Țigareta 2 -

Read Time:16 Minute, 9 Second

România furată | Cine a câștigat din dosarul „Țigareta 2”, anchetă cu implicații la vârful statului

Corupţie la cel mai înalt nivel, contrabadă cu arme, caracatiţa mafiei arabe şi mulţi bani negri. Totul, în România de la sfârşitul anilor ’90. Statul pierdea mulţi bani la buget, peste 2 procente din Produsul Intern Brut, numai din cauza contrabandei cu ţigări. Ţara noastră avea însă un obiectiv extern ambiţios – aderarea la NATO. În acest context a fost deschis primul mare dosar penal de contrabadă: „Ţigareta 2”. O anchetă cu implicaţii în serviciile secrete şi Armată. O parte din vinovaţi au ajuns după gratii, dar multe personaje-cheie au scăpat. Iar azi trăiesc în anonimat. Acum, povestea afacerii “Ţigareta 2”, într-un nou episod România furată.

„Era o perioadă în care traficul de ţigări era la cote extraordinar de mari. Se ştia acest lucru şi se căutau toate metodele ca să-l stârpească fiindcă aducea prejudicii foarte mari bugetului naţional”, spune Costin Georgescu, fost director SRI (1997-2000).

„Se câştiga enorm. Însă, era o luptă inegală. Şi acum este o luptă inegală. Dacă sunt grupuri, oameni de afaceri puternici cu conexiuni în afară sunt greu de combătut”, spune Daniel Dăianu, fost ministru de Finanţe (1997-1998).

„Fiecare acţiune de contrabandă este minuţios pregătită şi se are în vedere inclusiv descoperirea ei. În această situaţie se prevede de către cei implicaţi să intre în funcţiune acest braţ de acoperire. Asta presupune o vastă acţiune de dezinformare, pe de o parte. Pe de altă parte, influneţarea în a nu cerceta a organelor implicate în acţiunile de certare a acestei infracţiuni”, spune Marius Oprea, fost consilier prezidenţial.

Rolul NATO

Cea mai mare captură de ţigarete din România porneşte din traficul de arme şi din dorinţa României de a deveni membru NATO.

„Unii dintre dumneavoastră aţi susţinut cu energie ideea ca lărgirea NATO să includă România. Pentru aceasta vă suntem recunoscători. Alţii au o viziune mai puţin pozitivă, mai ales în ce priveste asa-numitul al doilea val al extinderii. Respect dreptul acestora de a avea o părere diferită. Totusi, câta vreme sunt primul sef de stat din Europa Centrala care vi se adreseaza dupa dezbaterile din Congres despre largirea NATO, vreau sa va spun cât de profund admir rolul Congresului Statelor Unite ale Americii în aceasta decizie istorica. Largirea Organizatiei Tratatului Atlanticului de Nord este o întreprindere vizionara, o piatra de hotar în istoria Europei si a lumii”, spunea Emil Constantinescu, în Congresul SUA, în iulie 1998.

România venea după o înfrângera din 1997, de la summitul NATO de la Madrid, când ratase intrarea pe lista ţărilor invitate să adere la Alianţa Nord-Atlantică. Trebuia să scoată la suprafaţă economia subterană. Era promisiunea preşedintelui Emil Constantinescu în faţa Senatul american. Contrabanda cu ţigări nu era prima pe agendă. Tinţa principală erau reţelele de trafic de arme.

Contrabandă la nivel înalt

„Erau arme venite din fosta Uniune Sovietică şi mergeau spre ţări unde nu era permisă trimiterea de arme”, mai spune Costin Georgescu, fost director SRI.

În spatele ei e Shimon Naor, un om de afaceri israelian, comandant în forţele navale ale Israelului. Afacerile lui Shimon Naor se ridicau la 800 de milioane de dolari, iar banii ar fi fost făcuţi cu ajutorul unor oficiali ai Ministerului Apărării Naţionale.

„Shimon Naor a fost prins. A fost condamnat, închis şi eliberat la schimbarea puterii. Toate aceste reţele de contrabandă în care erau implicaţi personal oameni din cele mai înalte structuri ale statului înainte de 1996 au fost total de demantelate”, spune Marius Oprea, istoric.

„Cu acea ocazie am descoperit că o persoană de acolo se ocupa în timpul liber şi de traficul de ţigări. Am zis: hai să aflăm reţeaua şi am preluat noi cazul. Am depistat întreaga reţea. Era era condusă de un sirian”, adaugă Costin Georgescu.

„Contrabandă cu ţigări pe aeroportul Otopeni”, „Scandalul ţigărilor zburătoare ia amploare”, „Constrabandă cu ţigări – dirijată de pe Aeroportul Militar Otopeni”, titrează ziarele centrale şi locale. Pentru prima dată, existau date despre implicarea serviciilor secrete în operațiuni de contrabandă.

Un avion ucrainian cu 1300 de baxuri cu tigari de contrabanda aterizează pe aeroportul militar din Otopeni. Aeronava, operată de o firmă bulgărească este zbor special. Detaliile despre rută şi conţinutul transportului sunt secrete. La sol, mai-marii aeroportului așteaptă marfa.

„Acolo fiecare avea sarcini. Unul trebuia să primeasă ţigările – colonelul Suciu care era comandantul aeroportului militar Otopeni. Altul era un om de afaceri care aducea maşinile şi muncitorii care descărcau ţigările din avion şi le duceau până la un depozit la marginea Bucureştilor până când începeau să plece spre desinaţie. Altul asigura avioanele cu care veneau ţigările. Era şi cel cu traficul de arme. Era colonelul Truţulescu de la SPP care asigura transportul de la aeroport cu o maşina a SPP: Fiecare avea sarcinile respective şi primea suma respectivă cu care o negociase”, explică Costin Georgescu, fost director SRI.

O lună mai târziu, miza creşte la 3.000 de baxuri de ţigarete. În aceeaşi formulă de primire a mărfii de contrabandă, traficanţii sunt supravegheați de spionii români. Schimbă locul de primire a mărfii, în speranţa că păcălesc eventualii urmăritori.

„Aeronava a aterizat pe aeroportul civil Otopeni. Noi acolo pregătisem dispozitivul. De acolo s-a deplasat şi intrat pe breteaua de legătură pentru că aeroportul militar e alături, între cele două e o bretea de legătură şi a intrat acolo”, mai spune fostul director SRI.

În noaptea de 16 spre 17 aprilie, ora 22 şi 43 de minute, timp de două ore şi jumătate, ţigările sunt încărcate în trei camioane.

„Ni s-a spus că de ce n-am intervenit atunci. În primul rând, nu puteai să intri într-o unitate militară decât dacă nu luai legătura cu comandamentul respectiv, ceea ce se depista imediat. Era deja pregătită de către vamă, aveau toată relaţia pregătită, ca în clipa în care intră cineva atunci se completau formalităţile de vamă. Pe şosea când au plecat maşinile cu ţigări spre depozitul de la marginea oraşului, n-am oprit special maşinile pentru că erau ţigările intacte. Puteau spune că: Da, domne. Mergem spre vama din Băneasa. Puteau cel mult să ia o amendă. Nu aveai ce să spui. Actele erau pregătite. Oamenii jucau bine, dar şi ai noştri au jucat bine”, mai spune Costin Georgescu.

Transportul pleacă spre localitatea Mogoşoaia şi este escortat chiar de o maşină a Serviciului de Protecţie şi Pază. În ea era colonelul SPP Gheorghe Truţulescu.

„Gheorghe Truţulescu era un personaj cu totul şi cu totul de poveste. El a funcţionat extrem de hotărât pe parcursul operaţiunii de contrabandă. Erau îmbătaţi de reuşita primei operaţiuni derulate pe aeroportul militar Otopeni după acelaşi tip, în martie, dar nu fusese descoperită. A fost reconstituită ulterior pe baza declaraţilor. Gheorghe Truţulescu era un ofiţer care a avut o carieră foarte bună în cadrul batalionului de paraşutişti de la Buzău, dar era ahtiat după bani. Cum putea să bani mai uşor decât intrând în aceste reţele de contrabandă printr-un prieten al său, Ion Negoescu, patronul unei firme care se ocupa de distribuţia ţigărilor mafiei arabe şi care se afla în strânsă legătură Jamal Atm. Astfel, Truţulescu a fost atras în această filieră de contrabandă în care a implicat şi subalterni”, spune Marius Oprea, fost consilier prezidenţial.

Marile interese – îngreunarea dosarului

În spatele acestor nume se ascundeau interese mari. Ofiţerii SRI au urmărit marfa de la de la Aeroportul Otopeni şi până la depozitul din Mogoşoaia. Acolo au fost prinşi o parte dintre contrabandişti, plevușca. Reusiseră să scape capii reţelei.

Dosarul este trimis la Parchetul Curţii Militare de Apel unde şef era colonelul Mihai Popov. Procurorii trebuiau să transforme acţiunea spionilor în dosar penal care să reziste unei judecăţi independente.

„Eu am aflat, spre pildă, de la televizor. Eram acasă în concediu medical. A fost arestat colonelul Truţulescu pentru o afacere de contrabandă care fusese săvârşită pe aeroportul internaţional Otopeni, la baza 90 Transport Aerian. După o zi sau două, a trecut timpul de atunci, mi-am adunat puterile şi am venit la serviciu. Eram în concediu medical, eram bolnav”, povestește Mihai Popov, procuror.

Ancheta a mers greu. Procurorii nu aveau foarte multe informaţii la dispoziţie.

„Am ajuns din aproape în aproape, ca anchetator, să mă documentez de unul singur. Nu am beneficiar de ajutorul celor pe care i-am convocat în primul stadiul al dosarul, dimpotrivă. Am beneficiat de o tentativă de rupere a dosarului. În etapa a doua, nu numai că n-am avut niciun ajutor. Am avut ajutorul preluării şi înmormântării dosarului”, mai spune procurorul.

Informaţii sifonau însă în presă. Informaţia e răspândită printr-un fax anonim primit noaptea la redacţia principalelor ziare. Zilnic, jurnaliştii primesc informaţii “pe surse”. “Adevărul”, “România Liberă” şi “Ziua” au săptămâni întrebi pe prima pagină acest subiect. Este cel mai are subiect de presă de până atunci, dar şi un test profesional pentru jurnalişti.

Informaţiile primite nu puteau fi verificate, dar multe dintre ele au fost publicate ca atare. Istoricul Marius Oprea era pe atunci corespondent al postului de radio Europa Liberă, iar ulterior a devenit consilier prezidenţial în administraţia Constantinescu.

„Pontul” lui Gelu Voican Voiculescu

„Am asistat şi eu la acestă campanie de dezinformare, citeam presa şi eram la curent cu tot ce se întâmpla. Fiind corespondent al postului de radio Europa Liberă la Bucureşti trebuia să fac aşa ceva. Mă aflam la 1 mai, la două săptămâni după derularea operaţiunii de cotrabandă, la palatul Kiseleff unde PDSR-ul organiza celebra sărbătoare de 1 mai, celebri mici care se ofereau atunci la partid, micii partidului. În acele împrejurări, Gelu Voican Voiculescu, prezent acolo, a făcut nişte dezvăluiri. El susţinea şi spunea că îşi asumă răspunderea pentru aceste afirmaţii că în spatele operaţiunii se află persoane extrem de apropiate preşedintelui Emil Constantinescu, adică fiul său, Dragoş Constantinescu şi consilierul prezidenţial Dorin Marian”, afirmă el.

„În virtutea acestui principiu al diversiunii: Fă-te că loveşti într-o direcţie ca să loveşti într-alta, Truţulescu s-a făcut că a pierdut o hârtie pe care scria Dragoş… preşedinte, dă-mi bani, hârtie pe care a pierdut-o prin pelegrinările lui, cunoscute de altfel, prin Arad. Tot acolo a pierdut şi un pistol. El spune că nu era al lui, dar eu cred că i-a aparţinut. În cadrul acestor pereglinări, hârtia asta a cam ajuns la presă, cineva a lansat diversiunea că se înmormântează dosarul Ţigareta când aştia erau alertaţi”, explică Mihai Popov, procuror.

Procurorii spun că scopul ascuns al operaţiunii era compromiterea strangerii de probe şi câştigarea de timp ca traficanţii din vârful reţelei să fugă.

„S-au gândit să creeze o primă diversiune. Să spunem noi… pe Truţi îl punem pe goană şi să canalizăm lucrurile în altă direcţie că poate scăpăm. Lucru care în mare măsură s-a întâmplat pentru că mare parte dintre ei n-au ajuns în judecată”, mai spune procurorul Mihai Popov.

Colonelul Gheorghe Truţulescu, fugit inițial, a fost găsit la Arad. În paralel, avocaţii suspecţilor principali acuzau autorităţile de abuzuri.

„Se merge până acolo încât se manipulează instituţii ale statului. S-a mers până acolo încât justiţia închide ochii. A ieşit pe postul naţional, nu mai ştiu pe care post, şi a spus că în acestă noapte vom opera arestări. În această noapte, nu un simplu procuror, ci vârful acestei ierarhii… vom proceda la arestări”, afirmă Ioan Mustaţă, avocat în dosarul Ţigareta 2.

„Persoane, demnitari cu funcţii foarte mari în statul român, îşi permit să facă afirmaţii de genul: avocaţii caută chiciţe şi tertipuri pentru a scăpa inculpaţii de arest sau de răspundere penală”, își amintește Carsiuc Dominica, avocat în dosarul Ţigareta 2.

Cine era șeful rețelei?

În spatele întregii afaceri era un personaj extrem de controversat. Omul de afaceri sirian Jamal al Atm. El construise una dintre cele mai puternice reţele de contrabandă cu ţigări care a existat vreodată în România.

„Jamal al Atm a fost, ca şi Omar Haissam, ca şi Zaher Iscandarani, unul dintre capii lumii interlope a arabilor din România, implicaţi în acţiuni de contrabandă. Jamal Atm, un om deosebit de inteligent, conducea retaurantul Golden Fish care era un soi de paravan. Acolo până şi barmanul şi bucătarul făceau parte din reţeaua de contrabandă pe care o pusese la punct. Jamal Atm ca şi Omar Hayssam fuseseră informatori ai vechii securităţi, aveau legături cu structurile vechii securităţi. Erau bine relaţionaţi în lumea subterană a serviciilor secrete din România pentru că reţele fostei securităţi s-au conservat”, spune Marius Oprea, fost consilier prezidenţial.

„Interceptările pe care le-a dat SIE, privind urmărirea lui Jamal al Atm care era posibil ofiţer al serviciilor siriene au apărut în presă. Acolo apăreau convorbirile între el şi diverse persoane din reţea. Numele lor coincidea cu cele ale unor personaliţăţi, numele mic. Unul semăna cu cel al consilierului prezidenţial pentru ordine publică, altul cu numele fiului preşedintelui tării. Au apărut o serie de persoane care au început să arunce aceste acuzaţii la adresa fiului preşedintelui ţării, consilierului prezidenţial”, spune Costin Georgescu, fost director SRI (1997-2000).

Avea protecţie din partea unor persoane influente din instituţii ale statului, chiar din serviciile secrete. De aici şi campania de dezinformare, spune fostul consilier prezidenţial Marius Oprea.

„A început acţiunea de dezinformare în mod direct de la unii dintre cei implicaţi. Aici este vorba despre comandorul Ioan Suciu, care şi-a minţit superiorii. În esenţă era o operaţiune de contrabandă, dar a fost raportată de comandorul Suciu care era comandantul aeroportului Otopeni drept o operaţiune specială. De aici a explodat bomba şi întregile suspiciuni motivate ale presei în legătură cu natura acestei acţiuni”, afirmă el.

Trafic ascuns cu „operaţiuni speciale”

Tigaretele au ajuns în România prin intermediul a trei societăti comerciale. “General Distribution” era deţinută de Gabriel Negoescu. Procurorii spun că Negoescu era reprezentantul lui Jamal al Atm. Prin intermediul societăţii sale erau livrate ţigările în toată ţara. “Zeno Construct” a fost firma la care erau angajaţii muncitorii folosiţi pentru descărcarea ţigărilor de contrabandă. Coproprietari erau Zenobie și Bogdan Aldulescu. A treia firmă din schemă este “Quick Aero Service”, societatea prin care a fost închiriată aeronava ucraineană de tip IL 76, folosită pentru aducerea celor 3000 de baxuri de ţigări pe aeroportul militar Otopeni.

„Afacerile necurate nu doar că erau tolerate de oficialităţi ale statului, dar erau chiar şi coordonate de la cel mai înalt nivel, camuflate sub ascunzişul unor operaţiuni speciale. Au fost situaţii în care statul român a încălcat prin decizii asumate la cel mai înalt nivel convenții internaționale, implicându-se în controbandă cu carburanţi şi arme. Aceste lucuri trebuiau stopate”, spune Marius Oprea, istoric, fost consilier prezidenţial.

„Era o luptă pe viaţă şi pe moarte la treaba asta. Cum luptă şi acum când cei corupţi fac orice ca să scape. Noi aveam informaţii că acest trafic de ţigări se ridica la un nivel extraordinar de mare. Din păcate, trebuie să ai şi probe. N-am avut probe la vremea respectivă. După căderea acestei reţele s-a văzut la buget, încasările au crescut cu 2%. Ministrul de finanţe de atunci mi-a spus”, spune Costin Georgescu, fost director SRI.

Economistul Daniel Dăianu conducea în acea perioadă Finanţele.

„Eu am fost paraşutat în ministerul de finanţe, ca să folosesc această expresie, am avut nevoie de ceva timp să mă familiarizez. Cu o corupţie mare. Era trist pentru noi, fiindcă aveam informaţii. Era foarte trist pentru că înţelegeam cât de endemic este fenomenul. Cât de uşor se pătrundea. Nu numai graniţele erau penetrate. S-au făcut averi foarte mari care nu pot fi justificate de lucrătorii ministerului de Finanţe. O explicaţie fiind că au acceptat să fie parteneri”, declară Daniel Dăianu.

Pedepse de peste 100 de ani de închisoare

Dosarul Tigareta 2 s-a judecat până în 26 februarie 2011, când înculpaţii au primit pedepse care însumat depăşesc 100 de ani de închisoare. Cea mai mare pedeapsă, de 14 ani închisoare, a primit-o comandorul Ioan Suciu, şeful aeroportului militar Otopeni.

La 12 ani de închisoare a fost condamnat Gabriel Negoescu, omul de bază al sirianului Jamal al Atm. Colonelul SPP Gheorghe Truţulescu a primit o pedeapsă definitivă de şapte ani de închisoare. Vedetele din acest dosar şi-au ispăşit o parte din pedepse şi au fost eliberaţi condiţionat.

Colonelul Truţulescu a decis să ducă o viaţă discretă într-o localitate din judeţul Buzău, departe de ochii presei. Statul nu a recuperat prejudiciul. Singurele bunuri confiscate au fost cele 3.000 de baxuri cu ţigări.

Şi cel de la care a pornit scandalul, traficantul de arme Shimon Naor, a fost judecat şi condamnat la 11 ani de închisoare pentru că a vândut arme unor grupări rebele din Nigeria şi Eritreea. Decizia de condamnare a fost dată în 2006, dar Shimon Naor a fost atunci negăsit. Autorităţile de la Bucureşti l-au dat în urmărire generală prin Interpol. După patru ani a fost prins în Paris şi arestat. A stat în închisorile româneşti până în decembrie 2015 când a fost eliberat condiţiionat.

„Câştigurile sunt foarte mari. Nu numai că se lucrează cu marfă de contrabandă, ci şi pentru că diferenţiale de preţ sunt foarte atrăgătoare. Atunci când faci un arbitraj, poţi să cumperi foarte ieftin şi poţi să vinzi mult mai scump, te angajezi într-o astfel de opraţiune. De ce este legat fenomenul de contrabandă cu cel de corupţie? Ca să scazi probabilitatea aplicării unei pedepse, încerci să faci în aşa fel încât probabilitatea de a intra sub incidenţa legii să fie diminuată. Se plăteau sume foarte mari, se plătesc şi în momentul de faţă”, mai spune Daniel Dăianu.

Chiar dacă au trecut 19 ani de la cel mai răsunător scandal de contrabandă din România, lucrurile nu s-au schimbat prea mult. Azi, poliţia prinde zilnic traficanţi mici. Capturile mari rămân excepţia.

„La momentul respectiv, în 1998 -2000, se trecuse la demantelarea marilor structuri de contrabandă, s-au făcut marile dosare dacă este să ne gândim la Bancorex. Practic, moştenism un stat mafiot”, mai spune Marius Oprea, fost consilier prezidenţial.

„România are şi acum instituţii slabe. Chiar dacă este sat membru al UE. Am celebrat în acest an 10 ani, suntem membru al NATO. Persistă economia subterană. Eu sunt de acord cu analizaze care o plasează la 20, 25% din Produsul Intern Brut. Cred că în perioada în care eu am fost ministru de finanţe era reprezenta peste o treime din produsul intern brut”, adaugă Dăianu.

Daniel Dăianu susţine că o soluţie pentru a distruge reţele mari de contrabandă ar fi o legislaţie bancară mai transparentă în ţările cunoscute ca fiind paradisuri fiscale.

„N-am reuşit încă să facem paşi suficient de mari în ceea ce priveşte paradisurile fiscale. De ce le menţionez? Operaţiunile crimei organizate, pornind de la cotrabandă de ţigări, trafic de arme, de armament, finaţarea operațiunilor teroriste, aceste grupuri îşi fac plasamente acolo unde se păstrează secretul bancar. Nu este simplu pentru că există încă rezistenţă la a termina paradisurile fiscale. Avem încă state membre ale UE care ţin de acest status care priveşte o legislaţie blândă din punct de vedere fiscal”, spune fostul ministru de Finanţe.

Chiar şi aşa, lupta cu reţele de crimă organizată este departe de a fi câştigată.

„Nu mai este suficient un guvern să lupte cu eficacitate. Este extrem de potentă, trece şi oceanele. Online-ul a ajutat foarte mult legăturile. Sunt finanţări masive care ajung în sfera politică, toate acestea indică că ai nevoie de colaborare internaţională. Traficul de frontieră nu spun că este penauts, cum spun americanii, trebuie combătut, dar avem contrabandă mult mai periculoasă”, adaugă Daniel Dăianu.