Dimitrie Cantemir – “Filozof între regi, dar şi rege între filozofi”

“La 26 octombrie 1673 s-a născut la Iaşi, Dimitrie Cantemir, fiu al poporului român şi domn al Moldovei, reprezentant de seamă al culturii româneşti şi universale. Măreţele lui idei şi fapte identificându-se cu cele ale neamului din care a descins, constituie o permanenţă vie în memoria neamului românesc.

După ce a stat timp de 17 ani la Constantinopol ca reprezentant al fratelui său Antioh, în anul în care turcii au declarat război ruşilor(1710), Dimitrie Cantemir a fost trimis de Poarta otomană ca domn pe tronul Moldovei. Ajuns în situaţia de a avea posibilitatea să hotărască singur politica tării sale, el a încercat să recâştige independenţa Moldovei, care era obligată să plătească anual Turciei un tribut de 300.000 taleri. Cântărind cu atenţie şi pricepere raportul de forţe între statele din vremea sa, a ajuns la concluzia că atât politica Imperiului Habsburgic cât şi cea a panilor polonezi, reprezintă un mare pericol pentru Moldova şi Ţara Românească. În consecinţă el a apreciat că moldovenii vor fi mai „fericiţi” sub oblăduirea ortodoxă a ruşilor, decât sub cea păgână a turcilor sau catolică a vecinilor din nord-vest. Ca urmare, Dimitrie Cantemir a încheiat o înţelegere secretă cu Petru I, ţarul Rusiei, însă în urma înfrângerii armatei ruso – moldovene la Stănileşti (18-22iulie 1711)  Cantemir a fost nevoit să se refugieze în Rusia.

Înzestrat fiind cu excepţionale calităţi pentru munca ştiinţifică, el căpătase încă din tinereţe cunoştinţe vaste de literatură, istorie, filozofie. Cunoştea limbile latină, slavonă, greaca veche şi modernă, turca populară şi literară,araba şi persana. De asemenea, cunoştea matematicile şi avea vaste cunoştinţe de arhitectură, se pricepea în artele plastice şi muzică etc.

Activitatea sa ştiinţifică se caracterizează prin îmbrăţişarea multilaterală şi enciclopedică a problemelor. El s-a ocupat de istorie, filozofie, geografie, teologie, teorie muzicală ş.a. În unele din aceste domenii, Cantemir a lăsat lucrări care au jucat un rol însemnat în dezvoltarea ştiinţei europene.

La vârsta de 25 de ani, Cantemir a scris „Divanul sau gâlceava înţeleptului cu lumea”, o lucrare de morală şi reflecţie filozofică, cu caracter mai mult retoric. Este o critică transparentă a egoismului şi lăcomiei boierimii. În lucrarea scrisă ceva mai târziu şi intitulată convenţional „Metafizica”, Cantemir este tributar concepţiei teologice a vremii. Această lucrare, ca şi micul „Manual de logică”, dovedesc însă temeinicia cunoştinţelor filozofice ale autorului şi capacitatea sa de aprofundare a problemelor teoretice cele mai grele.

Faţă de aceste scrieri, „Istoria ieroglifică” şi fragmentul „Cercetarea fizică a monarhilor” prezintă un interes incomparabil mai mare. El tratează în primul rând probleme social-politice, iar poziţia pe care o ia în aceste probleme reflectă contactul său cu viaţa, propria sa practică de om politic, participarea sa nemijlocită la viaţa socială. Cu „Istoria ieroglifică” el deschide drumul romanului social din literatura noastră, iar problemele abordate nu mai sunt cele speculative, specifice scolasticii în „Metafizica” (raportul dintre Dumnezeu şi natură, Dumnezeu şi timp etc.), ci probleme izvorâte din cunoaşterea vieţii social-politice a ţării.

Una dintre cele mai însemnate lucrări ale lui Cantemir este „Hronicul vechimii româno-moldo-vlahilor”, în care autorul demonstrează, pentru prima dată, pe bază de date istorice, de cultură de limbă şi obiceiuri, că muntenii, moldovenii şi transilvănenii din cele trei Principate formează un singur popor – poporul român.

Bineînţeles că Dimitrie Cantemir şi-a pus, în primul rând, problema înfăţişării istoriei poporului său, dar el a abordat cu multă competenţă, şi probleme de istorie universală. În rezolvarea acestor probleme el a pornit cu o pregătire la care puţini învăţaţi ai vremii puteau aspira. În probleme de istorie universală  se împletesc la  Cantemir în mod armonios pasiunea pentru adevăr şi capacitatea de generalizare teoretică cu meticuloasa strângere şi studiere a datelor  şi faptelor. Aceasta rezultă în chip strălucit din felul cum a conceput şi realizat prima sa lucrare istorică de mari proporţii: „Istoria creşterii şi descreşterii Porţii otomane”, lucrare care s-a bucurat de o faimă europeană, fiind una din primele lucrări care au circulat în Europa în această problemă.

Lucrarea „Descrierea Moldovei”, scrisă în 1716, la  cererea Academiei din Berlin, ocupă un loc aparte în opera marelui cărturar care a fost Dimitrie Cantemir. Această lucrare (cea dintâi monografie geografică românească) marchează în mod deosebit nu numaivaloarea metodei ştiinţifice pe care se străduia  Cantemir să o aplice în cercetarea fenomenelor, dar şi îndrăzneala şi siguranţa de inovator  în câmpul ştiinţei.

Despre valoarea savantului şi a operelor sale enciclopedice vorbesc îndeajuns mărturiile unor personalităţi de cultură universală (Voltaire, Belinski, Lordul Byron, Victor Hugo ş.a.) precum şi conţinutul diplomei de membru al Academiei din Berlin, care i s-a oferit la 11 iulie1714 şi din al cărei conţinut reproducem următorul pasaj: ”Filozof între regi dar şi rege între filozofi”…Preafericitul şi preaînţeleptul Dimitrie Cantemir… printr-o pildă pre cât de rară pre atât de lăudabilă şi-a legat numele de cel al cercetătorilor ştiinţelor, şi prin alăturarea sa la societatea noastră i-a adus acesteia cea mai aleasă podoabă şi strălucire. Ne bucurăm pe drept cuvânt pentru noul succes şi recunoaştem cu veneraţie înclinarea demnă de ceamai mare laudă a principelui faţă de noi şide cercetările noastre”.

Dimitrie Cantemir a ocupat şi ocupă un loc bine meritat şi în conştiinţa posterităţii româneşti: a şcolii ardelene, a paşoptiştilor, a făuritorilor Unirii, a generaţiilor dintre 1862 şi 1918, între cele două războaie mondiale ş.a.

Nicolae Bălcescu, referindu-se la marele cărturar moldovean arăta: „Prinţul D. Cantemir zice că românii nu s-au îndeletnicit a scrie istoria lor, căci lor le era mai la inimă să facă fapte bune decât să le scrie”. Într-adevăr: „câtă vreme au ţinut luptele cele mari pentru independenţă, zgomotul armelor împiedică pe români ca să-şi scrie analele”.

În istoria culturii noastre, până la Cantemir n-au existat lucrări propriu-zise în domeniul istoriei şi filozofiei. Cu toate meritele pe care le-au avut talentaţii cronicari Grigore Ureche, Miron Costin şi Ion Neculce, ei nu şi-au pus probleme atât de vaste şi nici nu au putut ajunge la mijloacele de cercetare ştiinţifică variate, şi uneori atât de înaintate pentru acea vreme pe care le-a folosit Cantemir.

Opera lui Dimitrie Cantemir, deşi a fost depăşită în multe privinţe de vremuri, a rămas vie şi scumpă poporului nostru, pentru că la rădăcina acestei opere de uriaşă erudiţie se află izvorul curat al dragostei de patrie.”

Prof. V. NEHOIANU – Revista „EUROPA” nr. 47 din octombrie 1991

About Post Author

wolfsoftcompany

wolfsoft.company@gmail.com

http://desteptati-va.ro

Happy

0 0 %

Sad

0 0 %

Excited

0 0 %

Sleepy

0 0 %

Angry

0 0 %

Surprise

0 0 %