ‘revolutie’ si ca ei ne vor duce catre un  viitor luminos care nerabdator ne asteapta. In inocenta noastra i-am crezut. Dezinformarea incepuse cu ani in urma cand “Europa Libera” ne “educa” prezentandu-ne zorii luminosi ai capitalismului si pe omul providential mult iubitul si luminatul ION ILIESCU. Nu am avut nici o tresarire de ratiune nici atunci cand Ion Caramitru ii spunea lui Dinescu “Mircea  fa-te ca lucrezi!”. De ce trebuia sa se faca Dinescu ca lucreaza, de ce sa nu lucreze efectiv ?. Simplu, nu avea ce sa lucreze, piesa era scrisa cu mult timp inainte de altii, noi cei multi si prosti trebuia sa credem ca totul este spontan, nepregatit, nearanjat. Si i-am crezut din nou.

Nu este cazul sa ne acuzam de prea multa prostie si trebuie sa ne consolam ca am fost manipulati de experti. Merita a fi citite  articolele: “Revolutia”, ca tehnica a “loviturii de stat” si Din culisele geostrategice ale rasturnarii comunismului si sunt convins ca se va intelege mai mult.

A urmat oribila zi de 25 decembrie 1989, cand  au fost asasinati doi oameni, sotii Ceausescu. O crima orchestrata de cei care mai tarziu vor pune bazele dezastrului national, de acei care in cel mai abject stil mafiot, sfidand bunul obicei romanesc care in ziua de Craciun nu sacrifica nici macar porcul din batatura, au luat viata a doi oameni.

Mascarada procesului de la Targoviste, prevestea “onestitatea” justitiei de mai tarziu, cand avocatul apararii s-a transformat in procuror, procurorul in inchizitor, cand capetele de acuzare erau fantasmagorii, iar cel mai apropiat personaj al cuplului Ceausescu, Victoras, facea avioane de hartie, de la inaltimea completului de judecata. Daca n-ar fi fost adevarat, am fi fost tentati sa credem ca vedem un film prost regizat de un imbecil, de un psihopat. Numai ca regizorul, ca orice regizor, nu apare in cadru iar in acest caz nici pe generic.  Filmarea ultimelor cadre  fusese precedata de  masacrul luptatorilor USLA de la restaurantul Orizont (vezi si Agent GRU – g-ral. Nicolae Militaru), a elevilor de la Unitatea de Transmisiuni Campina in fata la Otopeni (vezi si Masacrul de la Otopeni – evidentele spulbera teoria erorii si demonstreaza crima cu premeditare), de impuscarea a sute de civili, de distrugerea Bibliotecii Universitare. Nu vreau sa omit apelurile disperate ale lui Brates prin care erau scosi oamenii din case pentru ca unii sa nu se mai intoarca niciodata, sau scena cu balconul Comitetului Central unde aparitia ‘stafului revolutiei’ a intimidat rafalele armelor automate care au amutit pe moment. Se pregatea povestea cu acei  peste 60.000 de morti ce urma sa constituie acuzatia de genocid care a aparut in capetele de acuzare la asa-zisul proces al sotilor Ceausescu, dar si legitimitatea viitoarei gasti de nomenclaturisti revopsiti la conducerea tarii. Acum dupa 22 de ani, a mai pune intrebarea daca A fost în decembrie ’89 revoluție? (recomand a fi citit linkul) mi se pare o blasfemie la adresa adevarului, a evidentelor. Nu as dori sa fiu gresit inteles. Si eu am dorit schimbarea lui Ceausescu, si eu am dorit sa traim mai bine, si eu ma saturasam de abuzurile activistilor de partid si ale organelor de forta ale regimului. Dar nu asa. Nu este uman, cinstit sau cum doriti sa spuneti, sa te cateri la putere pe cadavrele a peste o mie de nevinovati. Aceasta putere obtinuta asa nu era legitima, chiar daca a incercat sa  se legitimeze mai tarziu prin alegeri. Nu vreau sa uit un proverb romanesc  “ Daca vrei sa cunosti un om da-i puterea “. Si asa l-am cunoscut pe tovarasu Iliescu.  Nu vreau sa-l creionez eu, am sa redau un comentariu postat pe acest site de un cititor  al articolului “ Domnule Ion Iliescu, Mircea Raceanu, Tradator sau erou?

Radu Teodoru: Mai 9, 2011 at 11:37 am “Citesc de mult acest site, iar articolul de mai sus mi-a provocat un real interes. Am asteptat sa vad o reactie sau un raspuns al d-lui Iliescu la intrebarea pusa, dar pana acum nu a aparut nimic. Personal cred ca i-ar fi fost foarte greu. Exista mai multe motive care cred ca l-au impiedicat sa o facă.

a) Mircea Raceanu era fiul unui nomenclaturist, tatal lui, Grigore Raceanu, a detinut functii importante in PCR si a fost semnatar al scrisorii celor șase, un cunoscut al d-lui Iliescu. Chiar daca Mircea Raceanu a tradat interesele Romaniei – este stiut ca juramantul de credinta, militar sau de investitură intr-o functie de stat, se face patriei, poporului si nu unui vremelnic conducator – pentru propria imagine de luptator “anticeausist”, d-l Iliescu a ignorant evidentele.

b) Caracterul duplicitar si narcisismul ce-l caracterizeaza, au stat la baza acordarii decoratiei “Pentru Merit in grad de comandor” tradatorului Mircea Raceanu in 2002 cu ocazia vizitei prezidentiale in SUA. Daca medaliem tradatorii inteleg de ce au fost impuscati patriotii. Nu a contat dezamagirea pe care adevaratii romani care si-au servit tara, pe taramul nebulos al informatiilor, nu a contat repulsia fata de tradatori a multora din compatriotii nostri ce mai cred in cinste si onoare, nu a contat credinta in a sluji tara in orice situatie, tot ce a contat a fost dorinta d-lui Iliescu de a poza intr-un reprezentant al providentei, imagine in care a capotat lamentabil.

c) Vorbeam de duplicitate si vreau sa clarific aceasta afirmatie. Este bine cunoscut rolul celor “7 sapte ani de acasa”, ani in care se contureaza caracterul viitorului adult. Din cele aparute in presa, anii aceia au fost mult diferiti de climatul normal al unei familii. Tatal plecat in URSS, mama determinata de lipsuri se recasatoreste, micutul Iliescu crescut de bunici, apoi de o mama adoptiva, “Ionel” a fost obligat sa invete sa se faca placut chiar si atunci cand nu ar fi dorit, sa se adapteze, sa para altceva decat este, sa spuna altceva decat gandea. Trauma de personalitate s-a accentuat intrand in lupta politica a anilor 50, cand “gandirea noua” venea de la Moscova. Poate cineva va spune ca ma insel. Iar eu am sa-i spun ca poate avea dreptate. Dar am cateva nedumeriri. Si-a dat demisia d-l Iliescu din vre-o functie de partid inainte de 1965 ca gest de fronda fata de politica ‘tatucului’ impusa Romaniei? Nu. Dupa 1965 a urcat treapta cu trapta in ierarhia partidului. Dupa ’89 a pozat in dizident. In ce a consat dizidenta? In functa de membru al Comitetului Politic Executiv, in functia de Secretar cu propaganda de la Timisoara, in functia de Prim Secretar de la Iasi? Hai sa fim seriosi! Si-a dat demisia vreodata din aceste functii? Nu.

d) Cineva comenta la unul din articole ca ‘in 1989 Romania a ratat o sansa de normalitate’ si inclin sa-i dau dreptate. Dar datorita trecutului sau d-l Iliescu nu a vrut sau nu a putut sa-i ofere tarii normalitatea mult meritata. Oscilatiile intre comunismul tip perestroikist si capitalismul nedefinit au dat castig capitalismului de gasca, imoral si ineficient. Regretabil, daca mai poate incapea acest termen, la cate nenorociri a fost supus acest popor, este ca, primul presedinte dupa 1989, s-a inconjurat de lichele – nu am sa dau nume pentru a nu omite pe cineva – si in loc sa aleaga o cale de mijloc, un sistem social de genul celui suedez asa cum initial a afirmat, a asistat la distrugerea economiei nationali de catre aventurierii politici. Personal nu cred ca ati fost “cartita” sovietica, d-le Iliescu, dar sunt sigur ca ati ratat ce-a mai mare ocazie pe care o poate avea un om, de a intra in istorie ca “mantuitor de neam” si nu ca un nou Basta asa cum spunea Stefan Andrei.”

Oricate carti ar scrie, oricate argumente ar cauta tov. Iliescu, un lucru este cert, Stefan Andrei are dreptate.

de Florian Lupu

– va urma –

Happy
Happy
0 %
Sad
Sad
0 %
Excited
Excited
0 %
Sleepy
Sleepy
0 %
Angry
Angry
0 %
Surprise
Surprise
0 %

Average Rating

5 Star
0%
4 Star
0%
3 Star
0%
2 Star
0%
1 Star
0%

0 thoughts on “Revolutia constiintelor, un deziderat. (I)

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You may also like