Din culisele Revoluţiei române din 1989. Partea a II-a

Continuăm relatarea domnului Valentin Vasilescu, pilot de aviaţie, fost comandant adjunct al Aeroportului Militar Otopeni, licenţiat în ştiinţă militară la Academia de Înalte Studii Militare din Bucureşti-promoţia 1992, despre evenimentele din timpul Revoluţiei române din 1989.

Din dispoziţia general-maiorului Gheorghe Negoşanu, șeful de stat major al comandamentului Apărării AA a teritoriului, pe 22 decembrie 1989 de la orele 19:00 nici o aeronavă militară sau civilă nu mai era autorizată să decoleze de pe teritoriul României. Simultan cu aceasta, comandamentul Aviaţiei militare şi a apărării AA a Teritoriului, a creat o echipă de luptă din care a făcut parte şi colonelul Magdalena Ion – şeful artileriei AA, care a condus supravegherea şi apărarea spaţiului aerian al României din punctul de comandă principal al Forțelor aeriene (PCP). Colonelul Magdalena Ion a fost, alături de alţi ofiţeri şi generali, la originea multor ordine care s-au soldat cu victime din rândul militarilor români, el nefiind niciodată anchetat, ba mai mult decât atât, fiind avansat de preşedintele Emil Constantinescu la gradul de general de brigadă şi numit în funcţia de secretar al Consiliului Suprem de Apărare al Ţării (CSAT). În cei 8 ani de mandat (2004-2012) preşedintele Traian Băsescu a avansat 715 generali, printre ei numărându-se şi Magdalena Ion (de 2 ori), acesta ieşind la pensie cu epoleţii încărcaţi de 4 stele de general. Echipa de luptă a lui Magdalena, îşi exercita actul de conducere dispunând de toate elementele de comandă şi informare ale modernului sistem automatizat ALMAZ-2. Rolul lui ALMAZ-2 fiind acela de interfaţă de monitorizare a componentelor sale aflate în dotarea tuturor unităților şi marilor unităţi de aviaţie şi de apărare A.A. a Teritoriului.

Mai trebuie ştiut că planificarea unui zbor al unei aeronave militare, precum cel al elicopterelor din decembrie 1989, urma un algoritm obligatoriu. Echipa de luptă din punctul de comandă principal al Forţelor aeriene (PCP) fiind responsabilă de planificarea şi coordonarea tuturor zborurilor aeronavelor militare şi civile în spaţiul aerian al României. Prin urmare, dispunând de echipamentele necesare, PCP răspundea de înştiințarea propriilor unităţi de artilerie şi rachete AA, precum şi ale celorlalte categorii de forţe armate (unităţile aparţinând trupelor de uscat şi marinei militare), despre situaţia aeriană existentă. Informaţiile acestea fiind vitale pentru asigurarea securităţii zborurilor aeronavelor proprii. Mai mult decât atât, dreptul de a da ordinul de deschidere a focului de nimicire, aparţinea echipei de luptă din PCP. Putea da un astfel de ordin, în cazul unei aeronave militare, căreia i-a repartizat tot el o misiune de întrebuințare în luptă, doar un nebun sau unul care fusese racolat de partea războiului secret, purtat prin operaţiuni sub acoperire şi avea drept sarcină să-i omoare pe proprii săi subordonați.Pe 23 decembrie, orele 11:30 Valentin Voicilă, șeful Comitetului Revoluţionar Arad l-a informat pe omologul său de la Deva, judeţul Hunedoara că şeful Inspectoratului General al Miliției române, general-locotenent Constantin Nuţă, (fostul şef al Direcției a IV-a – Contrainformaţii Militare) şi adjunctul său, general-maior Velicu Mihalea, se aflau în rapidul Pannonia 22, de la Timişoara în drum spre Bucureşti, fiind transmise telefonic şi vagonul şi numerele locurilor pe care erau aşezaţi cei doi. Generalii au fost arestaţi în gara Deva, reţinuți câteva ore în UM 01719-Deva, de unde Ion Iliescu a decis transportarea lor la Bucureşti, cu un elicopter al MApN. În acest scop a fost destinat elicopterul IAR-330 nr. 72 de la regimentul 58 Elicoptere de la Sibiu, având echipajul format din: maior Nicolae Tudor, pilot-comandant, căpitan Victor Motica, pilot-secund şi maistru militar clasa a III-a Nicolae Galaftion, mecanic de bord. Elicopterul a decolat de la Deva în jurul orelor 19:40, în zbor comunicându-se echipajului să urmeze cursul râului Mureş până la Alba Iulia şi de acolo să se îndrepte spre Sibiu, unde urma să aterizeze. În același timp, au fost alertate unităţile din garnizoana Alba Iulia, militarii primind ordin să doboare orice aparat de zbor ce se apropie de oraş, întrucât era vorba de ”terorişti”. La câteva minute după ce elicopterul nr. 72 a survolat UM 01496-pontonieri asupra sa au fost trase câteva rafale scurte, de câte 3-5 proiectile de diferite calibre, de la sol. 12 proiectile calibru 7,62 mm au atins aparatul, avariind instalaţia de alimentare cu combustibil şi pe cea a comenzii hidraulice, elicopterul prăbuşindu-se şi luând foc. Toţi cei din elicopter au murit arşi.

Ancheta în cazul elicopterului IAR-330 nr. 72 a fost condusă de procurorul Ilie Botoş, de la Parchetul Militar Cluj, dosarul fiind soluţionat de acesta în 1994, ca fiind un accident de muncă provocat de echipajul elicopterului. Potrivit jurnalistei Ondine Gherguț, Ilie Botoş a fost parașutat peste noapte ca magistrat militar de către unchiul său, general-maior Ioniţă Botoș, șeful comandamentului Serviciilor Armatei în 1990. Ioniţă Botoş a fost cel care a primit pe 14 iunie 1990, de la Ion Iliescu, ordinul de a încazarma și hrăni circa 990 de mineri în două unităţi militare ale MApN de pe şoseaua Olteniţei din Bucureşti. Ofiţerii de intendenţă ale celor 2 unităţi care au dus la bun sfârşit această misiune erau locotenenţii majori Gabriel Oprea (președintele UNPR) şi Eugen Bejinariu, ambii parlamentari USL. Potrivit actelor judiciare din dosarul ”Mineriadei”, cei aproape 1.000 de mineri au fost selectaţi din grupurile venite de la minele din Valea Jiului de către Bogdan Niculescu Duvaz (deputat din 1990 şi până azi) şi de alte persoane străine, posibil militari din forțele speciale. Minerii au fost echipați cu uniforme militare kaki şi urmau să fie instruiţi în cele 2 unităţi militare, devenind formaţiunea paramilitară „Poliția Minerească”.

În 2002 procurorul militar Ilie Botoş a devenit el însuși expert în operaţiuni speciale, fiind atestat de forţele speciale americane „Delta Force” şi numit procuror șef-adjunct la Parchetul Naţional Anticorupţie. În 2003, la vârsta de 38 de ani, a fost avansat la gradul de general de brigadă (fără să fi urmat măcar cursurile unei şcoli militare de ofiţeri) şi numit procuror General al României, funcție pe care a ocupat-o până în 2006, când a fost demis, odată cu ”fuga” teroristului Omar Hayssam din ţară. În 2007 şi 2011, preşedintele Traian Băsescu l-a avansat pe Ilie Botoş la gradul de general-maior (cu 2 stele) şi general-locotenent (cu 3 stele), iar în august 2012 Corneliu Dobriţoiu, în calitatea sa de ministru al Apărării, l-a numit şef al Direcţiei Generale de Informaţii a Apărării (DGIA).

În ziua de 24 decembrie 1989, la orele 07:30 echipajele elicopterelor nr. 82 şi 89, aparținând Regimentului 59 Elicoptere – Tuzla, au primit misiunea de cercetare aeriană şi vânătoare liberă, în condiţii de interdicţie a utilizării echipamentelor radio, în zona Adamclisi – Ioan Corvin, unde fusese semnalată prezenţa unui elicopter neidentificat. La orele 08:05 au decolat în formaţie şi după o patrulare de 30 minute, fără a constata nimic suspect, piloţii celor 2 elicoptere au luat decizia să ia înălţime şi să se întoarcă la bază. După ce a trecut deasupra unui deal, echipajul elicopterului nr. 82 a auzit o explozie şi a avut senzaţia că se trage asupra lui. Încercând imediat să ia legătura radio cu echipajul elicopterului nr. 89, aflat în spatele dealului, acesta n-a răspuns. În schimb, la sol a apărut un incendiu şi, apropiindu-se de acel loc, s-a putut identifica elicopterul cu nr. 89, care ardea. Echipajul elicopterului nr. 89, era format din: locotenent-colonel Serghei Eftimie, pilot-comandant, 43 ani; căpitan Enache Mihai, pilot-secund, 37 ani; maistru militar Deleanu Gheorghe, 38 ani şi maistru militar Petrea Ștefan, 35 ani. Ancheta a concluzionat că elicopterul a fost doborât de către o rachetă necunoscută, lansată asupra sa (fie sol-aer de tip KUB de la divizionul AA de la Medgidia, fie una aer-aer, de pe un avion MIG-21 aparţinând regimentului 86 de la Feteşti, decolat cu aceeaşi misiune de PCP). Şi acest caz a fost considerat, de către colegii lui Ilie Botoş, de la Parchetului Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel, conduşi de colonelul Mihai Popov, drept un accident de muncă, fără nici un vinovat.

Pe 28 decembrie 1989, echipajul aeronavei AN-24 a companiei TAROM compus din Chifor Ioan (38 ani), pilot-comandant, Valter Jurcovan (31 de ani), copilot, Moldoveanu Mihai (35 ani), instructor de zbor, Marghidan Elena (35 ani), însoţitoare de bord, Petre Bănică (41 ani), însoţitor de bord şi Cristea Gelu (33 ani), mecanic de bord, a decolat de la aeroportul Internațional Bucureşti-Otopeni, cu destinaţia Belgrad. Cursa charter fusese cerută de Ion Iliescu, în numele noii conduceri a FSN, care a motivat că era nevoie să se aducă din Iugoslavia, sânge pentru răniţii din revoluţie. În avion se mai afla şi Ian Henry Perry (24 de ani) fotoreporter la ziarul britanic Sunday Times. De la Belgrad, Perry urma să schimbe avionul, cu unul pentru Londra. Se bănuieşte că britanicul avea asupra sa câteva casete video, filmate de el în timpul Revoluţiei, dar şi alte casete video realizate în Bucureşti de mai mulţi corespondenţi străini. La scurt timp după decolare, deşi zborul era autorizat iar avionul se afla pe calea aeriană indicată în planul de zbor, avionul TAROM a fost doborât de o racheta AA, la 50 km de București. Epava avionului a fost găsită în pădurea Mălinoasa, în apropierea comunei Vişina din județul Dâmboviţa, la 12 km nord-vest de divizionul 182 Rachete AA – Boteni.

Pe 23 decembrie 1989, 3 elicoptere IAR 330-Puma, de la UM 01901 Boteni, înarmate cu proiectile reactive, au primit misiunea să decoleze, urmând ca obiectivul să le fie comunicat în zbor. În jurul orelor 10:30 elicopterul IAR 330 nr. 87, cu echipajul format din maiorul Militaru Mircea – pilot comandant, căpitan Iordache Constantin – pilot secund şi maistru militar Târnă Florică – mecanic de bord, la câteva minute după decolare, a luat legătura radio cu PCP al Aviației Militare, de unde i s-a transmis ordinul care specifica obiectivul care trebuia atacat. Cu aproximativ 30 de minute înainte, regimentul 57 aviaţie, de la baza aeriană Mihail Kogălniceanu, înzestrat cu avioane MiG 23, înarmate cu tunuri şi bombe de 250 kg primise ordinul să atace cimitirul militar Ghencea. Piloţii MIG-urilor au făcut câteva treceri la verticală şi au constatat că cimitirul era plin de civili care nu aduceau a terorişti şi au refuzat să lanseze bombele în mulţime, întorcându-se pe bază.

Obiectivul indicat elicopterului IAR 330- Puma nr. 87,a fost același cimitir militar Ghencea, unde s-ar fi găsit transportoare amfibii teroriste. Categoria de armament, indicată prin ordin, a fost PRND (proiectile reactive nedirijate) cal. 57 mm, atacul trebuind executat din direcţia nord-est (dinspre MApN spre cimitir), înălţimea de intrare la atac: 700 m. Ulterior, transportoarele amfibii teroriste s-au dovedit TAB-uri ale unei unităţi militare de infanterie din Focşani, introdusă la ordin, în dispozitivul de apărare din spatele sediului ministerului Apărării Naționale. Infanteriştii, fiind la rândul lor intoxicaţi pe linie ierarhică că urmează să fie atacaţi de elicoptere cu terorişti, au ripostat cu focul mitralierelor.

După prima intrare asupra obiectivului, când a executat foc cu PRND, echipajului elicopterului IAR 330 i s-a ordonat să execute şi al 2-lea atac, din aceeaşi direcţie şi de la aceeaşi înălţime. La angajarea pe obiectiv, asupra elicopterului IAR 330 s-a deschis focul cu muniţie de cal. 12,7 mm și 7,62 mm, atât din curtea M.Ap.N, cât şi din zona cimitirului militar Ghencea. După degajarea din atac, pilotul-comandant a constatat că mecanicul de bord era grav rănit, fiind lovit în cap de un proiectil cal. 7,62 mm ( rămânând cu infirmitate permanentă). În plus, instalația de ungere a fost avariată, rezervoarele de combustibil ciuruite, roţile de la jamba dreaptă şi panouri din celula elicopterului au fost smulse. Rezoluţia din 08.11.1994, emisă de adjunctul şefului Parchetului Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel, a închis dosarul 867/P/1991 al Secţiei Parchetelor Militare pe motiv de eroare de fapt, adică cel care dăduse ordinele criminale atât echipajului elicopterului cât şi companiei de TAB-uri nu şi-ar fi dat seama ce făcea.

În 1995, procurorul militar Mihai Popov, cunoscut mai degrabă ca soţul judecătoarei Valerica Popov de la Înalta Curte de Casaţie și Justiţie, în calitate de adjunct al şefului Parchetului Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel, a dat următoarea soluţie : “nu se începe urmărirea penală – lipsa elementelor constitutive a infracţiunilor de omor şi vătămare corporală deosebit de gravă ” în dosarul 1059/P/1991 privind 16 morţi şi 19 răniţi, produşi ca urmare a „incidentelor” din perioada 22–24 decembrie 1989 din zona Ministerului Apărării Naţionale. Printre aceştia se aflau şi cei 7 militari din celebra unitate USLA (singura unitate anti-teroristă a României ), în frunte cu locotenent-colonelul Trosca, victimele unui asasinat premeditat, comis în noaptea de 23/24 decembrie. Chemat în apărarea sediului MApN, din apropierea acestuia, Trosca a observat că de fapt armata era cea care trăgea în propriul sediu (o coloană de 7-8 TAB-uri, 2 camioane cu militari şi 2 ARO), fapt pe care l-a transmis prin staţie atât la sediul USLA, cât şi conducerii MApN.

Surpriza cea mai mare a fost aceea că ulterior, deşi uslaşii au transmis parola corectă, tancurile aflate în faţa ministerului au primit ordin să nu ţină cont de ea şi să deschidă foc fără somaţie asupra ABI-urilor (Autovehicul Blindat pentru Intervenţie). După ce 2 ABI-uri ale USLA au fost spulberate de mitralierele de pe tancurile şi TAB-urile din jurul MApN, persoane rămase până azi necunoscute, animate de un sadism extrem, au întors ABI-urile cu faţa spre minister ca şi când ele s-ar fi aflat în poziții de luptă şi au scris cu creta pe ele „terorişti”. Capul lui Trosca a fost detaşat de restul corpului şi arborat pe post de trofeu, înfipt pe osia unui ABI, iar trupurile celor 7 uslaşi ucişi, îmbrăcați în uniforma armatei române, au fost lăsate zile în șir să putrezească pe caldarâm, cu plăcuțe „terorişti” pe piept, ca lumea să le scuipe şi să urineze pe ele. Ca un avertisment adresat actualilor şi viitorilor ofiţeri români care nu erau dispuși să trădeze, trecând de partea războiul secret, purtat prin operaţiuni sub acoperire pentru distrugerea României. Scena de coşmar, care n-avea corespondent în istoria modernă a armatei române, a fost transmisă zile în şir de TVR în decembrie 1989, urmând un scenariu parcă deprins din manualele ilustrate ale compartimentului de război psihologic și propagandă militară, ale forţelor pentru operaţiuni speciale ale SUA din Vietnam şi cele destinate instruirii luptătorilor Contras din America Latină (Lesson Plan 643, Armed Psyop; Field Manual 30-104, Handbook on Aggressor Insurgent War).

Bomboana pe colivă a fost pusă pe 28 februarie 2011, când preşedintele Traian Băsescu (devenit robotul preferat al responsabililor cu războiul secret, purtat prin operaţiuni sub acoperire pentru distrugerea României în aşa-zisa etapă de Tranziţie ), a semnat Decretul privind retragerea titlului de Erou-martir al revoluţiei române din decembrie 1989 lui Trosca Gheorghe, pe motiv că, din poziţia de ofiţer de contrainformaţii militare al Diviziei 57 tancuri, ar fi făcut poliţie politică.

Aşadar, colonelul magistrat Mihai Popov a fost campionul închiderii tuturor dosarelor de crimă, săvârşite împotriva subordonaţilor lor de comandanţii militari români, recrutaţi pentru ducerea Războiului Secret, în decembrie 1989. Tot Popov era cel care ar fi trebuit să se sesizeze și să ancheteze faptele de subminare a capacităţii de apărare a ţării, prin scoaterea ilegală din înzestrare a categorii întregi de arme româneşti pentru a fi utilizate în contrabanda în zone supuse embargoului internaţional.

Pentru că n-a făcut nimic din ceea ce intra în competenţa unui procuror militar dintr-o ţară cu adevărat democratică, pare firesc să i se fi încredinţat tocmai lui ancheta ŢIGARETA II (în colaborare cu generalul Magdalena Ion, secretar al CSAT – oare ce atribuţiuni funcţionale îi dădeau acest drept?) pe care, dintr-o operaţiune specială cu armament, comandată de la cel mai înalt nivel al statului român de preşedintele Emil Constantinescu, să o transforme cu nonşalanță într-o inexistentă contrabandă cu ţigări, muşamalizând majoritatea probelor din dosarul Ţigareta II şi distrugând destinele unor militari competenţi și patrioţi.

Pentru “faptele sale de vitejie”, Mihai Popov care n-a petrecut nici 5 minute în vreo instituţie de învăţământ a Sistemului Naţional de Apărare şi care nu a făcut nici o secundă de instrucţie militară, dar a servit pe tavă interesele demolatorilor României, a fost avansat la gradul de general şi a ieşit în 2009 în rezervă, cu o pensie de 200 de milioane de lei vechi. Reamintesc faptul că spre deosebire recalcularea în minus de până la 50% (cu care guvernul Boc i-a lovit pe militari), pensiile magistraților se calculează la fel de 15 ani, adică 80% din salariul ultimului an de muncă, fără ca ei să fi contribuit la sistemul de asigurări sociale şi fără a se ţine cont de punctul de pensie.

A dezamăgit profund şi Corneliu Dobriţoiu, actualul ministru al Apărării, într-atât încât pe blogul filialei 1 a Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate – Curtea de Argeș a apărut un articol cu titlul: ”Pe 9 decembrie, USL va primi de la noi exact ceea ce USL ne-a oferit nouă: IGNORARE!”. Dezamăgirea militarilor are la bază încheierea unui protocol de colaborare USL-SCMD, semnat de Victor Ponta, Crin Antonescu, Daniel Constantin şi col. Mircea Dogaru, pe 18 iulie 2012, prin care, până la debutul campaniei electorale parlamentare, guvernul Ponta se angaja să se concentreze pe un set de obiective, menite să repare cât se poate din ce au stricat guvernele anterioare. Printre acestea amintesc doar: anularea avansărilor acordate pe criterii politice cadrelor militare în rezervă și în retragere; abrogarea Legii 165/2011 referitoare la pensionarii din sistemul de apărare ordine publică şi siguranţă naţională; revenirea la prevederile Legii 164/2001; restabilirea statutului de militar în rezervă; anularea promovărilor şi numirilor în funcție în MAI şi MApN pe filiera ”indirectă”; anchetarea cazului locotenentului (r.) Alexandru Gheorghe, anularea abuzivei treceri în rezervă, anchetarea vinovaţilor şi reactivarea ofiţerului. Practic, până în prezent Dobriţoiu n-a iniţiat nimic în sensul rezolvării doleanțelor militarilor.

Mai mult decât atât, presa militară subordonată lui Dobriţoiu, a difuzat ştirea că foştii preşedinţi Ion Iliescu (singurul şef de stat român care n-a făcut armata) şi Emil Constantinescu, au primit din partea ministrului Apărării, Corneliu Dobriţoiu, distincţia ”Emblema de Onoare a Armatei României”, în semn de apreciere pentru activitatea în slujba poporului român. Evenimentul s-a înscris în seria manifestărilor organizate cu prilejul sărbătoririi zilei armatei României.

De menţionat un moment interesant. Pe 30.10.2009, Mark Gitenstein ambasadorul SUA la Bucureşti, s-a declarat îngrijorat că urmează provocări extrem de mari, care este posibil să dezbine poporul român. O astfel de provocare a fost, din punctul său de vedere, numirea noului procuror general şi a noului procuror-şef al DNA, precizând că pentru SUA, acest proces de selecţie va fi un criteriu foarte important care va influenţa percepţia asupra parteneriatului strategic cu România. Mai pe direct spus, dacă se strică orânduiala stabilită în decembrie 1989 şi nu sunt numiţi indivizi după chipul şi asemănarea lui Popov, e de rău, pentru că SUA ne ameninţă că ne ia boii de la bicicletă”.

Sursă:http://romanian.ruvr.ru