
Read Time:10 Minute, 48 Second
Câţi bani a primit Iuliu Maniu de la guvernul britanic ca să-l aresteze pe Ion Antonescu. Istoria loviturii de stat gândite de Winston Churchill în România
PE DUMINICĂ, 17 IUNIE 2018PUBLICAT ÎN: ISTORIE, MONARHIEIstoricul constănţean Marian Zidaru a studiat de mai multe ori arhivele britanice ale Special Operations Executive (SOE), unde în fondul referitor la România a dat peste documente care atestă faptul că marele om politic Iuliu Maniu a fost finanţat de guvernul britanic, condus de Winston Churchill, pentru a da o lovitură de stat care să ducă la arestarea lui Ion Antonescu şi la ieşirea României din alianţa cu Germania.

„În Arhivele britanice ale Special Operations Executive (SOE), se află fondul România (de la HS5 750 la HS5 870). De asemenea, există şi alte documente care se referă la implicarea românilor în diverse acţiuni cu serviciile secrete britanice împotriva germanilor şi a lui Ion Antonescu în alte fonduri: HS3, HS 7“, precizează istoricul constănţean Marian Zidaru, cel care a cercetat manuscrisele. Conform declaraţiilor istoricului, Iuliu Maniu a fost abordat de serviciul secret britanic (SOE) în anul 1940, după Dictatul de la Viena, prin intermediul omului de afaceri britanic Alfred George Gardyne de Chastelain. „În anul 1940, cei doi s-au întâlnit în casa lui Rică Georgescu, un inginer petrolist care era membru al reţelei britanice de spionaj. Prin intermediul acestui inginer, s-au realizat toate schimburile de informaţii până când a fost arestat pentru spionaj în vara anului 1941“, spune istoricul. Iniţial, Chastelain i-a propus lui Maniu să vină la Londra să facă un guvern în Exil, însă reprezentanţii Ministerului de Externe englez, în subordinea căruia funcţiona SOE, au declinat oferta iniţială. Scopul atragerii de colaboratori în România ai SOE era efectuarea de sabotaje împotriva nemţilor, propagandă de război şi susţinerea mişcărilor de rezistenţă în ţările unde serviciul activa. SOE urmărea şi sprijinirea mişcărilor subversive, ori, din punctul lor de vedere, Partidul Naţional Ţărănesc, care funcţiona clandestin, era o astfel de mişcare.
Îi interesa ca instalaţiile petrolifere să nu mai funcţioneze şi astfel să nu mai alimenteze maşina de război a nemţilor pe durata celui de-Al Doilea Război Mondial, România, alături de URSS, fiind principalele furnizoare de carburant pentru tancurile germane. Maniu a evitat să organizeze sabotaje, însă a dus o campanie de propagandă care a avut succes. Astfel, spune Marian Zidaru, în ziarele clandestine se spunea că Germania şi nemţii vor să stăpânească lumea, că regimul nazist este unul criminal. Pentru aceste activităţi, Rică Georgescu a primit 150 de milioane de lei pentru aceste servicii, conform rapoartelor din fondul SOE România. Document din arhiva din Marea Britanie furnizat de istoricul Marian Zidaru Secrete de stat date de englezi ruşilor Pe lângă cele două subiecte (sabotajele şi propaganda antinazistă) care erau cap de afiş al colaborării dintre Iuliu Maniu şi SOE, o seamă de informaţii vizau secrete de stat. Istoricul dezvăluie faptul că în anul 1942, britanicii cereau informaţii despre Armata Română care operează într-un anumit raion. „Aici cam seamănă a trădare, pentru că britanicii nu aveau nicio unitate militară care se lupta cu românii.
Ce-i interesa câte tancuri sau câte tunuri avea Armata Română într-o anumită zonă? Problema este că ei transmiteau asemenea informaţii sovieticilor. Existau şi spioni sovietici, dar NKVD dorea să verifice informaţia din două surse“, spune Marian Zidaru. NKVD avea încheiat un protocol de colaborare cu SOE, care presupunea existenţa unor reprezentanţe ale serviciului la Moscova (condusă de generalul de brigadă George Alexander Hill) şi NKVD la Londra (condusă de colonelul Ivan Chichaev). Iuliu Maniu nu semna niciodată rapoarte, însă printre documente se află câteva scrisori adresate lui Alfred George Gardyne de Chastelain în care se abordau probleme politice şi îi cerea ajutorul în diverse probleme. Cele trei nume conspirative ale lui Maniu erau „Alecu“, „Miron“ şi „Tom“. Maniu, plătit cu valiza unui contrabandist turc Evident, Iuliu Maniu primea bani pentru serviciile sale, prin intermediul unui turc, folosit pe post de valiză diplomatică. Salvet Lufti Tozan era consulul onorific al Finlandei la Bucureşti şi avea paşaport diplomatic, însă se ocupa şi cu contrabanda cu arme. Fusese recrutat de serviciile secrete britanice în Primul Război Mondial şi acum era folosit şi în spaţiul românesc şi în cel unguresc.
„Fiind consul onorific, nu-i deschidea nimeni valiza, nici măcar nemţii nu îndrăzneau s-o violeze, şi astfel putea să transporte în ea orice. Prin intermediul acestui turc, Maniu a primit 50.000 de dolari în două tranşe, diamante în valoare de 72.000 de lire, plus trei diamante mai mari a căror valoare nu o precizează britanicii“, spune istoricul. Într-un final, turcul a fost arestat în Ungaria pentru spionaj. Ce s-a întâmplat? Un agent al SOE ungur care fusese arestat a interpretat greşit parolele turcului şi l-a turnat, temându-se că este agent provocator al Siguranţei maghiare. Este posibil ca turcul să fi greşit parola, fiind cam analfabet. Cert este însă faptul că a scăpat de condamnarea la moarte, Serviciul secret britanic plătind pentru el 20.000 dolari şi 20.000 de franci elveţieni într-un cont din Elveţia, deschis pe numele şefului serviciului secret ungar.
Hitler a cerut arestarea lui Maniu Relaţia lui Iuliu Maniu cu SOE a fost permanent monitorizată de serviciile secrete germane, care i-au făcut în cele din urmă dosar de spionaj. „Însuşi Hitler i-a prezentat lui Ion Antonescu dovezi despre colaborarea lui Maniu cu serviciile secrete britanice şi i-a cerut să-l aresteze, însă mareşalul s-a opus. Acesta a părut surprins, semn că nu se aştepta. Cert este faptul că mulţi dintre oamenii politici de seamă ai României din acea perioadă chiar dacă nu erau efectiv spioni, colaborau cu marile servicii secrete engleze şi franceze“, spune istoricul Marian Zidaru. Nici Siguranţa nu era străină de activitatea secretă a lui Rică Georgescu şi, mai apoi, a lui Iuliu Maniu, după arestarea primului, la 16 august 1941, direct din biroul său de la Societatea Româno-Americană. Procesul în care membrii reţelei lui Rică Georgescu au fost acuzaţi de spionaj nu s-a mai judecat, datorită intervenţiei lui Eugen Cristescu, şeful Serviciului Special de Informaţii al României, care a intervenit pentru ca ei să fie judecaţi fără să fie predaţi germanilor pentru interogatoriu, în ciuda presiunilor făcute de Misiunea Militară Germană şi de Abwehr.
