0 0
Read Time:5 Minute, 51 Second

Fețele nevăzute ale WorldWideWeb: clear web, deep web și dark web

28 septembrie 2020

În 1989, un fizician britanic pe nume Tim Berners-Lee care lucra la CERN, Organizația Europeană pentru Cercetare Nucleară din Elveția, a inventat un mediu în care cercetători și oameni de știință din întreaga lume puteau face schimb de informații și documente. L-a numit World Wide Web sau, pe scurt, www.

Primul website a fost publicat pe 6 august, 1991 chiar de către Tim Berners-Lee și descria ce este și cum funcționează WorldWideWeb. Dezvoltarea tehnologiei www a prins avânt după ce, pe 30 aprilie 1993, CERN a pus-o gratuit la dispoziția domeniului public, fără a solicita plata unor drepturi de autor.

30 de ani mai târziu, din rețea fac parte peste 1.75 de miliarde de site-uri, dintre care doar 200 de milioane active, iar fondatorul său avertizează că “Lupta pentru web este una dintre cele mai importante cauze ale vremurilor noastre.”

Diferența între web și internet este că primul este un sistem utilizat pe scară largă pentru a accesa internetul, în timp ce internetul este o rețea de rețele de calculatoare care fac posibilă comunicarea între computere și diverse dispozitive.

Atunci când deschizi un browser de internet și intri pe platforma web, accesezi ceea ce se numește clear web.

Numită și surface web, visible webindexed web sau lightnet, această parte a web-ului este cea accesibilă publicului larg și indexată de motoarele de căutare. Estimările privind dimensiunea clear web variază între 4 și 10% din spațiul întregii platforme www.

Ce se întâmplă, însă, în restul spațiului disponibil? Dincolo de clear web se află alte două lumi, adesea greșit confundate între ele: deep web și dark web.

Deep web, numit și invisible web, conține site-uri care nu sunt accesibile publicului larg și nu sunt indexate de motoarele de căutare. Ce s-ar putea afla pe astfel de pagini? Servicii de banking online, webmail, dosare sau rezultatele analizelor tale medicale, lucrări științifice, comunicații militare, informații fiscale, platforme private, informații confidențiale care pot fi accesate doar cu link direct și parolă sau platforme de conținut pentru care utilizatorii plătesc.

Deși ascuns, conținutul de pe deep web poate fi accesat, dacă știi ce cauți.

Cum ajungi pe deep web? Fie cu ajutorul unui browser obișnuit și un URL direct sau o adresă IP, fie cu ajutorul unei parole sau a altor filtre de securitate, redirecționat dintr-un website din clear web. De fapt, orice website publicat pe web are opțiunea de a nu fi indexat de motoarele de căutare, ceea ce îl face invizibil și, deci, parte din deep web.

Cât de mare este deep web? Foarte mare! Deep web găzduiește aproximativ 90% din tot conținutul de pe web.

Există, însă, o porțiune din deep web care a fost ascunsă în mod intenționat și este inaccesibilă prin intermediul browserelor și al metodelor standard. Se numește dark web și conține aproximativ 6% din paginile www.

Dark web este locul întunecat și dubios de întâlnire al proscrișilor și al infractorilor, de la traficanți de arme și droguri, până la pedofili, teroriști și criminali. Are puterea de a face pe oricine anonim, invizibil și de negăsit.

Pentru a ajunge în dark web, ai nevoie de browsere și rețele speciale și de adresa URL completă, cu fiecare caracter și până la ultima cifră. Toate linkurile din dark web conțin șiruri aparent întâmplătoare, formate din cifre și litere, urmate de extensia .onion (ceapă).

Site-urile din dark web pot fi accesate prin rețele precum Tor sau I2P.

Tor este un software gratuit ce permite comunicarea anonimizată. Numele său este un acronim ce provine de la numele inițial al proiectului, The Onion Router (Routerul Ceapă). Tor criptează datele și direcționează traficul de internet prin mai multe straturi, peste 7,000 de rețele și noduri de rețele din toată lumea, pentru a ascunde localizarea utilizatorului și a nu permite monitorizarea activității sale în dark web.

I2P, adică The Invisible Internet Project, este o rețea gratuită, ce permite comunicații anonime, care nu pot fi monitorizate sau cenzurate. Rețeaua criptează end-to-end traficul utilizatorului și apoi îl trece printr-o rețea formată din peste 55,000 de computere din toată lumea, puse la dispoziție în mod voluntar.

Dacă intenționezi să vizitezi colțul întunecat al web-ului, asigură-te că o faci folosind un VPN. Deși accesarea dark web nu contravine legii decât dacă te implici în activități ilegale, simpla ta prezență acolo trage un semnal de alarmă. De exemplu, o hotărâre a Curții Supreme din SUA spune că dacă autoritățile interceptează chiar și o simplă încercare de accesare a dark web, au dreptul de a intra în locuință și de a rechiziționa computerul implicat în navigare.

Instalarea unui VPN este doar primul pas pe care trebuie să îl faci pentru a accesa dark web. Restul pașilor nu îi vei găsi, însă, în acest articol. La SPIA, îți spunem adevărul! Iar adevărul legat de dark web este că, pur și simplu, nu ar trebui să fii acolo.

Afli de la noi ce se tranzacționează în colțul întunecat: credențiale furate (adică nume de utilizator și parole), droguri, arme, pornografie infantilă, identități, crime, informații, fraude și multe altele. Curios este că aici găsești de vânzare și electronice obișnuite, pentru care nu ai, însă, nicio garanție că sunt reale sau că vor ajunge cu adevărat la tine după ce le plătești. Aproximativ jumătate dintre acestea sunt tentative de fraudă, motiv pentru care poate că nu e o idee bună să te încânte prețul mic. Alte idei proaste? Să dai adresa de livrare de acasă sau să plătești online cu cardul. De altfel, în tranzacțiile din dark web sunt folosite criptomonede, precum Bitcoin.

Dar cine a creat acest colț întunecat și cu ce scop?

Dark web a fost, de fapt, creat la sfârșitul anilor ’90, de două organizații de cercetare din cadrul Departamentului de Apărare al SUA, pentru a permite spionilor americani să facă schimb de informații complet anonim. Așa a fost creată tehnologia Tor, ce mai apoi a fost lansată în domeniul public, pentru ca toată lumea să o poată folosi.

Adevărul este că, dincolo de a facilita o piață neagră, subterană, pe care infractorii tranzacționează produse și servicii ilicite, dark web asigură confidențialitate maximă și protecție împotriva supravegherii guvernelor autoritare, un loc în care proscriși politici, spioni sau alte persoane, pot face schimb de informații extrem de sensibile într-un mediu etanș.

Pe zi ce trece, un procent tot mai mare din viețile noastre se mută sau își găsesc corespondent în online. Odată cu această dezvoltare continuă, cresc și riscurile. După cum declară chiar fondatorul www, “web-ul a dat voce grupurilor marginalizate, dar a creat și o oportunitate pentru escroci, le-a dat voce celor care răspândesc ura și a făcut mai ușor să comită tot felul de infracțiuni”.

În final, este decizia fiecăruia dintre noi, pe care dintre apele web-ului alege să navigheze: clear, deep sau dark.

Happy
Happy
0 %
Sad
Sad
0 %
Excited
Excited
0 %
Sleepy
Sleepy
0 %
Angry
Angry
0 %
Surprise
Surprise
0 %

Average Rating

5 Star
0%
4 Star
0%
3 Star
0%
2 Star
0%
1 Star
0%

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You may also like