Scandalul închisorilor CIA.

Ion Iliescu recunoaşte, pentru Der Spiegel, că a aprobat „un sediu” pentru CIA. Talpeş s-a ocupat de problemă

Fostul preşedinte Ion Iliescu a declarat, într-un interviu pentru Der Spiegel, că a aprobat un „sediu” pentru CIA, în 2002-2003, pentru ca serviciul secret american să îşi poată desfăşura activităţile în România. De detalii s-a ocupat şeful SIE de atunci, Ioan Talpeş, care spune că acest sediu a fost în Bucureşti. De altfel Talpeş a vorbit încă de anul trecut despre un centru de tranzit al CIA în România. Iliescu insistă însă să sublinieze că nu ştie dacă acel sediu a fost folosit de CIA ca o închisoare clandestină pentru suspecţii de terorism. Un raport al Congresului american, bazat pe anchete interne la nivelul CIA, arată că în România a existat o astfel de închisoare.

Fostul preşedinte Ion Iliescu a declarat, într-un interviu acordat Der Spiegel, că a aprobat un sediu pentru CIA în România, în anii 2002-2003, însă că nu ştie dacă acest sediu a fost folosit de serviciul secret ca închisoare clandestină pentru suspecţii de terorism. Iliescu spune că a făcut acest gest din curtoazie faţă de partenerii americani, în perioada de pre-aderare a României la NATO.

Recent, fostul preşedinte Traian Băsescu declara că “nu există o probă că pe teritoriul României au existat astfel de închisori”. Iliescu este al doilea fost şef de stat, după fostul preşedinte polonez Alexander Kvasnievski, care recunoaşte existenţa închisorilor clandestine CIA, conform Der Spiegel.

Iliescu spune că a primit o cerere în acest sens de la „aliaţii noştri americani” şi că a aprobat-o, iar de detalii s-a ocupat şeful SIE de atunci, Ioan Talpeş. Acesta a confirmat spusele lui Iliescu, pentru Der Spiegel, de altfel Talpeş fiind primul oficial român care a vorbit, anul trecut, despre existenţa unui centru de tranzit al CIA în România.

Iliescu: „A fost un gest de bunăvoinţă înainte de aderarea noastră la NATO”

„Noi nu ne-am amestecat în activităţile SUA de acolo. Eu, ca preşedinte la vremea respectivă am privit această cerere ca pe o chestiune minoră. Eram aliaţi, luptam împreună în Afganistan şi în Orientul Mijlociu, aşa că nu am mers în detaliu în ceea ce priveşte cererea unui stat aliat de a avea un sediu în România”, a mai spus Ion Iliescu.

Întrebat dacă ar mai fi aprobat locaţia ştiind ce urma să se întâmple acolo, Iliescu a răspuns „desigur că nu”. „Am învăţat din acest lucru ca pe viitor să fim atenţi şi să cântărim conştiincioşi astfel de cereri”, a mai spus Iliescu.

De „problemă” s-a ocupat fostul consilier prezidenţial Ioan Talpeş (foto)

Ioan Talpeş a confirmat declaraţiile lui Iliescu pentru Der Spiegel şi a declarat că fostul preşedinte i-a dat mână liberă să se ocupe de această problemă, sediul oferit CIA fiind în Bucureşti. Talpeş spune că acest sediu nu mai există în prezent.

Talpeş a mai declarat că CIA a folosit acest sediu în perioada 2003-2006 şi că autorităţile române au informat CIA că nu doresc să ştie ce se petrece în acel sediu, pentru că, spune Talpeş, era conştient că „situaţia poate deveni periculoasă”. Talpeş mai spune că nu ştie dacă CIA a folosit Baza militară de la Mihail Kogălniceanu pentru tranzitul de prizonieri. Prin acest gest, mai spune Talpeş, România şi-ar fi dovedit alianţa înainte de aderarea la NATO.

Un raport al Senatului american publicat în 9 decembrie 2014 arată că CIA a folosit metode “brutale”, de multe ori “ineficiente”, pentru interogarea suspecţilor de terorism, inducând în eroare constant Preşedinţia şi Congresul privind informaţiile obţinute. 

Versiunea publică a raportului a secretizat o serie de date, inclusiv numele ţărilor care au găzduit închisori secrete ale CIA. Potrivit unor surse citate de Washington Post, numele de cod al centrului de detenţie construit de CIA în România este “BLACK” (negru). Polonia are culoarea “albastru”, Lituania, “violet”, iar Thailanda, “verde”.

Conform raportului, CIA nu informase Departamentul de Stat despre închisoarea secretă din România, iar ambasadorul american în România, Michael Guest, a calificat ca “inacceptabilă” această situaţie, cerând clarificări şi asigurări că nu vor fi utilizate tehnici brutale de interogare. “În august 2003, ambasadorul american în ţara … a încercat să ia legătura cu oficiali de la Departamentul de Stat pentru a se asigura că instituţia are cunoştinţă de existenţa centrului de detenţie şi de potenţialul impact asupra politicilor în relaţia cu Administraţia ţării-gazdă (România – n.red). Ambasadorului american i s-a răspuns de către biroul local CIA că acest lucru nu este posibil şi că nimeni de la Departamentul de Stat, nici măcar secretarul de Stat (Colin Powell – n.red), nu fusese informat despre existenţa închisorii CIA în această ţară. Catalogând drept «inacceptabilă» atitudinea CIA, ambasadorul a cerut un document semnat cel puţin de către consilierul prezidenţial american pentru Securitatea naţională prin care să fie descrise atribuţiile programului, inclusiv o poziţie din care să reiasă că tehnicile de interogare utilizate de CIA respectau standardele legale şi drepturile omului (…)”, menţionează raportul.

În această situaţie, sediul central al CIA a cerut intervenţia adjunctului secretarului de Stat, Richard Armitage, care l-a sunat pe ambasadorul din România. “Richard Armitage a cerut CIA să îi ţină pe el şi pe secretarul de Stat informaţi, pentru a nu fi luaţi pe nepregătite când ambasadorul va exprima îngrijorare”, subliniază raportul. În mai 2004, pe fondul dezvăluirilor despre abuzurile comise în închisoarea americană de la Abu Ghraib (Irak), ambasadorul din România a cerut din nou explicaţii privind metodele de interogare utilizate de CIA, reiese din raport. “Richard Armitage a făcut din nou afirmaţii vehemente, reproşând CIA că el şi secretarul de Stat au fost ţinuţi în afara procesului de coordonare al Consiliului american pentru Securitatea Naţională privind programul CIA. (…) Armitage a emis dubii privind eficienţa şi valoarea informaţiilor obţinute prin programul CIA”, precizează raportul.

Din document rezultă că în închisoarea CIA din România au fost deţinuţi suspecţi importanţi, printre care s-au numărat Khaled Sheikh Mohammed, considerat principalul organizator al atentatelor din 11 septembrie 2001, Janat Gul, un lider operativ al reţelei Al-Qaida, Hassan Ghul, combatant al organizaţiei teroriste, Abu Faraj al-Libi, numărul trei în ierarhia grupării, şi Abd al-Rahim al-Nashiri, un saudit implicat în atacul asupra navei militare USS Cole.

de Andrei Luca POPESCU Publicat la: 22.04.2015 23:45 Ultima actualizare: 23.04.2015 06:50

NU PUTEM SA NU REMARCAM CA PENTRU ACEASTA BUNAVOINTA A TOVARASULUI ILIESCU FATA DE NATO ROMANIA A FOST CONDAMNATA LA CEDO

Condamnarea României și Lituaniei de către judecătorii de la Strasbourg se bazează pe faptul că cele două țări ”au comis mai multe încălcări ale drepturilor omului făcându-se complice la programul închisorilor secrete ale CIA”. Printre acestea se numără interdicția torturii, dreptul la libertate, intimitate și siguranță și dreptul la recurs. Autoritățile celor două țări ar fi știut de existența închisorilor, cooperând cu serviciile secrete externe americane.

O altă perspectivă despre închisorile CIA

În România subiectul închisorilor secrete ale CIA nu a fost dezbătut cu adevărat niciodată. Apatia şi tăcerea tuturor, inclusiv a presei, pretinde o explicaţie.

Singura replică românească privitoare la subiectul închisorilor CIA a fost furnizată de fostul şef al SIE, Ioan Talpeş, de fapt una din persoanele care au jucat un rol central în relaţia româno-americană după 11 septembrie 2001. Într-un interviu din Adevărul, Ioan Talpeş oferă o versiune proprie asupra evenimentelor, prin care se străduieşte să pună România la adăpost de o eventuală răspundere morală.

Aşa cum se ştie deja, Ioan Talpeş nu mai neagă existenţa ”închisorilor” CIA, dar neagă faptul că autorităţile ar fi ştiut ceva despre activităţile care au fost desfăşurate în aceste sedii secrete. Nu avem mijloace de a verifica declaraţiile fostului director al SIE. Desigur, putem observa că înainte de publicarea raportului Senatului american, în care sunt prezentate acţiunile CIA, autorităţile române erau mai categorice în negaţia lor. A fost unul dintre subiectele asupra cărora toate forţele politice s-au pus perfect de acord.

Dosarul acestor spaţii secrete a fost preluat de administraţia Băsescu de la administraţia Iliescu, fără să se producă nici cea mai mică fisură informaţională. De asemenea, oponenţii cei mai îndârjiţi ai preşedintelui Băsescu şi care ar fi avut, teoretic, interesul să-i submineze poziţia politică (aşa cum au făcut, în definitiv, la Washington, adversarii lui G. W. Bush) au consolidat versiunea oficială.

În urma valului de critici provocate de prezentarea raportului elveţianului Dick Marty în cadrul Consiliului Europei, Senatoarea PNL Norica Nicolai a fost numită în fruntea unei comisii parlamentare menite să investigheze prezenţa pe teritoriul României a unor centre secrete de detenţie. Comisia Nicolai a confirmat însă integral versiunea administraţiei şi nu a admis nici măcar ceea ce concede astăzi fostul director SIE, Ioan Talpeş. Dacă în toţi anii din urmă, oficialii chemaţi să dea un răspuns negau categoric existenţa unor spaţii secrete care ar fi putut fi utilizate pentru detenţia prizonierilor, astăzi ei admit că au pus la dispoziţia americanilor aceste centre, dar susţin că nu aveau niciun control asupra a ceea ce se întâmpla acolo.

Aşa cum am spus, nu putem verifica declaraţiile lui Ioan Talpeş, dar ele par plauzibile. Raportarea generală a politicii româneşti faţă de Washington poate fi descrisă, într-adevăr, în termenii pe care i-a propus fostul director SIE. Vorbind despre traficul unor avioane militare americane care ar fi putut transporta deţinuţi el a spus: „Nu ştiţi câte avioane coboară? Cum adică, noi ăştia, care veneam cu căciula în mână, căutam să îi convingem că pot avea încredere, le puteam spune lor: Domnule, noi nu acceptăm chestiuni de genul acesta! E uluitor când aud asemenea judecăţi. Noi, la data aia, sau cel puţin eu eram convins că trebuie să demonstrez că sunt un viitor aliat pentru SUA cât se poate de fezabil. Nu s-a discutat despre problema unor deţinuţi”.

Reiese de aici că problema de fond a românilor nu este atât chestiunea morală pe care o pune tortura ca procedeu de interogare, ci faptul că s-au găsit mereu în poziţii atât de slabe, încât nu au devenit un partener în adevăratul sens al cuvântului. Problema este că românii nu îşi permiteau să discute cu americanii despre ce se întâmplă pe teritoriul lor şi prin urmare nici măcar nu au ajuns în situaţia de a lua decizii morale controversate. Chiar dacă ar fi aflat sau ar fi bănuit măcar ce se întâmplă, responsabilitatea lor pare diminuată, de vreme ce nu au fost informaţi şi nu au participat la decizii. Dar nici măcar astăzi dezbaterea nu poate avea loc, câtă vreme politica românească se plasează într-o postură de minorat. Deşi aliaţi cu americanii, responsabilii politici români nu produc nici măcar argumente în favoarea procedeelor dure, preferând să tacă.

Aşa cum arătam mai demult, Constituţia României ea însăşi, ca şi tentativele recente de revizuire, au definit o umanitate subsidiară, una care nu îşi propune să dea seama de condiţia universală a omului, ci doar de condiţia sa locală; o umanitate care nu are sentimentul că participă la marile evenimente ale lumii şi care nu se simte răspunzătoare decât pentru ea însăşi, acceptând, senin, propria marginalitate. („Despre umanitatea subsidiară“, 21.02. 2014). Tema închisorilor CIA, a torturii şi a standardelor de detenţie, ca şi relaţia cu o mare putere globală, ilustrează perfect acest lucru. Un om cu căciula în mână nu poate fi partenerul unei dezbateri morale, ci doar cel care îi suportă concluziile.

Dar de ce a fost România atât de slabă? Din pricina dimensiunilor ei? A poziţiei geografice sau a economiei precare? În ciuda a ceea ce se spune de obicei, credem că răspunsul e negativ. Principala sursă de slăbiciune a ţării s-a găsit mereu, în grade diferite, în politica internă, în incapacitatea ei de a se gândi pe sine la scara lumii şi de a genera un model politic capabil să inspire respect. Iar remediul nu poate veni decât tot din politica internă.

Autoare/Autor Horaţiu Pepine

About Post Author

wolfsoftcompany

wolfsoft.company@gmail.com

http://desteptati-va.ro

Happy

0 0 %

Sad

0 0 %

Excited

0 0 %

Sleepy

0 0 %

Angry

0 0 %

Surprise

1 100 %