0 0
Read Time:2 Minute, 17 Second

De când lumea nu s-a văzut ca un popor să stea politicește sus și economicește jos; amândouă ordinele de lucruri stau într-o legătură strânsă; civilizaţia economică e muma celei politice. Dacă în timpul când ni se promitea domnia virtuţii, cineva ar fi prezis ceea ce are să se întâmple peste câţiva ani, desigur ar fi fost declarat proroc mincinos.

Să fi zis cineva că cei ce promiteau economii vor spori bugetul cheltuielilor cu 40%; că cei ce combat funcţionarismul vor spori numărul posturilor cu sutele; că cei ce sunt pentru independenţa alegătorilor vor face pe funcţionar să atârne atât de mult de autorităţile supreme încât aceste mii de oameni să voteze conform comandei din Bucuresti; că se vor da 17 milioane pe drumul de fier Cernavodă-Chiustenge (Constanţa n.r.), care nu face nici cinci, si că patru milioane din preţul de cumpărătură se va împărţi între membrii Adunărilor; că se va constata… cum că o seamă de judecători si de administratori în România, sunt tovarăsi de câstig ca bandiţii de codru.

Daca cineva ar fi prezis toate acestea lumea ar fi râs de dânsul si totuși nu numai acestea, ci multe altele s-au întâmplat și se întâmplă zilnic, fără ca opiniunea publică să se mai poată irita măcar. Nu există alt izvor de avuţie decât munca, fie actuală, fie capitalizată, sau sustragerea, furtul. Când vedem milionari făcând avere fără muncă si fără capital nu mai e îndoială că ceea ce au ei a pierdut cineva.

Mita e-n stare să pătrunză orișiunde în ţara aceasta, pentru mită capetele cele mai de sus ale administraţiei vând sângele si averea unei generaţii.

Oameni care au comis crime grave se plimbă pe strade, ocupă funcţiuni înalte, în loc de a-si petrece viaţa la puscărie. Funcţiunile publice sunt, adesea, în mâinile unor oameni stricaţi, loviţi de sentinţe judecătoresti. Acei ce compun grosul acestei armate de flibustieri politici sunt bugetofagii, gheseftarii de toată mâna, care, în schimbul foloaselor lor individuale, dau conducătorilor lor o supunere mai mult decât oarbă.

Justiţia, subordonată politicii, a devenit o ficţiune.

Spre exemplu: un om e implicat într-o mare afacere pe cât se poate de scandaloasă, care se denunţă.  Acest om este menţinut în funcţie, dirijază însusi cercetările făcute contra sa; partidul ţine morţis a-l reabilita, alegându-l în Senat. Partidele, la noi, nu sunt partide de principii, ci de interese personale care calcă făgăduielile făcute naţiei în ajunul alegerilor si trec, totusi, drept reprezentanţi ai voinţei legale si sincere a ţării. Cauza acestei organizări stricte e interesul bănesc, nu comunitatea de idei, organizare egală cu aceea a partidei ilustre Mafia si Camorra, care miroase de departe a puscărie.

Un articol scris de Mihai Eminescu (in presa anilor 1870-1889)

Happy
Happy
0 %
Sad
Sad
0 %
Excited
Excited
0 %
Sleepy
Sleepy
0 %
Angry
Angry
0 %
Surprise
Surprise
0 %

Average Rating

5 Star
0%
4 Star
0%
3 Star
0%
2 Star
0%
1 Star
0%

0 thoughts on “Mihai Eminescu – despre politicienii români

  1. unde esti tu Tepes doamne,
    ca punand mana pe ei,
    sa-i imparti in doua cete,
    in smintiti si in misei .
    (eu mai repede as zice in nebuni si in misei)
    Da romanii la acesta ora dorm. Tara a ajuns pe mana excrocilor si cu asta spun tot.

  2. se pare ca involutia generala a acestei natii ,este o traditie ,ne pricepem insa la tot felul de vorbe mestesugite si le aruncam ori de cate ori este nevoie si cand nu este nevoie ;se confirma faptul ca este mult mai comod a vorbi vulgului romanesc, decat al porni intr-o directie de evolutie ,oricare ar fi aceasta ;totul se leaga de instructia educatiei ,nu avem aici traditie ,nu am avut si nu avem LIDERI pentru pentru aceasta instructie ,ne oprim mereu si nejustificat sa-i descoprim ,sa-i promovam …pentru ca nu-i asa ? numai la romani regula a devenit neregula ,traditia a devenit netraditie ,valoarea a devenit nonvaloare ,…tot ce este principiu valoros de respectat in universul existential, la noi ,la romani a devenit de nerespectat ; este o infuzie mare de nesimtire si snobism cultivata si intretinuta de agramati cu nume imprumutate prin parvenism ,diluind mereu sangele romanesc …
    ne amestecam mereu intr-o perpetua minciuna si tacere…nu am invatat nimic de la vechii latini …: ACTA, NON VERBA ! adica …fapte ,nu vorbe …
    de ce nu pretuim adevarul ?!…pentru ca nu am fost si nu suntem instruiti sa-l pretuim ; am devenit un conglomerat de” energie gri” incapabili de a transmite un mesaj de bine ,frumosului ,placutului ,utilului …
    Filozoful alexandrin Ammonios Saccas parafrazeaza astfel un text din cartea I a Eticii nicomachice a lui Aristotel : … Amicus Plato ,Sed Magis Amica Veritas ! ,adica ,prieten mi-e Platon ,dar mai prieten adevarul …
    Basescu -ce nume predestinat ,devenit maestru al loviturilor de glezne si genunchi la botezul si nuntile tiganilor unsurosi ,manelistilor ,invartitori de valuta neagra si bolizi ,sustinator al clanurilor mafiote malefice gen …mondialu …observati ce denumiri …,a fost preferatul vulgului romanesc si nu numai ! ,ne miram de ce nu evoluam ?
    deci ,ca sa schimbam registrul vechi cu unul nou ,adevarat romanesc prin traditie , este nevoie de o solutie de compromis pe termen scurt ,nu sugerez mai mult .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You may also like