
Read Time:11 Minute, 45 Second
”KGB-ul olandez” AIVD, atac raider asupra României !
Iata ca desi Romania devenise pentru o buna perioada de timp si chiar mai este inca pe alocuri o adevarata ”Republica a Serviciilor”, puzderia de structuri informative care formeaza ”sistemul” se arata neputinicoase in fata unor adevarate ”agresiuni economice” ale unor state care, oricat de aliate ne-ar fi prin diverse organisme europene si internationale isi permit parca deja prea mult sa-si bage nasul in ciorba romaneasca. Si daca ani buni din exterior s-au apasat parghiile politice si cele ale Justitiei profitandu-se astfel din plin de servilismul vechilor garnituri de conducere ale structurilor contrainformative, iata ca de aceasta data asistam la o noua versiune de ”agresiune economica”, in fata careia serviciile romanesti s–au multumit pana acum doar sa o ”monitorizeze”. Iar pasivitatea structurilor era cu atat mai greu de inteles cu cat nu este vorba de deja acceptata ”colonizare” economica la care au recurs germanii de la BND si francezii de la DGSE.
La pronunțarea numelui Algemene Inlichtingen en Veiligheidsdienst li se împleticește limba în gură până și inițiaților sistemului. Cei care însă oricum nu și-au bătut prea mult capul nici în trecut cu discretul serviciu secret olandez AIVD, fiind prea ocupați cu linsul clanțelor altor ambasade. Pentru securizarea funcțiilor pe care s-au cocoțat mai mult politic, decât operativ, bineînțeles. Și astfel, de ani de zile, greul operațiunii anti – AIVD a căzut pe umerii unei singure structuri contrainformative românești.
Portul Constanta
Pentru ca, de ceva vreme, Romania, cu toate serviciile ei secrete la un loc a ajuns pur si simplu sa fie umilita de serviciile secrete olandeze, ofiterii mai mult sau mai putin acoperiti ai AIVD – Algemene Inlichtingen en Veiligheidsdienst facand ”iures informativ” prin tara noastra. Si cu toate ca toti ochii, incluisv ai multor politicieni, demnitari, dar chiar si initiati ai sistemului sunt atintiti strict catre miscarile facute pe tabla de sah a Romaniei de catre cei de la DGSE si mai ales BND, care incearca sa-si pastreze influenta din ultima vreme in fata descinderii iminente a noilor reprezentanti ai agentiilor guvernamentale de pe axa Washington – Tel Aviv, iata ca principalul jucator ramane…AIVD-ul olandez!
Cea care pare a avea însă de îndeplinit o ”misiune pur și imposibilă”! ”Tupeul” AIVD în România fiind de departe cel mai ”obraznic”, cu mult chiar peste cel afișat de arogantele agenții guvernamentale americane sau BND-ul german. Iar de parcă nu ar fi fost de ajuns că în lipsa oricărei reacții a autorităților statului român- încă de la ultima încercare de ”rebeliune” a lui Traian Băsescu, dar care a fost rapid înăbușită de la Bruxelles- olandezii au construit o complexă rețea de presiune, acum este din nou alertă. Un raport contrainformativ de ultimă oră indicând că AIVD pregătește un nou ”iureș informativ” asupra României! Principala țintă a atacului raider pregătit cu puternic sprijin politic și un buget halucinant de mare fiind vechea obsesie a olandezilor : Portul Constanța!

Iar de această dată, după eșecul mai multor încercări de preluare ostilă, structura contrainformativă încearcă alertarea autorităților de la București, prin trimiterea unui nou ”plic galben” beneficiarilor legali. Unul în care scrie negru pe alb că Algemene Inlichtingen en Veiligheidsdienst a fost însărcinat în secret de către guvernul olandez pentru a prelua o ”halcă” cât mai mare din viitorul pachet de acțiuni al Companiei Naționale Administrația Porturilor Maritime Constanța. Mai ales că Guvernul Cîțu a dat deja verde punerii ”pe tarabă” a Portului Constanța! Cel care se dovedește astfel un obiectiv strategic de securitate națională mai mult pentru Haga, decât pentru București!
”Coșmarul” Rob Bertholee!
Cel care, sub conducerea generalului locotenent Rob Bertholee a ajuns nu doar un actor important in domeniul intelligence din intreaga lume, dar a construit in Romania cu migala, ani de zile, ”capete de pod” folosite inclusiv la blocarea oricaror eforturi de evolutie a guvernelor de la Bucuresti, indiferent de culoarea politica a acestora, in structurile comune europene. Insa deja se pare ca, in sfarsit, le-a ajuns cutitul la os si structurilor contra-informative romanesti, care dupa cum reiese din informatiile de ultima ora intrate in posesia noastra tocmai ce lucreaza la un complet raport prin care sa avertizeze factorii decidenti de ”jocurile economice murdare” ale olandezilor. Cei care, dupa ce au pierdut ”batalia pentru Pireu” in fata chinezilor s-au baricadat acum pe linia ”Mangalia – Constanta”, cele doua porturi asupra carora se incearca adevarate atacuri de tip ”raider” pentru preluarea lor totala.
Legendarea atotinfluenței serviciilor secrete românești, fie ele și văzute dintr-o bună parte a sistemului doar ca simple anexe ale celor occidentale este puternic zguduită de cel mai mare coșmar din ultimii ani ai structurilor contrainformative. Și care nu este nici CIA, FBI, GRU, BND sau DGSE, ci AIVD! Singura precizare care ar mai putea îndulci ”pastila olandeză” înghițită de serviciile românești fiind recunoașterea internațională a faptului că, după venirea în fruntea sa a generalului locotenent Rob Bertholee, AIVD a ajuns un actor important în domeniul intelligence din întreaga lume. Iar una din obsesiile principale ale generalului Bertholee s-a dovedit a fi tocmai România. De fapt Portul Constanța! Atitudinea șefului AIVD fiind de altfel pe deplin de înțeles, cel puțin din punct de vedere profesional. Soarta Portului Rotterdam, încă principala poartă maritimă de intrare a mărfurilor în Spațiul Comunitar depinzând strict de cea a Portului Constanța!
Astfel că, ani de zile, Rob Bertholee a construit în România, cu o migală remarcabilă, ”capete de pod” folosite inclusiv la blocarea oricăror eforturi de evoluție a guvernelor de la București în structurile comunitare europene, indiferent de culoarea politică a acestora. Iar ”jocurile murdare” economice ale olandezilor, făcute penrtu salvarea supremației maritime a Portului Rotterdam le-a ajuns de mult ”la os” structurilor contrainformative românești. Încă de când, cu ceva vreme înainte de ”COLECTIV”, avertizaseră cu privire la detașarea în România a mai multor ofițeri sub acoperire ai AIVD-ului olandez. Cei care, de ceva vreme și-au făcut ”flotant” în Constanța. Deși iarna aceasta, mai ales în plină pandemie, chiar nu face din Portul Tomis drept cel mai atractiv obiectiv turistic al lumii… Iar teama este cu atât mai mare, cu cât de ceva ani AIVD și-a câștigat renumele de ”KGB-ul olandez”, din pricina metodelor agresive folosite în atingerea scopurilor propuse. Metode deja temute și prin care obișnuiesc să nu respecte regulile jocului nici măcar în propria țară, ca să nu mai vorbim de misiunile externe! De altfel, mai multe anchete ale Parlamentului de la Haga s-au axat tocmai pe ”spionajul total” și nelegal pe care AIVD l-ar fi exercitat împotriva unor politicieni și jurnaliști. Ca să nu mai vorbim de nenumăratele proteste ale altor Cancelarii occidentale adresate împotriva prea băgăreților agenți sub acoperire ai ”KGB-ului olandez”.
Napoli – Pireu – Mangalia
Totuși, primul mare eșec al AIVD a intervenit odată cu refuzul italienilor de a le preda ”managementul” Portului Napoli. Cel care astfel a devenit principala poartă de intrare în Spațiul Comunitar a mărfurilor ”Made in China”, în urma unor înțelegeri guvernamentale tacite. Și care prevedeau ca în schimbul unor sume modice față de taxele aplicate de inspectorii vamali care operează în Portul Rotterdam, companiile chinezești să își aducă marfa prin Napoli, respectând însă angajamentul că nu vor transporta droguri sau armament. Apoi, olandezii s-au bătut pe față pentru a cumpăra Portul grecesc Pireu, dar au pierdut tocmai în fața chinezilor! Ceea ce a reprezentat o nouă sursă de pierderi majore pentru olandezi. Iar ultima umilință a AIVD a fost înfrângerea definitivă, în altfel atât de mult hulita Justiție de la noi, a presiunilor DAMEN de a ”atârna” barem de contractul corvetelor, dacă tot l-au pierdut în fața Naval Group. Numai că, alertate de campania ”NAȚIONAL”, autoritățile române s-au mobilizat de această dată chiar pe ultima sută de metri, rezistând cu brio teribilelor presiuni exercitate de către AIVD prin deja identificatele ”cozi de topor” ale Ministerului Apărării Naționale și Direcției Generale de Informații a Armatei. Iar cum ”spoiala” corvetelor în Șantierul DAMEN de la Mangalia era văzut ca unpunct vital în planul olandezilor pentru a se forța apoi extinderea asupra ”obiectivului final”, frustrarea AIVD face ca bătălia pentru Constanța să fie de acum înainte și mai crâncenă! Mai ales că structura contrainformativă care se opune extinderii AIVD pleacă la drum cu handicapul deciziei Guvernului Cîțu de a permite vânzarea de acțiuni inclusiv la CNAPM.
BND, zid in jurul lui Iohannis
Pana la instalarea definitiva la Bucuresti a noii ”garnituri” republicane din agentiile guvernamentale americane, regulile continua sa le faca BND-ul german. Care a facut zid in jurul unui Klaus Iohannis care, desi nici macar spionajul german nu mai trage sperante ca poate fi ”reinventat” barem printr-o suspendare, cel putin nu iese din cuvantul consilierilor sai din umbra Berlinului. Asta in timp ce DGSE-ul francez pierde teren pe zi ce trece, dupa ”decaparea” oamenilor sai din sistem.

Insa cum miza activitatii serviciilor secrete occidentale in Romania este pana la urma tot una strict economica, o ”infruntare” este deja inevitabila. Si dupa cum sustin sursele noastre, amanand deocamdata sa-si intreaca fortele cu puternicul BND german si ”coloana a cincea” a acestuia de la Palatul Cotroceni si din alte domenii strategice, AIVD-ul olandez incearca deja sa le ”dea la cap” francezilor. Iar prima confruntare ”pe viata si pe moarte” va fi cea pentru atribuirea contractelor privind constructia corvetelor pentru Marina Militara romaneasca. Si care, dupa cateva amanari succesive a intrat in linie dreapta, olandezii pe de o parte si francezii pe de alta facannd un lobby cu mult peste cutumele diplomatice pentru a forta mana guvernantilor de la Bucuresti.
Vor Constanta cu orice pret!
Asa cum rusii ar pierde cateva miliarde de euro anual daca un nou traseu al gazelor va strabate Romania, la fel si olandezii vor suferi ”daune totale” daca statul roman ar fi in stare sa puna in fruntea listei proiectelor nationale strategice modernizarea si extinderea Portului Constanta. Care, la pachet cu o eventuala intrare a tarii noastre in Spatiul Schengen aproape ca ar impinge Portul Rotterdam practic in ghearele falimentului, prin obligatoria ajustare a actualelor taxe halucinante pentru a putea face astfel fata concurentei romanesti. Astfel ca Portul Constanta a devenit practic prioritatea absoluta a serviciilor secrete olandeze, care multa vreme s-au multumit doar sa-l mentina intr-o situatie ambigua.
