0 0
Read Time:7 Minute, 58 Second

Toleranţă ? Până când şi cu ce preţ?

Majoritatea acţiunilor şi evenimentelor politice din ultima vreme lasă în umbră sau în uitare o serie de lucruri care ţin de fiinţa naţională, de moştenirea  lăsată de străbuni, de rostul şi locul acestui neam pe harta lumii. Politica românească a dat dovadă, de nenumărate ori, de „supuşenie” , de îngăduinţă şi de foarte multă toleranţă.

Examinând semnificaţia cuvintelor enunţate, am dat vina pe faptul că înseşi credinţa majorităţii ortodoxe este una uneori prea tolerantă. Am senzaţia că de prea multe ori „se sare calul” sau, mai rău, „suntem încălecaţi”- scuze pentru expresie.

Cazurile concrete le vedem aproape zilnic. Un inventar al lor, dacă mi-aş propune să-l fac, ar fi inexact, dar mi-am amintit, deunăzi când s-au împlinit 140 de ani de la trecerea la cele veşnice a lui Emanoil Gojdu, de un acord din octombrie 2005, dintre guvernele român şi ungar privind înfiinţarea Fundaţii Publice Româno-Ungare cu acelaşi nume. Conform documentelor semnate, pentru funcţionarea fundaţiei, cele două guverne se angajau să aloce fiecare, începând cu anul 2006, suma de 200.000 euro. Artizanii acestui acord au fost nimeni alţii decât primul ministru de atunci Călin Popescu Tăriceanu  şi actualul Director al SIE, profesor universitar de Istoria modernă a României la Iaşi şi Bucureşti, Mihai Răzvan Ungureanu, pe atunci, ministru de externe. Să fi fost neştiinţă, lipsă de informare sau ce altceva interese?

Sedinta tradarii fundatiei Gojdu
Sedinta tradarii fundatiei Gojdu

Probabil, ca un „cunoscător profund” al personalităţii lui Emanoil Gojdu, la 27 februarie 2006, Mihai Răzvan Ungureanu îşi dorea adoptarea prin orice mijloace a Ordonanţei de Urgenţă care să ratifice acordul semnat împreună cu secretarul de stat Andras Barsonyi. La şedinţa Camerei de la acea dată reprezentanţii iniţiatorului au lipsit cu bună ştiinţă, în speranţa că actul normativ va trece prin adoptare tacită. Numai reacţia vehementă a înalţilor ierarhi ortodocşi din Ardeal – beneficiari legali ai moştenirii Gojdu – a făcut ca aleşii noştri să se trezească. Deputatul Aurelian Pavelescu a scos atunci la iveală „minciuni sfruntate” prin care reprezentanţii MAE au încercat să intoxice parlamentul şi opinia publică. „S-a spus că Biserica Ortodoxă Română a fost despăgubită de către Ungaria, deşi despăgubită trebuie să fie Fundaţia Gojdu. S-a minţit că Biserica a fost consultată în acest domeniu şi s-a fabulat că statul român nu ar avea nici o atribuţie în recuperarea moştenirii Gojdu. În cazul acesta este vorba despre o conspiraţie anti- BOR şi antireligioasă”. –Wikipedia.

Lupta din Parlamentul României avea să fie câştigată de Mitropolitul Ardealului, IPS Laurenţiu Streza, abia la începutul lunii martie 2008, când toate partidele participante la vot în Senat s-au pronunţat împotriva ordonanţei.

La 3 martie 2008, Preşedintele României a semnat decretul de promulgare a legii de respingere a OUG 183/2005 de ratificare a Acordului româno-ungar privind înfiinţarea „Fundaţii Publice Româno-Ungare „Gojdu”.

Dar bătălia nu este nici pe departe încheiată. Numai IPS Laurenţiu Streza  ne poate spune care sunt greutăţile pe care le întâmpină „Fundaţia Gojdu”, înfiinţată la Sibiu în 1994, continuatoarea de drept a fundaţiei care a funcţionat în perioada interbelică şi declarată de utilitate publică prin HG nr.1471/11 decembrie 2003 ca administrator legal al moştenirii avocatului Emanoil Gojdu.

Sfântul sinod al Bisericii Ortodoxe Române s-a mobilizat „in corpore” în susţinerea recuperării şi valorificării unei importante părţi din patrimoniul cultural naţional, în fapt, o fabuloasă avere încredinţată testamentar „Fundaţiei Emanoil Gojdu” constituită din acţiuni la bănci mari din Budapesta, terenuri, clădiri, obiecte de artă, cărţi de mare valoare etc.

Dar celelalte organisme ale statului ce au făcut şi ce fac? Actualul ministru de externe ce spune?

„Ca fiu credincios al Bisericii mele laud Dumnezeirea, căci m-a creat Român; iubirea ce am faţă de Naţiunea mea, neîncetat mă îmboldeşte să stărui în faptă pentru ca încă şi după moarte să erup de sub gliile mormântului, spre a putea fi pururea în sânul Naţiunii mele”.

 

Emanuil Gojdu

Emanoil Gojdu s-a născut la Oradea la 9 februarie 1802, într-o familie de aromâni originară din Moscopole – cel mai important centru cultural şi comercial al aromânilor, distrus, în întregime, în anul 1788 de Imperiul Otoman. Casa în care s-a născut mai poate fi văzută şi astăzi în oraşul de pe Crişul Repede, în vecinătatea Bisericii cu Lună, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” – prima biserică de rit ortodox din Oradea.

Studiile preuniversitare le-a făcut la liceul romano – catolic al călugărilor premonstratenşi din Oradea şi Pojon- Slovacia, perioadă în care se remarcă pentru calităţile sale intelectuale şi primind Magna Cum Laude la absolvire. A urmat studiile juridice la Bratislava, Budapesta şi Viena. Licenţa în drept a obţinut-o la Budapesta, unde se şi stabileşte şi îşi începe o strălucită activitate de avocat şi om politic. Debutează mai întâi ca stagiar în cadrul cabinetului unui avocat sârb, iar apoi şi-a înfiinţat propriul său cabinet. A devenit foarte repede cunoscut şi  apreciat pentru pledoariile sale bine fundamentate şi structurate.

După intrarea în scena politică a devenit un fervent luptător pentru drepturile românilor din Transilvania şi pentru folosirea neîngrădită a limbii române.

Prin Diploma din 20octombrie 1860 şi Patenta din  26 februarie 1861 este numit în calitate de Comite Suprem de Caraş – reprezentant al administraţiei centrale ungare.  La balul de investitură  s-a cântat „Deşteaptă-te române!” iar în cuvântul său Gojdu a spus: „Fraţilor, aţi auzit cântarea? Aceasta să vă fie rugăciunea şi dimineaţa când vă sculaţi şi seara când vă culcaţi”. Pentru aplanarea disputelor dintre români şi maghiari propune şi alocă fonduri pentru construirea unui gimnaziu destinat exclusiv învăţământului românesc. Proiectul pentru introducerea limbii române în comitat este supus la vot şi aprobat cu majoritate, la 6 septembrie 1861.

Conştient şi mândru de originea sa românească şi în calitate de deputat în Parlamentul de la Budapesta, a iniţiat un proiect de lege „pentru egala îndreptăţire a naţionalităţilor”.

Casa lui Emanoil Gojdu din Budapesta a fost locul unde toţi românii erau bine veniţi şi unde se desfăşurau şi multe din întrunirile deputaţilor români. A fost ales conducător  al „Casei Magnaţilor”. A devenit prieten al lui Deak Ferenk, numit de contemporanii lui unguri „părintele patriei” şi despre care Gojdu afirma că avea aceleaşi origini ca ale sale.

„Numele lui Emanoil Gojdu, unul  dintre cei mai străluciţi avocaţi şi influenţi oameni politici ai momentului paşoptist în Imperiul Austro-Ungar, personalitate marcantă a intelectualităţii transilvănene, este venerat deopotrivă în România şi Ungaria, unde şi-a manifestat generozitatea printr-o activitate de mecenat nemaiîntâlnită”.- scrie Revista „Balcanii şi Europa”nr.62/2006, p.14.

Prin testamentul făcut la Budapesta la 4 noiembrie 1869, marele filantrop lăsa o mare parte din averea sa „acelei părţi a naţiunii române din Ungaria şi Transilvania care aparţine la confesiunea orientală ortodoxă”, pentru acordarea de burse studenţilor şi sprijinirea preoţilor.

A murit la 3 februarie 1870 şi a fost înmormântat  cu mari onoruri în cimitirul central din Budapesta. Din acel moment, sub conducerea mitropolitului Ardealului, Andrei Şaguna, a început să funcţioneze „Fundaţia Gojdu”.

Andrei Saguna - primul presedinte al fundatiei Gojdu
Andrei Saguna – primul presedinte al fundatiei Gojdu

De la constituire şi până în 1918 au fost atribuite nu mai puţin de 3327 de burse de care au beneficiat o serie de personalităţi precum: Victor Babeş, Traian Vuia, Octavian Goga , Valeriu Branişte, Constantin Daicoviciu, Petru Groza, Ioan Lupaş, Teodor Neş, Silviu Dragomir.

Istoricii afirmă că finanţatorii Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918 au fost directorii băncilor populare care au fost şcoliţi cu burse atribuite de „Fundaţia Gojdu”.

Clerici şi laici îi consideră pe Emanoil Gojdu şi Andrei Şaguna „sfinţi ai Ardealului”.

Despre fundaţie cercetătoarea Maria Berenyi afirmă că: „Prin buna administrare devenise cea mai mare din monarhia Austro – Ungară” .

Moştenirea transmisă testamentar ar fi evaluată de specialişti la mai multe zeci de milioane de dolari, iar fundaţia ar fi putut desfăşura activităţile pentru care a luat fiinţă până în anul 2050 dacă statul de adopţie al lui Gojdu nu ar fi interzis, în 1920, funcţionarea ei şi cedarea averii către moştenitor, concomitent cu blocarea fondurilor. Ba mai mult, deşi Acordul Româno – Ungar din 1937, privitor la retrocedarea averii în cauză a fost ratificat de parlamentele celor două state (şi este încă în vigoare), în anul 1952 Ungaria a naţionalizat ansamblul de clădiri denumit „Curţile Gojdu” din Budapesta, iar în 1990 l-a trecut în proprietatea Primăriei Sectorului 7. Golgota complexului amintit nu s-a încheiat; în anul 2004 a fost concesionat unei societăţi israeliene, deşi era catalogat ca „Monument istoric ocrotit”, chipurile, pentru derularea unor proiecte care să pună în valoare simbolistica personalităţii lui Gojdu.

Dar să nu credem că numai autorităţile statului vecin creează greutăţi  Fundaţiei „Emanoil Gojdu”. Dezmoştenirea sa s-a petrecut şi în România timp de pete 80 de ani datorită, pe de o parte rescrierii graniţelor statale prin tratatul de la Trianon, Dictatul de la Viena şi Acordul de pace de la Paris, iar pe de altă parte, dezinteresului manifestat de autorităţi şi înalţi prelaţi români faţă de personalitatea lui Gojdu. O serie de clădiri din Oradea, parte a patrimoniului fundaţiei, au făcut obiectul unor tranzacţii imobiliare prin anii 70, litigiile fiind încă în curs.

Mitropolitul Ardealului, IPS Laurentiu Streza - actualul presedinte al fundatiei
Mitropolitul Ardealului, IPS Laurentiu Streza – actualul presedinte al fundatiei

Dacă toţi cei implicaţi ar fi de bună credinţă şi ar respecta litera şi spiritul testamentului, mai ales că ambele state aparţin acum aceleiaşi familii europene, fundaţia al cărui preşedinte este acum Mitropolitul Ardealului, IPS Laurenţiu Streza, ar putea să-si recapete menirea şi ar restitui liniştea de dincolo a marelui Emanoil Gojdu.

– K.F. –

Happy
Happy
0 %
Sad
Sad
0 %
Excited
Excited
0 %
Sleepy
Sleepy
0 %
Angry
Angry
0 %
Surprise
Surprise
0 %

Average Rating

5 Star
0%
4 Star
0%
3 Star
0%
2 Star
0%
1 Star
0%

0 thoughts on “Emanuil Gojdu – un Sfânt al Ardealului

    1. Super Codruta,ma bucur ca se tine inca un atelier,asta imi da sepnarte ca vor mai fi si altele si sper sa ajung si eu la unul din ele.Poate chiar aici in Sibiu.Uitandu-ma la fotografiile de mai sus am observat ceva,un semn cu care cred ca ne-am putea recunoaste unii pe altii oriunde,fara sa fie nevoie sa vorbim ..semnele de arsura de pe antebrate.Si ale mele arata exact la fel :). Inspiratie si ganduri bune la atelier,te imbratisez cu drag.

    1. Suntem alături de părintele Pavel Cherescu een aceste moemnte dificile prin care trece, studenți sau absolvenți, colegi sau cunoscuți. cenceputul acesta de an universitar teologic e mai trist și mai sărac fără prezența sa een cadrul facultății și ne rugăm Domnului să-l eensănătoșească și să ni-l restituie ce2t mai cure2nd! Evocarea sa de către părintele Marius Țepelea e autentică și binevenită.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You may also like