0 0
Read Time:8 Minute, 35 Second

Richard Helmes a fost prototipul spionului modern. Timp de 30 de ani de la înființarea Agenției Centrale de Informații (CIA) și anterior înființării ei, în anul 1946, în perioada celui de-Al Doilea Război Mondial, la Oficiul de Servicii Strategice (OSS), Richard Helms a deținut funcții-cheie în lumea aceea secretă: agent secret OSS, șef de rețea de spionaj, planificator și organizator de acțiuni secrete, iar în final, timp de peste șase ani (1966-1973), director-general CIA.

Scandalul Watergate și demiterea dicrectorului CIA, Richard Helmes

În galeria directorilor CIA, de la înființare și până azi, Richard Helmes ocupă un loc central și privilegiat. Primul motiv este acela că a fost promovat din interior la funția supremă pentru merite profesionale, în timp ce majoritatea celorlalți directori-generali ai CIA a fost reprezentată de oameni aduși din afara instituției, pe considerente cunoscute doar de președintele SUA. În acest context, cel mai edificator exemplu este cel dat de președintele Gerald Ford, care, la instalarea sa la Casa Albă, a numit la conducerea CIA pe politicianul George Herbert Bush, tatăl ultimului președinte republican al SUA – un om fără experiență în domeniul spionajului extern.

Un alt motiv de distincție pentru Helms, comparativ cu ceilalți directori, este modul în care acesta a ținut piept asaltului Casei Albe asupra CIA de a-l salva pe președintele Nixon și pe oamenii lui apropiați din scandalul intrat în istorie sub numele Watergate. Concret vorbind, Nixon, prin asistenții lui de la Casa Albă (John Dean, Haldeman etc.), încerca să obțină de la Cia milioane de dolari în bani gheață cu care să cumpere tăcerea celor prinși în flagrant în efracția de la Watergate și arestați de FBI. Helms a făcut senzație prin refuzul său de a implica CIA în orice operațiune de acoperire a ilegalităților comise de Nixon și de oamenii lui. Fiind o anchetă federală în plină desfășurare pe plan intern, Helms a considerat în mod corect că este de competența poliției federale FBI și că nu are vreo legătură cu spionajul extern. Pentru acest gest temerar, Helms va plăti cu funcția sa, fiind demis de Nixon și expediat la Teheran ca șef al misiunii diplomatice americane din capitala Iranului.

Șefi de stat uciși din ordinul președinților americani

Al treilea motiv de celebritate dobândit de Helmes a fost modul în care s-a comportat după demiterea sa de la CIA și mai ales după demisia lui Nixon de la Casa Albă. Helms a fost anchetat dur de către o comisie a Congresului american prezidată de senatorul Frank Church, care îi cerea lui Helms să dezvăluie toate ilegalitățile comise de CIA sub conducerea sa, în special în Chile, unde președintele ales democratic, Salvador Allende, a fost răsturnat de la putere din ordinul lui Nixon.

În aceste confruntări acerbe cu senatorii americani, Helmsși-a construit strategia de păstrare a secretelor de stat pe două considerente. Primul a fost apărarea oamenilor de la CIA care au executat ordinele ministrului de Externe Henry Kissinger, aflat la conducerea politicii externe a SUA, alternativa fiind ani de închisoare pentru ei și pentru Richard Helms. Iar cel de-al doilea, obligația de serviciu de a păstra confidențialitatea acțiunilor externe ale guvernului american, alternativa fiind compromiterea SUA pe plan extern.

Pe scurt, Helms s-a decis să mintă comisia senatorială de anchetare a activităților CIA, a fost prins mințind sub stare de jurământ și pedepsit cu amenda maximă prevăzută de lege plus doi ani de închisoare. William Colby, care l-a succedat pe Helms la conducerea CIA, a procedat exact invers în fața Congresului: a livrat senatorilor tot ce au cerut aceștia din arhivele secrete ale CIA, spre disperarea ministrului de Externe Kissinger și a președintelui SUA, Gerald Ford. Așa au aflat America și restul lumii despre asasinarea unor șefi de stat sau de guverne din alte țări la ordinul unor președinți americani (Patrice Lumumba, Rafael Trujillio, Ngo Dihn Diem, Salvador Allende etc.). Pe masa senatorilor americani din sala de anchete au fost expuse de William Colby armele și dispozitivele de ucidere pregătite de CIA pentru asasinarea lui Fidel Castro.în urma dezvăluirilor lui William Colby s-au putut stabili cu precizie crimele comise de președintele Nixon: blocarea justiției SUA în ancheta FBI privind Watergate și violarea Constituției statului Chile prin răsturnarea unui guvern democratic ales.

Ruchard Nixon (stanga) si Richard Helms (dreapta)
Ruchard Nixon (stanga) si Richard Helms (dreapta)

Asasinate, răsturnări de guverne, experimente medicale…

Nici Henry Kissinger n-a scăpat nepătat, acesta purtând răspunderea pentru organizarea războiului civil din Angola, precum și pentru conducerea directă a acțiunilor americane în Chile contra guvernului Allende. Concluzia finală a anchetei Senatului SUA este precisă, cu enumerarea concretă a ilegalităților comise de CIA, care demonstrează că sub pretextul unei urgențe internaționale (lupra contra comunismului) președinții SUA au folosit un instrument secret al puterii (CIA), pentru violarea unor principii de bază ale Constituției SUA. Între acestea se înscriu: 1) deschiderea frauduloasă a corespondenței poștale a cetățenilor americani; 2) asasinarea unor șefi de stat din Vietnamul de Sud (Ngo Dinh Diem), din Republica Dominicană (Rafael Trujillio), din Congo (Patrice Lumumba), Chile (Salvador Allende), precum și numeroase tentative la viața președintelui Cubei (Fidel Castro); 3) experimente medicale asupra unor cetățeni nepreveniți anterior; 4) finanțarea și educarea poliției locale din alte țări pentru torturarea opozanților; 5) sprijinirea și apoi abandonarea unor răsculați în țări ca Ungaria (1956); 6) injectarea de sume corupătoare de bani în sistemul politic al altor țări (Chile); 7) ațățarea unor războaie civile în scopuri străine țărilor care găzduiau războaie (angola); 8) intervenția directă în răsturnarea unor guverne democratice la cererea unor firme private americane (guvernul Arbenz din Guatemala, răsturnat în anul 1954, la cererea firmei United Fruit).

Cum au aflat americanii de rachetele din Cuba

Un aspect inedit dezvăluit este contribuția neprețuită adusă de agentul Oleg Penkovsky în soluționarea crizei rachetelor sovietice din Cuba. Aflat în serviciul britanicilor, care, alarmați de iminența unui război nuclear, au solicitat participarea CIA la interogarea la Londra a lui Penkovsky (cel mai înalt și mai prolific dezertor sovietic), el a furnizat anglo-americanilor peste 10000 de documente militare sovietice, inclusiv specificații tehnice detaliate ale rachetelor sovietice de ultimă generație.

Aceste documente au permis militarilor americani să urmărească oră cu oră progresul de instalare a rachetelor sovietice în Cuba și să calculeze cu precizie țintele americane care intrau în raza acestora. Așa au descoperit că orice oraș important de pe continentul nord-american era expus devastării nucleare, cu excepția orașului Seattle din statul Washington, de pe coasta Oceanului Pacific. Președintele Kennedy și-a evacuat familia din capitala SUA într-o zonă rurală a statului Virginia. Omenirea nu știe nici azi ce deșert ar fi devenit planeta noastră în urma unui duel nuclear între URSS și SUA în timpul crizei rachetelor sovietice instalate în secret de Hrușciov în Cuba anului 1962. Penkovsky a fost prins în flagrant delict de KGB, arestat, judecat și ars de viu din ordinul lui Hrușciov. În acest context trebuie înțeles și avertismentul ulterior al unui ministru de Externe american că „nu este rezonabil pentru europeni să se aștepte din partea unui președinte al SUA să riște existența orașului Chicago pentru a salva orașul Hamburg”.

Se precizează cu detalii că ordinul de asasinare a lui Fidel Castro de către CIA a fost emis de către președintele Eisenhower și reconfirmat de John F. Kennedy după alegerea sa ca președinte al SUA. Numai că Santos Trafficante, care era plătit de CIA pentru efectuarea atentatului în Cuba, îl informa sistematic pe Fidel Castro despre aceste acțiuni contra lui. Concluzia este lapidară: „Este un fapt verificat că CIA a încercat in mod cert să-l omoare pe Castro, indiferent de motivele și loialitățile agenților aleși pentru această acțiune”. Iar Richard Helms era ofițerul care supraveghea la CIA fiecare fază și toate detaliile tehnice ale acestei acțiuni. Ani mai târziu, când președinte al SUA era Lyndon Johnson, acesta a fost informat de Richard Helms, devenit între timp director-general al CIA, despre tentativele de asasinare a lui Castro, organizate sub administrația lui Kennedy.

Lyndon Johnson, cu puțin înainte de plecarea sa la pensie de la Casa Albă, a făcut următoarea confesiune jurnalistului Howard K. Smith: „Am să-ți spun ceeva care o să te șocheze: Kennedy a încercat să-l suprime pe Castro, dar Castro a ajuns primul la Kennedy”.

Richard Helms in fata comisiei senatoriale in 1973 (stanga) si la investirea sa ca director CIA de catre presedintele Lyndon B. Jhonson in 1966 (dreapta)
Richard Helms in fata comisiei senatoriale in 1973 (stanga) si la investirea sa ca director CIA de catre presedintele Lyndon B. Jhonson in 1966 (dreapta)`

Sovieticii pregăteau alte „Hiroshime” în Asia

Am lăsat pentru finalul acestui articol cea mai surprinzătoare dezvăluire. Americanii au fotografiat din Cosmos ciocnirile militare dintre trupele sovietice și chineze din luna martie 1969, pe valea râului Ussuri, care este granița naturală a celor două țări. Sovieticii au concentrat acolo mari forțe militare, inclusiv arme nucleare tactice.

Alarmat, Henry Kissinger a ordonat CIA elaborarea unui studiu aprofundat al conflictului Chinei cu URSS. La prezentarea acestui studiu, guvernul american a aflat cu detalii tehnice că URSS pregătea un atac nuclear contra centrelor de cercetare și dezvoltare a armelor atomice de pe teritoriul Chinei. În sprijinul acestor informații neverosimile și nemaiauzite despre cele două puteri comuniste ale lumii contribuția la clarificarea acestui secret de stat este adusă de către Secretarul General al Casei Albe, H. R. Haldeman. Acesta, în cartea sa de amintiri, The Ends of Power, aduce detalii suplimentare ale demersurilor sovietice pe lângă președintele Nixon, de la care rușii încercau să obțină un acord politic în atacul nuclear al URSS contra China.

Omenirea află cu mare întârziere că în vara anului 1969 sovieticii pregăteau alte Hiroshime pe continentul asiatic! Nu se știe cine a reușit să-i oprească pe sovietici de la bombardarea atomică a Chinei: Nixon, Mao sau amândoi împreună? Să nu uităm că Nixon și Kissinger au intrat în istoria acelei perioade pentru modul în care au jucat cartea Chinei în marele joc strategic contra URSS-ului. În încheiere, menționez un detaliu pitoresc: pentru a nu pierde pensia cuvenită pentru cele trei decenii de activitate la OSS și la CIA, Richard Helms a primit cu suspendare sentința de doi ani de închisoare pentru sperjur la audierile Congresului SUA. El a decedat la 22 octombrie 2002, la venerabila vârstă de 89 de ani.

Articol publicat de Michael Nicholas Blaga in revista Historia – an XI, nr. 109, ianuarie 2011

Happy
Happy
0 %
Sad
Sad
0 %
Excited
Excited
0 %
Sleepy
Sleepy
0 %
Angry
Angry
0 %
Surprise
Surprise
0 %

Average Rating

5 Star
0%
4 Star
0%
3 Star
0%
2 Star
0%
1 Star
0%

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You may also like