Interviu Paul Niculescu-Mizil, 2006

Paul Niculescu – Mizil a fost unul din politicienii marcanţi ai României. Într-o epocă în care majoritatea conducătorilor erau urîţi de o ţară întreagă, el a reuşit să fie perceput drept “comunist de bine”. Absolvent al şcolii militare şi facultăţii de ştiinţe economice, Niculescu – Mizil a condus şcoala de partid “Ştefan Gheorghiu”, a fost ministru al învăţămîntului şi al finanţelor. În 1981, în urma unor divergenţe cu Nicolae Ceauşescu, a cerut eliberarea din toate funcţiile de partid şi de stat, însă a fost refuzat, fiind numit preşedinte la Centrocoop. Pentru cîteva luni, după revoluţie a fost numit ministru al comerţului interior. Din biroul de ministru a ajuns direct la Jilava, fiind condamnat la închisoare pentru fapte săvîrşite în perioada comunistă. La 83 de ani încă mai contestă condamnarea de după revoluţie.

– Cum regăsiţi România la aproape 17 ani de la revoluţie? Schimbată în bine, în rău?

– Este o întrebare pe care şi-o pune orice om de bun simţ care vrea să ştie în ce situaţie se află ţara noastră. Cei 17 ani sînt de involuţie. Există obiceiul să se spună că la noi a fost o revoluţie. Nu sînt un chiţibuşar al definiţiilor, nu asta mă interesează, dacă a fost revoluţie sau lovitură de stat, eu vreau să abordez lucrurile în fond. O revoluţie înseamnă a împinge societate în faţă, ori societatea românească după 1989 nu a fost împinsă înainte, ci a dat înapoi. Şi asta în toate domeniile şi aş începe cu cel extrem de important, care vădeşte forţa de existenţă a unui popor, e vorba de activitatea productivă. România şi-a redus producţia în toate domeniile.

– Dar s-a spus că se reduce producţia pentru că avem o energie energofagă, că industria era un morman de fiare vechi.

– Astea-s basme. Care industrie energofagă? Hai să iau combinatul de la Galaţi. Păi combinatul ăsta ce reprezenta? Era o întreprindere, cumpăram de la sovietici gaze, fier, oţel, îl prelucram şi îl vindeam în cel mai rău caz în Uniunea Sovietică. Cîştigau sute de oameni de pe urma acestuia. Galaţiul dacă a trăit, a trăit de pe urma combinatului, iar industrie energofagă … să nu mi se spună poveşti. Am avut o flotă de pescuit oceanic. Unde este?

– De flotă poate trebuie să-l întrebăm pe actualul preşedinte al României.

– Nu vreau să întreb pe nimeni, nu vreau să judec, vreau să constat. În 1978-1979 am fost trimis de ţara asta ca şef al unei delegaţii la inaugurarea unei rafinării româneşti de petrol în … nu Pakistan, ţara cealaltă de lîngă Pakistan … şi am participat la o adunare. A venit la mine un cetăţean care nu-l cunoşteam, în uniformă de constructor şi mi-a zis: «d-le Niculescu Mizil vă felicit. Sînt inginer american şi am participat în 1959-1960 la construirea rafinăriei de la Brazi, făcută cu utilaje importate. Vă felicit pentru faptul că în 18 ani aţi fost capabili, nu numai să o puneţi în funcţiune, dar şi să creaţi acolo produse de cel mai înalt nive »”. Preşedintele ţării gazdă a rămas cu gura căscată. Unde-i industria asta acum? Am produs tractoare. Tractoarele româneşti, aşa cum erau ele, erau vîndute în nenumărate ţări, chiar în America. Ce-a fost rău? Am avut o industrie constructoare de maşini, de tehnică de calcul, unde sînt toate astea?

– Totuşi, dacă aveam o industrie bună, de ce nu se dădea la oameni de mîncare, de ce trebuiau să se bată oamenii pentru un kilogram de carne, pentru cîteva portocale?

– Asta-i altă problemă. Îţi pun întrebarea, azi nu se bat oamenii pentru aşa ceva?

– Acum se găsesc în toate magazinele…

– Se găsesc, dar pentru ăia care au bani. Azi societatea românească e împărţită în oameni cu bani, care au dreptul să trăiască, să chefuiască şi oamenii fără bani, care au doar dreptul să moară. Şi cînd mor nu au posibilitatea să fie îngropaţi ca lumea. Mai bine este să creăm o societate dreaptă, în care oamenii să aibă toate drepturile. Vezi, acum ne lăudăm că avem drept de vot, televiziune. Sînt de acord, e bine, cu toate că astea au şi aspectele lor negative. În ce priveşte dreptul de vot nu înţeleg nimic. Văd doar că politicienii care conduc ţara, inclusiv primul ministru şi preşedintele se înjură unul pe altul. Asta este singura fericire pe care o dau românilor. În ce priveşte televiziunea, e şi rău că o avem pentru că e un mijloc de intoxicare a populaţiei, de manevrare şi mi-e frică mai ales de manevrarea tineretului.

« Ceauşescu se considera zeul poporului român. Cînd a fost împuşcat spunea că nu dă socoteală decît Marii Adunări Naţionale. El credea că ceea ce face este corect, bun. Dar nu putem să aruncăm totul în spatele lui Ceauşescu. E suficient că a fost asasinat în mod ordinar ».

– Sa spus în nenumărate rînduri că doctrina comunistă nu e una profund negativă, dar că a fost aplicată rău în România.

– N-aş putea să spun că a fost aplicată rău. Doctrina comunistă trebuie să o analizăm istoric, una a fost cea pe care au elaborat-o Marx, Engels şi alţii, care bună sau rea nu poate fi scoasă din istorie. Problema este de modul în care s-a realizat în viaţă. La noi marxismul s-a realizat în viaţă prin intermediul experienţei sovietice, care nu a fost benefică pentru marxism, socialism, ideile progresiste.

– Înseamnă că au aplicat-o prost sovieticii şi noi am preluat-o de acolo?

– Nu au aplicat-o prost, ci potrivit condiţiilor lor. Ei au avut o revoluţie militară, război civil, statul sovietic e rezultatul continuării unui imperiu în care domnea pumnul de fier al ţarului. Toate astea şi-au pus amprenta pe societatea nouă care s-a făcut. Eroarea istorică care s-a produs după aceea e că în ţările din estul Europei s-a aplicat ad-litteram această experinţă care nu corespundea condiţiilor concrete din aceste ţări, iar dacă cineva vroia să iasă cît de cît din cadrul acestei experienţe era pus la punct. A încercat Tito să iasă, a fost pus la punct, au încercat nemţii, polonii, au fost puşi la punct. Au încercat cehii în ’68, au fost trimise tancurile şi i-au înăbuşit. Cînd a încercat România să facă o abatere, pentru că noi am militat foarte mult pentru un socialism naţional, au fost presiuni economice, politice, militare ca să intrăm înapoi în rînduri. Deci, dacă n-au mers bine lucrurile cu construcţia socialistă sau dacă au fost şi eşecuri se datorează nu concepţiilor socialiste, ci faptului că s-a aplicat o doctrină care nu se potriveau relaţiilor din ţările respective, impusă cu tancul.

– S-a vehiculat şi ideea că Nicolae Ceauşescu n-ar fi cunoscut situaţia adevărată din ţară. Aţi stat mai mult timp în preajma lui. Chiar nu cunoştea ce se întîmplă?

– Nu pot să spun că nu cunoştea. Ceauşescu cunoştea foarte bine ce se întîmplă în România, dar avea o optică greşită.

– S-a mai spus că tovarăşa de la cabinetul doi a avut o influenţă negativă asupra lui.

– Da, soţia lui a avut o influenţă malefică, dar nu condamn soţia pentru asta, eu  il condamn pe el pentru că a acceptat această influenţă.

– Şi aţi încercat să-i spuneţi că greşeşte?

– De nenumărate ori, dar n-are rost acum să mă laud cu asta că oamenii o să spună că «sigur, acum îţi convine să spui».

« Am urmărit o mulţime de emisiuni anticomuniste, antisocialiste, împotriva Securităţii, pentru ca să constat că cei care le făceau erau foşti securişti. Nu vreau să dau nume, luaţi lista celor care au dat cel mai tare în Securitate în ultimul timp şi descoperiţi că au fost fie ofiţeri de Securitate, fie informatori »

– România traversează în aceste zile o adevărată isterie securistă. În fiecare zi apar noi şi noi nume de informatori. Credeţi că această campanie o să ducă la deconspirarea adevăratei Securităţi?

– Despre Securitate se vorbeşte într-un anume fel, care nu corespunde adevărului. Nu există ţară, orînduire socială, care să se lipsească de o asemenea instituţie. Ce se întîmplă la noi acum: ni se serveşte o mare minciună, o mare tragedie. Ideea scotocirii în trecutul oamenilor este nefastă pentru poporul român. Noi nu avem nevoie acum să ne adăugăm momente de încordare şi de neîncredere. În situaţia în care este ţara avem nevoie de încredere între oameni, de unirea eforturilor, nu de împărţirea în partide şi o luptă între partide. Avem nevoie de o coeziune naţională pentru a scoate ţara din situaţia în care se află.

– Bine, dar poporul român n-are dreptul să ştie care au fost securiştii, colaboratorii? Deconspirarea fostei Securităţi s-a făcut în celelalte state comuniste în unu, doi, trei ani după revoluţie.

– Nu ştiu ce s-a făcut în alte ţări, fiecare să facă ce vrea, dar nu a existat în alte ţări, sau poate nu în toate, o asemenea atmosferă de încordare, de ură, de aţîţare a oamenilor, în Cehoslovacia, Polonia, Ungaria. Şi ce cîştigi tu dacă mîine ai să afli că soţia, fratele sau prietenul a fost informator?

– Nu e vorba de un cîştig personal, ci de unul al ţării. Ar apărea o nouă clasă politică.

– Nu e adevărat. Păi nu vezi clasa politică? Este aia care o vezi astăzi.

– Majoritatea foştilor comunişti au fost puşi la zid. Cum de aţi reuşit ca şi înainte şi după revoluţie să fiţi perceput ca un comunist de bine?

– Nu ştiu cum. Am fost şi eu condamnat într-un proces nejust, pentru că toate procesele astea au fost o răfuială cu oamenii care au fost indezirabili, în primul rînd cu cei care s-au situat pe poziţii naţionale, de a nu recunoaşte impunerea de către Uniunea Sovietică a unei politici străine. Dacă eu nu mă aveam rău cu tovarăşii sovietici nu eram nici condamnat, nici judecat, cum s-a întîmplat cu alţii dintre noi care au fost scoşi din proces. Din cauza asta am fost arestat, condamnat, judecat. Nu există nici o dovadă juridică pertinentă pentru pedeapsă. Dacă oamenii mă văd aşa cum mă văd e pentru că şi eu i-am văzut toată viaţa mea bine. Cînd am ieşit în închisoare, după trei ani de puşcărie, au venit copiii să mă ia cu o maşină şi le-am spus să mă lase în Piaţa Universităţii şi am pornit-o pe jos de acolo. După trei ani şi ceva de puşcărie, cînd s-a scris în ziare împotriva mea şi nimeni nu m-a înjurat. Pînă la Piaţa Romană m-au salutat 28 de oameni, opt m-au luat în braţe, m-au sărutat. Mi-a fost suficient.

– Ar mai fi fost posibil comunismul în România într-o epocă a telefoanelor mobile 3G, a laptopurilor, a calculatoarelor tot mai performante?

– Păi care este ţara cea mai performantă în aceste domenii în momentul de faţă? China. Nu numai că au industrie propriu-zisă, dar au pus mîna pe industria americană. Acolo e un comunism naţional şi ţi-am spus de ce au ieşit prost comuniştii din Europa. China n-a fost aşa, cînd sovieticii au vrut să îi impună o anumită politică nu au reuşit. Au avut o politică naţională. Vă spun din propria experienţă. Eu l-am cunoscut pe Mau Tze Dun, am scris despre astea.

– Regretaţi comunismul din România, epoca dinainte de ’89?

– Vedeţi, acum există un termen, nostalgic. Odată un ziar din Bucureşti a scris că eu sînt nostalgic sau criptocomunist. Le-am zis: «domnilor, nu mai căutaţi atîţia termeni, eu sînt comunist». În ce priveşte nostalgia, da sînt nostalgic. Chiar şi pentru simplul fapt că aveam 25 de ani şi oftez după acea vîrstă. Dar dacă mă întrebaţi dacă vreau să se întoarcă acest trecut, pot să spun clar şi categoric: nu, nu vreau, nu este posibil în istorie să se întoarcă trecutul. Ceea ce vreau eu este să construim o societate mai dreaptă, vreau să nu ne mai înjurăm unii pe alţii, să nu mai proliferăm ura dintre noi pe diferite motive: Securitate, comunişti, nomenclaturişti. Vreau să ne adunăm românii, să terminăm cu imbecilisimele astea care se produc. Ne închinăm ca la un sfînt la un senator sau deputat şi deodată aflăm că sfîntul ăsta de deputat ne-a minţit tot timpul. Asta nu vreau, vreau ca oamenii să se înţeleagă între ei.

Interviu realizat în august 2006

Sursa: sergheiniculescumizil.blogspot.com

About Post Author

wolfsoftcompany

wolfsoft.company@gmail.com

http://desteptati-va.ro

Happy

0 0 %

Sad

0 0 %

Excited

0 0 %

Sleepy

0 0 %

Angry

0 0 %

Surprise

0 0 %