Teoria “miliardului de aur” sau a planului dulles – lumea predicțiilor 
Cum poate câştiga Rusia şi cum poate câştiga Occidentul? 
„E inutil să dăm vina pe Putin, dar înțeleg de ce se întâmplă” 
SCHIMBAREA SISTEMICĂ – O NOUĂ LUME APARE LA ORIZONT 
Lege de revizuire a Constituției (proiect) 
EXPUNERE DE MOTIVE 
INIȚIATIVĂ LEGISLATIVĂ DE REVIZUIRE A CONSTITUȚIEI ROMÂNIEI 
INIȚIATIVĂ LEGISLATIVĂ CETĂȚENEASCĂ 
Comandouri N.A.T.O. in Ucraina 
0
0
Read Time:6 Minute, 17 Second
În contextul crizei economice internaţionale SUA au pierdut poziţia de hegemon global pe care o avea odinioară. Unicul domeniu în care poziţia de lider global al SUA părea relativ asigurată era domeniul forţei militare. În mod indubitabil, armata americană este cea mai bine dotată şi cea mai bine finanţată din lume însă o serie de evenimente recente arată că într-o lume globalizată şi complexă, avantajele oferite de finanţarea nelimitată şi sofisticarea tehnologică pot dispărea foarte rapid.
Incidentul recent în cadrul căruia Iranul a reuşit să captureze un avion american militar este mult mai important decât pare la prima vedere. Avionul american capturat de armata iraniană este o “dronă”, adică avion fără pilot, de dimensiuni mici, folosit pentru misiuni de cercetare. Teoretic, asemenea avioane sunt dificil de interceptat din cauza dimensiunilor mici şi a tehnologiei avansate de “camuflare” împotriva detectării. În ultimii ani, dronele au devenit principalul instrument operativ al armatei americane şi sunt folosite nu doar pentru misiuni de recunoaştere, ci şi pentru misiuni de luptă, fiind utilizate în calitate de bombardiere.
Primele relatări despre interceptarea dronei americane de către armata iraniană au fost tratate cu scepticism de presa americană, iar mai multe “surse” din cadrul armatei americane au speculat că nu a fost vorba de o intercepţie, ci de o avarie provocată de defecţiuni tehnice. La câteva zile după primele declaraţii despre interceptarea dronei, autorităţile iraniene au prezentat imaginile care au şocat specialiştii în domeniul militar. Drona (RQ 140 Sentinel) capturată de iranieni este absolut intactă şi nu are urme de coliziune cu solul. Pentru această situaţie există o singură explicaţie plauzibilă: armata iraniană a reuşit să preia controlul dronei şi să o aterizeze pe o pistă din Iran . Consecinţele acestui fenomenal succes al iranienilor sunt cât se poate de serioase. Penetrarea sistemului de comunicare şi preluarea sistemului de control al dronei sunt posibile numai în condiţiile în care sistemul general de coordonare şi control al sistemelor automatizate din cadrul forţelor armate ale SUA a fost penetrat, iar sistemele de siguranţă şi criptare au fost sparte. Mai mult decât atât, dat fiind faptul că o bună parte din aparatura care asigură comunicarea şi coordonarea sistemelor computerizate din cadrul forţelor armate americane se află pe sateliţi, înlocuirea sau reprogramarea acestor sisteme reprezintă o dificultate tehnico-logistică aproape insurmontabilă. În condiţiile în care armata americană se bazează pe sisteme IT şi coordonare prin satelit în toate activităţile, iar toate avioanele, tancurile, rachetele şi navele sunt absolut nefuncţionale fără funcţionarea sistemelor automatizate, se poate spune că forţa armată americană poate fi “scoasă din priză” de cei care au penetrat sistemele de comunicare şi comandă.
Autorităţile americane neagă această posibilitate, însă colegii lor israelieni nu se obosesc să se ascundă după deget şi recunosc seriozitatea situaţiei. Publicaţia israeliană Debka Files, cunoscută în cercuri restrânse de specialişti drept Vocea Mosadului, a făcut publice o serie de materiale analitice care descriu noua conjunctură:
Interceptarea controlului dronei fără penetrarea întregului sistem de coordonare a sistemelor automatizate este imposibilă. În condiţiile în care drona a fost interceptată în cadrul primului său zbor deasupra Iranului este foarte probabil că cei care au organizat interceptarea aveau informaţii exacte despre data, ora şi itinerarul dronei, iar această probabilitate indică faptul că operaţiunea de interceptare a dronei a fost probabil executată în colaborare cu o forţă avansată din punct de vedere tehnologic (Rusia sau China) şi operaţiunea a beneficiat de colaborarea şi cooperarea intensivă din partea unor persoane aflate la un nivel foarte înalt în cadrul armatei sau serviciilor secrete americane.
În termeni simpli, situaţia arată în felul următor: din acest moment niciun avion, nicio navă şi nicio rachetă americană nu este în siguranţă şi poate fi dezactivată sau utilizată împotriva ţintelor americane sau aliate. Americanii conştientizează seriozitatea problemei, fapt demonstrat de reacţiile americane la ultimele acţiuni iraniene în zona Golfului Persic. Pe 12 decembrie, la o săptămână după interceptarea dronei, Iranul a declarat că va bloca strâmtoarea Hurmuz pentru a organiza manevre militare. Prin această strâmtoare trece 40% din petrolul transportat la nivel global şi SUA au declarat în repetate rânduri că orice încercare de a bloca această arteră maritimă este absolut inadmisibilă şi va fi sancţionată dur, inclusiv prin utilizarea forţei armate. După ce Iranul şi-a declarat intenţia de a bloca strâmtoarea Hurmuz, reacţia americană a fost aproape inexistentă, fiind limitată la nişte declaraţii ale unor oficiali neimportanţi din cadrul Departamentului de Stat. Mai mult decât atât, în ultimele zile se putea observa o considerabilă reducere a presiunilor asupra Iranului, ceea ce se află într-un suspect şi pronunţat contrast cu comportamentul anterior al Washingtonului. Este posibil că deciziile autorităţilor americane de a reduce presiunile asupra Iranului au fost “stimulate” de prăbuşirea unei alte drone americane în zona insulelor Seychelles . Conform tradiţiei, armata americană a declarat că drona a suferit probleme tehnice, dar explicaţia şi implicita coincidenţă între declaraţiile iraniene şi “avaria” dronei par extrem de suspecte. O explicaţie mult mai plauzibilă este că drona a fost doborâtă de iranieni ca o demonstraţie a abilităţii de preluare a controlului sistemelor militare americane în orice colţ al lumii.
Sursele Debka Files susţin că în cazul unor incidente neplăcute, răspunsul obişnuit al armatei americane este intensificarea operaţiunilor pentru a nu crea o impresie de slăbiciune, însă în acest caz nu a existat o intensificare, ba mai mult, nu au mai existat misiuni de cercetare aeriană îndreptate împotriva Iranului. Analiştii publicaţiei israeliene consideră că “cei care au penetrat drona, au penetrat şi cartierul general al CIA la Langley “, deoarece s-a reuşit nu numai redirecţionarea dronei spre un aerodrom din Iran , dar şi evitarea situaţiei în care controlorii din centrul de coordonare al dronelor (care funcţionează sub egida CIA) ar fi activat mecanismul de autodistrugere a aparatului. Penetrarea sistemului de control şi comunicare a fost totală.
Sursele din cadrul guvernului israelian susţin că există o “serioasă suspiciune” că Rusia a oferit Iranului ajutor tehnologic în vederea pregătirii atacului asupra dronei şi penetrării sistemelor americane. Săptămâna trecută, ministrul de externe al Israelului, Avigdor Liberman (vorbitor de rusă şi fost cetăţean al URSS) a fost trimis într-o vizită urgentă la Moscova pentru o întrevedere cu Vladimir Putin. Premierul rus i-a acordat o scurtă audienţă, însă nu a dorit să comenteze pe marginea existenţei unei cooperări între Rusia şi Iran în privinţa incidentului. Ministrul israelian a declarat după întâlnire: “Poziţia Rusiei în privinţa problemelor din Orientul Mijlociu nu ne ajută”. Sursele din cadrul guvernului israelian susţin că tentativele administraţiei Obama de a intra în contact cu preşedintele Medvedev pentru a discuta această problemă nu s-au soldat cu succes.
Conform informaţiilor prezentate de Debka Files, la Teheran au loc negocieri bilaterale şi trilaterale între reprezentanţii Iranului, Rusiei şi Chinei în vederea determinării modului de împărţire şi utilizare a tehnologiilor şi informaţiilor obţinute cât şi despre strategia acţiunilor ulterioare. Sursele analiştilor israelieni nu au informaţii despre stadiul şi concluziile negocierilor.
Anul 2012 se anunţă a fi un an absolut deosebit. O lume în care rachetele lansate de pe navele americane pot fi controlate de la Teheran, Moscova sau Beijing , iar toată tehnica militară americană poate fi dezactivată printr-o apăsare de buton se deosebeşte radical de lumea cu care am fost obişnuiţi. Cu câţiva ani în urmă, o lume în care jandarmul mondial Unchiul Sam a rămas fără bani şi fără baston era de neconceput.
Să nu creadă cineva că efectele acestor evenimente vor fi limitate la Orientul Mijlociu. Eforturile părţilor implicate în procesul de modificare a conjuncturii globale vor avea în mod implacabil rezultate conjugate care se vor simţi şi la Bucureşti.
Sursa: http://www.cotidianul.ro/
Happy
0 %
Sad
0 %
Excited
0 %
Sleepy
0 %
Angry
0 %
Surprise
0 %
Regimurile despotice şi curopte din zonă sunt exact ceea ce alimentează islamismul, care nu eente2mplător s-a născut een Egipt. Mubarak şi ceilalţi sunt văzuţi ca străini, ca agenţi ai Occidentului corupt, a ceea ce Sayyid Qutb numea “jahiliyyah” (servitute). Qutb este părintele islamismului radical şi e puţin cunoscut fiindcă a fost executat een 1966 eensă principalul lui discipol i-a continuat opera: Ayman Zawahiri, ideologul Al Qaeda.Ate2ta timp ce2t vor exita aceste regimuri curopte sprijinite de Occident islamismul va fi imposibil de distrus. Nu va fi uşor dar din fericire prin anii 90 islamiştii eenşişi au dat o me2nă de ajutor mai ales een Algeria şi Egipt. Ambele ţări au avut rebeliuni islamiste care au ajuns eensă foarte impopulare fiindcă omorau nevinovaţi. Soluţia een cazul islamismului nu poate fi suprimarea fiindcă ideile vor supravieţui, ci decredibilizarea. Islamiştii par să fie curaţi şi virtuoşi pe2nă ce2nd ajung să fie şi cunoscuţi een realitate.Este posibil să urmeze regimuri fundamentaliste een unele ţări, şi nu vor fi uşor de eenlăturat. America şi Europa pot să susţină een continuare regimuri ca ăla a lui Mubarak dar riscă o revoluţie atunci şi o ostilitate extremă nu numai din partea liderilor cum s-a eente2mplat een Iran een 1979. Cea mai bună soluţie een contextul ăsta este “wait and see”, şi asta se şi face.