Caderea regimului Ceaușescu

Potrivit informațiilor lui Radu Portocală, de la hebomadarul francez „Le Point”, încă de la începutul lui 1989 KGB informase serviciile secrete francez și italian că Nicolae Ceaușescu va fi răsturnat în cursul acelui an.

Cu acea orbire – de fapt, refuzul de a accepta realitatea – caracteristică atâtor conducători în preajma căderii lor, Ceaușescu a organizat, după vechiul tipic al adulării și scandării repetate a numelui său, Congresul al XIV-lea al PCR, desfășurat ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat nici în țară, nici în afara ei (20-24 noiembrie).

Poate că nimic nu reflextă mai bine ruperea de realitate a lui Nicolae Ceaușescu decât fișele cu „probleme personale” ale membrilor nomenclaturii întocmite de „organe” înainte de desfășurarea Congresului. Astfel, în locul unei analize lucide a crizei în care se zbătea propriul regim, Ceaușescu era interesat să afle că socrul (decedat în 1979) al lui Barbu Petrescu, prim-secretar al Comitetului municipal PCR-București și membru supleant al Cepex, fusese membru al PNȚ, și, în urma unor manifestări ostile „regimului”, stătuse doi ani în închisoare (1952-1954) sau că soțul Elenei Nae, membră a CC al PCR și prim-secretar al Comitetului județean PCR-Botoșani, avea o nepoată (fiică a fratelui!) plecată definitiv cu familia în S.U.A. „Până la plecarea din țară – preciza nota – au fost cunoscuți ca elemente recalcitrante, pretabile la cțiuni de dezordine”. Nici „mâna dreaptă” a Elenei Ceaușescu la Consiliul Național pentru Știință și Tehnologie, Ion Ursu, nu a scăpat acestei scrutări de cadre. Fișa semnala că fratele său, împreună cu fiica, rămăseseră în RFG în 1984, iar soția acestuia (deci cumnata lui Ion Ursu) făcuse cerere de plecare definitivă din țară. Nu e de mirare că numai la două luni de la întocmirea acestor fișe regimul preocupat de asemenea „probleme” avea să se prăbușească.

Existase speranța, circulaseră zvonuri că la congres Ceaușescu va anunța schimbări importane în politica sa internă. Lipsurile alimentare atinseseră cote fără precedent în istoria românească: nici în timp de război populația nu fusese supusă la o asemenea alimentație mizeră. Atât timp cât se plătiseră datoriile externe, existase măcar o explicație de ce oamenii erau obligați să consume „tacâmuri de pui”. Acum, când datoria externă fusese lichidată, cozile formate din timpul nopții la magazine, raționalizarea alimentelor de bază, dificultatea de a le procura, chiar în asemenea condiții, adânceau prăpastia dintre conducător și popor. Dacă în alte situații de criză politică, când se produce fractura dintre guvernanți și guvernați, masa percepe această ruptură ca „ei” și „noi”, în România anului 1989 era vorba de „noi” și „el”. Peste țară se așternuse o atmosferă de așteptare și ură. Precum în episodul relatat de prorocul Daniel (5, 25-28), când o mână nevăzută anunțase pieirea regatului lui Belșațar, fiul lui Nabucodonosor, scriind cuvintele: „numărat, cântărit, împărțit”, tot astfel, pretutindeni în România se simțea că zilele lui Ceaușescu sunt numărate, că el este izolat, că regimul său se va destrăma.

Potrivit lui Radu Portocală, la 24 noiembrie, în chiar ziua încheierii Congresului al XIV-lea, „<<o sursă demnă de încredere din Europa de Est>> încredințează în particular și sub pecetea secretului că <<Sovieticii sunt acum deciși să se debaraseze de Ceaușescu>>. Ea (sursa – n.n.) adaugă două precizări de interes deosebit: <<Operația va fi declanșată prin manifestații de stradă și va cuprinde o intervenție a regelui Mihai al României la posturile ungare, cu destinația România>>. La întrebarea <<Când?>> răspunsul devine laconic: <<În curând>>. La 4 decembrie, aceeași sursă declara că evenimentele anunțate vor avea loc <<foarte curând>>. Radio <<Europa Liberă>> va interzice transmiterea acestei informații”. Desfășurarea evenimentelor – manifestațiile de stradă, alocuțiunea regală, transmisă de Budapesta – a confirmat relatarea sursei revistei „Le Point”.

În „România literară” din 7 decembrie 1989, Ileana Ene publica un document cu rezonanțe de mare actualitate: o scrisoare trimisă la 2 noiembrie 1918 de Octavian Goga, aflat la Paris, lui C. Argetoianu, în țară: „Stimate amice, îți scriu aceste rânduri, cari nu știu dacă îți vor ajunge la mână – ți le scriu pentru a-ți arăta strașnica decepțiune ce avem aici de voi toți, cari până astăzi n-ați izbutit încă să dați peste cap pe Marghiloman și să vă puneți de acord cu noul curs al evenimentelor, situația României aici e relativ bună, totul însă depinde de ce se face la Iași. Faceți deci totul ca să punem avea acest rol. Răsturnați guvernul…”. Dacă se înlocuiește numele lui Marghiloman cu cel al lui Ceașescu și dacă se iau în considerare informațiile că acțiunea de răsturnare a lui Ceaușescu urma să înceapă la Iași, scrisoarea capătă aspectul unui îndemn deghizat la acțiune. Dar totul ar putea fi și o simplă coincidență.

Aflat pe un vulcan, în ale cărui adâncuri se adună lava erupției nimicitoare, Ceaușescu a crezut că poate obține sprijinul opiniei publice, condamnând la Congresul al XIV-lea al PCR, fără a-l nominaliza, Pactul Molotov-Ribbentrop și cerând lichidarea consecințelor acestui pact, ceea ce însemna revendicarea, sub o formă voalată, a teritoriilor răpite de URSS în 1940.

Potrivit mărturiei lui Paul Niculescu-Mizil, la ședința Cepex în care a fost prezentat raportul pe care Ceaușescu avea să-l expună Congresului, secretarul general a spus: „<<Aceste lucruri le-am discutat nu o singură dată, vă sunt cunoscute. Este însă o singură chestiune nouă, de o importanță politică deosebită, pe care o ridic și consider obligatoriu să ne consultăm asupra ei>>. Apoi a citit textul ce se găsește în raportul publicat cu privire la Pactul Ribbentrop-Molotov, din 1939. […] puntul de vedere exprimat de N. Ceaușescu a fost aprobat în unanimitate”. O campanie urma să fie declanșată în decembrie pe această temă. Este de mirare că un marxist, cunoscător, în principiu, al rolului determinant al condițiilor materiale de existență, să fi crezut că un popor obsedat de procurarea hranei mai putea vibra la idealul refacerii patrimoniului teritorial-național.

Reacția sovietică a fost promptă: la 23 noiembrie, Ceaușescu a primit de la Gorbaciov un mesaj în care se spunea, printre altele: „Cele mai curajoase schimbări de pe continentul nostru pot fi încununate de succes și pot fi reciproc avantajoase numai în condițiile menținerii și întăririi bazelor stabilității europene. Acestea nu trebuie să afecteze realitățile teritorial-politice statornicite, să renască pretenții teritoriale vechi sau să dea naștere altora noi, să afecteze granițele statelor europene […]. Pacea în Europa va rămâne trainică atât timp cât va fi închisă această <<cutie a Pandorei>>”.

În atmosfera de bunker asediat în care trăiau Nicolae și Elena Ceaușescu și anturajul lor, un membru al familiei „domnitoare” a avut o percepție mai lucidă a situației internaționale: generalul Ilie Ceaușescu, fratele dictatorului.

Convins că trebuia să rămână deschis canalului spre SUA, el inițiase un colocviu româno-american la București pentru sfârșitul anului 1989. Elena Ceaușescu, care nu-și agrea deloc acest cumnat, dinamic și plin de inițiative în sfere pe care ea le considera a nu fi de competența lui (organizarea sau participarea la reuniuni și programe internaționale de cercetare), a anulat acest colocviu. Generalul Ilie Ceaușescu nu s-a dat bătut și a obținut de la fratele său ținerea acestui colocviu, considerat de el foarte important pentru a cunoaște poziția SUA față de România.

Colocviul – ultimul colocviu româno-american din perioada comunistă – s-a desfășurat la București în zilele de 12-14 decembrie 1989, în delegația americană aflându-se fostul ambasador al SUA la București, Harry Barnes (prieten al lui Vlad Georgescu). Mesajul transmis de delegația americană a fost fără echivoc: politica de independență trebuie asociată cu democrația, sistematizarea satelor trebuie abandonată, lipsurile în aprovizionarea populației sunt intolerabile, persecutarea „elitelor universitare și diplomatice” trebuie să înceteze (în discuții particulare a fost amintit Silviu Brucan). A fost cel din urmă semnal transmis de Washington lui Ceaușescu.

Florin Constantiliu – O istorie sincera a poporului roman

About Post Author

wolfsoftcompany

wolfsoft.company@gmail.com

http://desteptati-va.ro

Happy

0 0 %

Sad

0 0 %

Excited

0 0 %

Sleepy

0 0 %

Angry

0 0 %

Surprise

0 0 %