Read Time:12 Minute, 44 Second
CONFERINȚĂ LA UNIVERSITATEA DIN ORADEA – FACULTATEA DE ISTORIE ( 26 mai 2010 )
de gl. brg. (r) Aurel I. Rogojan
Ca popor format în unul din creuzetele fierbinți ale istoriei, avem calități de excepție, dar și defecte în compensație. Ce nu avem însă, este forța de a ne lua în serios slăbiciunile și de a le depăși prin valorificarea inteligentă a punctelor forte. În etnologia noastră vom descoperi că ne-am numit viciile, daruri. Românii nu au vicii, ci daruri : al beției, al curviei, al lenei ș.a., iar fapte reprobabile, precum bătaia, capată sorginte divina – „i-am tras o sfântă bătaie”.
Și trădării i s-a spus, în graiului nostru mai vechi, HICLENIE”(Hiclenie este un vechi temen românesc pentru ceea ce azi numim trădare sau chiar înaltă trădare. Intrigile, comploturile, alianţele contra Domnului, ca şi trădarea făţişă la vreme de război cădeau toate sub incidenţa hicleniei. Hiclenia se pedepsea în general cu moartea, mai rar cu surghiunul, şi întotdeauna cu exproprierea, în ciuda faptului că nici pravilele şi nici obiceiul pământului nu prevedeau că pentru vina cuiva ar răspunde penal membrii familiei vinovatului. Acuzaţia de hiclenie insemna ca o pecete pe toţi membrii masculini ai familiei pentru mai multe generaţii), un sinonim neaos pentru masca zeului „IANUS”, dar care în polisemantismul limbii te mai poate duce cu gândul la darul sau arta disimulării, la viclenia ca expresie a inteligenței native.
Granița dintre trădare și eroism este o chestiune de referințe axiologice. Ceea ce înseamnă că trădătorii unora pot fi eroii altora.
Trădarea, fiind o crimă de natură politică, la scară istorică trădătorii de ieri sunt printre liderii de azi, iar trădătorii de azi, pot fi printre liderii de mâine… Dar, această rasturnare de valori nu schimbă natura faptei, iar făptuitorul devine, pentru totdeauna, un om lipsit de libertate. Când cineva ia decizia să trădeze, aceea este ultima sa decizie ca om liber. Din acel moment el s-a vândut, mai întai pe sine, acceptând să devină un simplu instrument în mână unei tabere adverse patriei și poporului pe care le-a renegat.
Trădarea, a fost considerată, chiar de la apariția, în epoca antică, a polis-urilor grecești, cea mai gravă dintre crimele împotriva cetății, făptașii fiiind pedepsiți cu moartea și confiscarea averii , iar descendenții și rudele trădătorilor erau definitiv excluse din viața comunității.
Odată cu apariția tiraniilor, a despotismului medieval sau, a monarhiilor și a dictaturilor din epoca modernă, trădarea cetății/patriei a fost asimilată lipsei de loialitate față de capul statului. Odată cu punerea semnului de identitate, între conducător și patrie, începe și istoria poliției politice de stat, care nu va dispărea decât odată cu statalitatea. (Fară excepții notabile, toți care s-au pretins în mod demagogic că sunt conducători democrați, iar lumea nostră e plină de ei, aceștia sunt deja corupți de putere, se comportă ca niște tutori ai națiunii, vor ca poporul să defileze, iar ca să nu aibă dureri de cap cu economia, o pun sub protectorat internațional).
Ca instituție juridică a dreptului penal, trădarea deschide seria infracțiunilor din primul capitol al părții speciale din toate codurile penale, fiind definită, în esență, ca fapta de a intra in legatură cu o putere străină, în scopul de a suprima ori știrbi oricare dintre atributele prin care este definit statul în primul articol al Constiutiei, prin acțiuni de:
-
provocare de razboi contra țării sau de înlesnire a ocupației militare străine;
-
subminare economică sau politică a statului;
-
aservire față de o putere straină;
-
ajutare a unei puteri străine pentru desfășurarea unei activități dușmanoase împotriva siguranței statului.
Înfracțiuni specifice ale trădarii : trădarea prin ajutarea inamicului, trădarea prin transmitere de secrete.
Făptuitori ai trădării nu pot fi decât cetățeni români sau persoane fără cetățenie domiciliate pe teritoriul României. Dacă faptele sunt săvârșite de cetățeni străini, ele sunt incriminate ca „acțiuni dușmănoase contra statului” sau „spionaj”, după caz.
În toate variantele infracțiunii, pedeapsa este detențiunea pe viață sau închisoarea de la 15 la 25 de ani și interzicerea unor drepturi.
În materia activității serviciilor secrete, instituția juridică a trădării are drept consecință determinarea scopului, funcțiilor și clasificării acestora în servicii de informații sau de spionaj și servicii de contrainformații sau de contraspionaj. Desigur, pot exista și nuanțe.
Serviciile de contraspionaj blochează accesul la informațiile clasificate ca secrete de stat și depistează spionii, care, cel mai adesea, dacă nu s-a ajuns la încălcarea legii, sunt lasați să creadă că-și îndeplinesc misiunile.
Tehnologia spionajului pentru determinarea trădării este întotdeauna disimulată și subtil exercitată, astfel încât, pentru oameni de o construcție caracterială fără principii, convingeri și sentimente solide, provocarea trădării poate fi la fel de tentantă precum ispita irezistibilă a păcatului originar.
Desigur că nu așa se pune problema în cazul profesioniștilor din lumea serviciilor secrete. Aceștia știu foarte bine la ce se angajează și care sunt consecințele.
Când eram pe băncile Colegiului “Samuil Vulcan” din Beiuș, am învățat că strămoșii noștri și-au apărat glia cu eroism, n-au râvnit niciodată la ce nu le aparținea, iar de la Burebista la Ceaușescu era doar o evoluție, românii moștenind de la daci și de la romani, cele mai alese virtuți. Apoi, peste numai câțiva ani, intrat în lumea informațiilor secrete, aveam să constat că una este mitologia istorică și rolul eiîin edificarea unei conștiințe naționale și cu totul alta este realitatea unei națiuni române permanent înșelate și trădate, rămase înafara locului, pe deplin meritat, în concernul popoarelor europene.
Serviciile de informații sau de spionaj culeg informații prin mijloace interzise de lege, în care scop caută și persoane care pot fi determinate să trădeze. Deci statele, au structuri specializare care, prin mijloace clandestine, exploatează vulnerabilitățile la tradare și crează trădători. Aceasta este rațiunea de a fi a serviciilor de spionaj.
Nimănui nu i-a trecut prin cap, firește, că ceea ce scriu istoricii, sau măcar unii dintre ei, n-ar fi adevărat. Însa șocul este copleșitor când afli că, pe lângă cele invățate de la dascălii pe care i-ai respectat ori venerat, istoria noastră este, în fond, și un lung șir de trădări, de ajutare a inamicului pe câmpul de luptă, de alte fapte, care de care mai odioase și mai nerușinate, mai lipsite de onoare și de dragoste de țară, de tratate și înțelegeri încălcate, nu numai de către români, de murdare compromisuri, dictate doar de dorința de a obține ori uzurpa puterea și de a o menține cu orice preț.
Eroi dintre cei mai merituoși, domnitori cu dragoste de țară, personaje ilustre implicate în propășirea neamului, merită respectul și recunoștința noastră, însă imaginea lor nu se poate să nu fi fost amestecată și într-o faptă necugetată, degradantă, de la regicid la înlăturarea mișelească a adversarului, chiar dacă acesta era soț/soție, fiu/fiică, tată/mamă, rudă ori nu, fără excepție, mai ales dacă le amenința puterea. Despre o judecată dreaptă, făcută de justiție, a celor ce amenințau puterea, nici nu poate fi vorba, până după Cuza.
Există tentația să se exagereze că nicaieri în lume, în afară de Asia poate, popoarele nu și-au ucis ori alungat cu mai multa poftă conducătorii, de la Burebista pâna la Ceaușescu. De asemenea, că nicăieri în lume, din nou cu excepția unor neamuri asiatice, mârșăvia nu pare să fi ajuns în sfere atât de înalte ca în spațiul etnogenezei noastre.
Adevărat este că nici Istoria românilor nu face o excepție în cadrul istoriei popoarelor de pe întreg pământul. Orice istorie, a oricărui popor o vom studia, vom afla despre tot felul de nelegiuiri, trădări, sau decădere a moravurilor: Babilonul a fost văzut ca târfa târfelor. Imperiul persan a căzut în mâna a 30.000 de machedoni datorită trădărilor și venalității șatrapilor. Egiptul a cunoscut lungi perioade de decădere morală, politică, socială și economică. Ce să mai vorbim de Cartagena unde se exterminau copiii pe bandă rulantă. Biblia este și ea plină de crime și fărădelegi. Roma s-a fondat cu tâlhari și ucigași și a pierit lamentabil sub loviturile hoardelor barbare. Istoria Europei medievale, moderne și contemporane este sufocată de crime și de trădări. Statele Unite stau pe un munte de cadavre și pe două oceane de imoralitate. La fel și China, Japonia și multe alte neamuri și-au scris istoria cu sânge.
Istoria românilor nu putea face nici ea excepție, și ne este darnică cu exemple:
-
hiclenirea și hăinirea sfetnicilor, deseori chiar a domnilor;
-
soții de voievozi, și nu numai, dispărute pentru a face loc altora, drept este că nici ele nu s-au lăsat “mai prejos”, (vezi soțiile Movileștilor);
-
surori și frați care se omoară pentru tron/moștenire/avere sau își trimit copiii cu bună știință la moarte, și nu este vorba de Brâncoveanu aici;
-
uriașe sume de bani publici dosite și rămase în buzunare proprii;
-
în lipsa curajului, pârâciuni la toate “porțile”.
Fel de fel de “făcături” pe care istoria nu le mai poate descâlci în vecii vecilor:
-
asasinarea lui Mihai și Tudor, se pare, caz unic, cu acordul generalilor proprii;
-
pierderea unor teritorii moștenite de la strămoși fără a se trage măcar un foc de armă, teritorii locuite de frații noștri;
-
armistițiul cu sovieticii, urmat de ocuparea militară abuzivă, fără război, a arealului național;
-
evenimentele din decembrie 1989.
Dar parcă nimic nu doare mai mult decât:
-
trădarea lui Decebal de către apropiați;
-
războirea lui Ștefan cu Țepeș și cu Iancu de Hunedoara, binefăcătorii săi;
-
atacarea lui Matei Basarab de către Vasile Lupu;
-
rușinarea Doamnei Movilă de către turci fără ca măcar un paloș moldovean să iasă din teacă;
-
dubla trădare a lui Cantemir (Dimitrievici l-a vândut pe Brâncoveanu turcilor; are chipul pe bacnota de 1oo de ruble transnistrene);
-
permanenta gâlceavă a celor din fruntea treburilor țării.
Unele exemple de tradare: Decebal, Mihai, dar si cazul Revolutiei Romane din ’89 care ne-a scapat de comunism, sunt trase de par, rau de tot. Ce-ai fi vrut, generale, sa ramana Romania stat comunist sau sa riscam sa fim ocupati si desfintati ca stat,haida-de,ca asta e prea mult. De tradarea reala,a lui Mihai I,facuta pe 23 august ’44, cu arestarea maresalului-erou,Antonescu si punerea Romaniei in bratele bolsevicilor lui Stalin,vad ca n-ai pomenit un cuvintel ! RUSINEEE!
ROMANII NU AU AVUT,NU AU SI NICI NU VOR AVEA VOCATIA DE TRADATORI, SA-TI INTRE BINE-N CAP ACEST ADEVAR…