Masacrul de la Sărmaşu – noi dezvăluiri

În cadrul studiilor, cercetărilor şi acţiunilor pentru edificarea Memorialului Refugiului Românesc, întreprins de către Asociaţia Refugiaţilor A.T.P.R.E.D. – Gherla, Muzeul Naţional al Refugiaţilor şi Centrul Naţional pentru Studierea Istoriei şi Sociologiei Refugiului Românesc de la Mureşenii de Câmpie, nu putem şi nici nu ne permitem a trece cu vederea, spaţiul geografic al zonei Sărmaşului.

Oraşul Sărmaşu este situat în Câmpia Transilvaniei, la intersecţia paralelei 45°45′ latitudine nordică cu meridianul 24°10′ longitudine estică, în zona centrală a ţării, la întretăierea limitelor administrative ale judeţelor: Mureş, Cluj şi Bistriţa Năsăud. Teritoriul oraşului este tăiat de Pârâul de Câmpie, drumul judeţean DJ151 Luduş – Sărmaş – Cluj-Napoca sau Dej, drumul naţional DN16 Reghin-Cluj. Sărmaşu se învecinează la nord cu comuna Budeşti din judeţul Bistriţa Năsăud, la est cu comuna Sânpetru de Câmpie, la sud-est cu comuna Miheşu de Câmpie din judeţul Mureş, la vest cu comuna Cămăraşu şi la nord-vest cu comuna Mociu din judeţul Cluj.

Localitatea este pentru prima dată atestată documentar la data de 10 aprilie 1329, când Sărmaşu este menţionat sub numele de Willa Sarmas ca fiind una dintre moşiile regelui maghiar Carol Robert de Anjou.

Totuşi, oraşul prezintă dovezi de locuire încă din perioada de tranziţie la neolitic (2500-1800 î.e.n.) materializate în ceramică de tip Coţofeni. În anul 1348, regele maghiar Ludovic I donează această moşie familiei Swk, aşezarea fiind pomenitã în urmãtorul context: “Terra nobilium de Swk Sarmas vocata”.

Localitatea Sărmaşu a fost martora multor evenimente importante din istoria Transilvaniei şi a ţării, locuitorii fiind prezenţi la marile evenimente ale istoriei şi în mod special la Revoluţia de la 1848 când s-au remarcat Alexandru Bătrâneanu şi Vasile Simonis, primul în calitate de prefect al Câmpiei Transilvaniei şi al doilea ca tribun al aceleiaşi zone în cadrul administraţiei lui Avram Iancu.

În perioada celui de-al doilea Război Mondial aşezarea a fost martora mai multor evenimente. După Dictatul de la Viena din 30 august 1940, NV Transilvaniei intră sub ocupaţie maghiară.

Sărmaşu rămâne în cadrul României, aflându-se la mai puţin de o oră de mers pe jos de graniţa cu Ungaria.

La începutul războiului, localitatea avea o populaţie de aproximativ 3200 de oameni, împărţită pe etnii aproape egal între români şi maghiari şi existând circa 200 de evrei.

Pe data de 23 august 1944, România trece de partea Aliaţilor, armatele germane şi ungare trecând la o puternică ofensivă contra noului inamic şi pătrunzând în Câmpia Transilvaniei pe o adâncime de circa 30-60 km peste linia de frontieră existentă atunci.

La 5 septembrie 1944 armata maghiară ocupă comuna de atunci, Sărmaşu. Din acest moment începe opresiunea împotriva evreilor şi românilor de aici, în urma aşa zisei Consfătuiri secrete de la Sărmaşu. Pe data de 7 septembrie 1944, a avut loc o consfătuire secretă, ce s-a ţinut la locuinţa farmacistului Varga Iuliu, din localitate. Au luat parte Biro Jozef, ofiţer în rezervă, care a fost instalat de autorităţile militare în funcţia de prim-pretor al plăşii Sărmaşu, Betegy Sandor, Wakszman Karoly şi Wakszman Elemer (tată şi fiu), Bethlen Daniel, Kemeny Bela, Maitelely Istvan, Gall Jozsef, mari proprietari din zona respectivă.

A doua zi, pe data de 8 septembrie 1944, a fost declanşată acţiunea de arestare şi internare a tuturor evreilor din localitatea Sărmaşu, într-un lagăr improvizat pe teritoriul localităţii. Pe data de 16 septembrie 1944, cpt. Lancz Laszlo, care se afla în localitatea Sărmăşel, la 3 km de Sărmaşu, acesta a transmis telefonic la compania de jandarmi din Sărmaşu ordinul de a se trece la executarea evreilor.

Ordinul a fost recepţionat de către telefonista Elisabeta Păcală, de la oficiul telefonic Sărmaşu, care mai târziu, după eliberarea localităţii, a făcut cunoscut acest act Comisiei de anchetă.

În aceeaşi zi, de dimineaţă, 20 de evrei apţi de muncă au fost duşi de jandarmii unguri în hotarul localităţii Cămăraşu, pe dealul numit Suscut, unde au fost obligaţi să sape două gropi mari. În după-amiaza aceleiaşi zile, cei 126 de evrei aflaţi în lagărul improvizat din Sărmaşu, au fost îmbarcaţi în care cu tracţiune animală, duşi la locul numit Suscut, iar în noaptea de 16/17 septembrie, au fost ucişi de jandarmii şi militarii unguri, împreună cu câţiva români din satele şi comunele din zonă. Corpurile lor au fost apoi îngropate în cele două gropi comune săpate de dimineaţă, de cei 20 de evrei aduşi aici pentru această acţiune ordonată de către maghiari.

Populaţia maghiară din zonă ce sprijinea cauza Ungariei, în dorinţa recâştigării întregii Transilvanii împreună cu garda maghiară, încep să jefuiască casele evreilor şi românilor.

Pe data de 9 septembrie 1944, echipa de jandarmi maghiari ridică din casele lor toţi evreii din Sărmaş, în numar de 126. Ei au fost duşi într-un lagăr improvizat din localitate, alături de alţi câţiva români ce îndepliniseră funcţii importante în administrarea românească a comunei.

Timp de mai multe zile cu toţii au fost supuşi unui tratament ostil din partea ocupanţilor unguri.

În ziua de 15 septembrie 1944, unii dintre români au fost eliberaţi, iar alţi 18 au fost deportaţi în Ungaria. Deportaţii au fost duşi cu camionul la Cluj, iar aici au fost încolonaţi pe jos, sub escortă de poliţişti maghiari civili, pe drumul înspre Jibou şi apoi spre Budapesta. Unul dintre cei deportaţi, apoi declarat mort a fost Iuliu Moldovan, tatăl artistului Ovidiu Iuliu Moldovan.

Pe data de 16 septembrie 1944, cei 126 de evrei sunt scoşi din Sărmaşu şi ucişi pe dealul Suscut, din apropierea localităţii Cămăraşu. Generic, acest tragic eveniment este cunoscut sub numele de masacrul de la Sărmaşu.

Localitatea Sărmaş, în perioada interbelică a fost reşedinţa plasei Sărmaş din judeţul Cluj. În anul 1952, Sărmaşu devine sediul raionului cu acelaşi nume din cadrul judeţului Cluj până în 1960 când comuna este arondată raionului Luduş. La noua reforma administrativă din anul 1968 localitatea a fost alipită judeţului Mureş. Începând cu 30 septembrie 2003, prin Legea nr. 382, fosta comună Sărmaşu a fost ridicată la rangul de oraş, în cadrul judeţului Mureş. Localitatea Sărmaşu, din judeţul Mureş şi din vecinătatea noastră, este atestată documentar din anul 1329, aşa cum am menţionat mai sus, ocupând un loc aparte în istoria generală a României, nu numai prin importanţa sa geografică ca drum de răscruce între regiuni, ci şi prin importanţa sa istorică în curgerea istoriei şi a vremii.

Şi aici, ca de alfel în multe zone ale Transilvaniei, administraţia vremelnică maghiară, a comis o seamă de acţiuni de masacrare a populaţiei româneşti, prin comiterea de nenumărate şi oribile crime, din a căror lungă listă, vom exemplifica doar câteva din cele mai sugestive.

Dar să apelăm la fapte concrete şi la memoria sau la mărturiile şi consemnările istoriei.

Astfel în luna octombrie 1848, au fost spânzuraţi aici la Sărmaşu, de către armatele kossuthiste şi Gărzile Naţionale Maghiare:

– Alexandru Bătrâneanu, prefectul Câmpiei Transilvaniei; – Vasile Simoniş, viceprefect, jurist; – Macovei Sasu, ţăran iobag; – Maxim Ţinteşan, tâmplar; – Ştefan Greblă, ţăran iobag; – Condrade Chezito, ţăran iobag; – Dumitru Fiscutean, ţăran iobag; – Luca Popa, cioban; – Beneamin Banu, ţăran iobag; – Simion Valea, ţăran iobag, şi alte 5 victime rămase necunoscute din satele vecine: Balda, Vişinel şi Sărmăşel.

Acesta este un prim episod al istoriei, din ceea ce a urmat în urma Dictatului de la Viena din 1940 ne vom referi în continuare.

Şi oraşul Sărmaşu, în perioada 5 septembrie – 10 octombrie 1944 (timp de 35 de zile) s-a aflat sub ocupatia invaziei ungaro-horthyste. În aceste zile şi nopţi de inimaginabilă teroare, jandarmii unguri cu pene de cocoş şi membrii din Gărzile Naţionale Maghiare, sub conducerea căpitanului de jandarmi Lancz Laszlo, au împuşcat sau au dus pe drumul fără de întoarcere al morţii, peste 126 de evrei şi 39 de români din zonă, militari luaţi prizonieri de război din luptele crâncene de la Oarba de Mureş – Luduş – Cheţani.

Cei 126 de evrei asasinaţi de trupele maghiare în septembrie 1944, îşi dorm somnul de veci la Cămăraşu, localitate aflată în raza judeţului Cluj, iar de mormintele lor şi de micul monument se îngrijeşte Comunitatea Evreiască din acel judeţ.

Localitatea Cămăraşu se situează lângă hotarul comunei Sărmaşu, din judeţul Mureş, iar comunitatea de aici se simte, cum este şi firesc, legată de cei care odihnesc acolo. Cei asasinaţi erau din Sărmaşu, iar părinţii sau bunicii celor de azi i-au cunoscut pe acei nefericiţi. Cu toţii ştiu de tragedia aceasta de neimaginat, întâmplată în urmă cu 67 de ani.

Iată unele mărturii elocvente ale acestui masacru:

“Pe la orele 2, după miezul nopţii, am văzut cum evreii au fost ridicaţi şi duşi pe coasta dealului spre felinar. Am auzit atunci multă larmă şi vaiete între evrei. La vreo jumătate de oră după ce evreii au ajuns sus, am auzit împuşcături de mitralieră.

Speriat, mi-am pus nevasta şi copii la adăpost şi m-am ascuns în porumbişte la vreo două sute de metri de locul unde se împuşca. Era noapte şi nu am putut vedea nimic, dar am auzit vaietele şi ţipetele victimelor. Un geamăt de băiat tânăr s-a auzit mai mult decât toate. După ce a încetat şi acesta, s-au oprit şi împuşcăturile…” (Ioan Moceanu, comuna Cămăraşu, judeţul Cluj, unul din martorii audiaţi la anchetă).

“…tot ce am trăit, văzut, simţit şi auzit în acei patru ani de urgie nu pot sta alături de ceea ce am văzut la Sărmaşu. Am pipăit cele 126 de cadavre… Am văzut copii de 5, de 3 şi de 1 an, neatinşi de gloanţe care au fost şi ei azvârliţi şi îngropaţi de vii. Am văzut soţ şi soţie încleştaţi într-o ultimă îmbrăţişare şi am văzut un tată cu mâinile crispate strângându-şi în braţe copilul de un an…” (dr. Matatias Carp, preşedintele Federaţiei Uniunilor de Comunităţi Evreieşti din România, delegat oficial ca membru al comisiei de cercetare a masacrului de la Sărmaşu şi de exhumare a victimelor).

“Primul strat de cadavre era alcătuit aproape numai din copii. Erau unii mititei de tot, să fi avut 2 sau 3-4 anişori. Cei mai vârstnici dintre ei nu treceau de 15 ani. La câţiva s-au putut constata orificiile de pătrundere a gloanţelor ucigătoare, la alţii s-au putut găsi ţestele sfărâmate, (probabil cu patul armei, n.n.) iar la unul ambele picioare sfărâmate.

Dar au fost copii la care, căutându-se cu multă grijă, nu s-a găsit nici un semn exterior care să indice cauza morţii. Este de presupus că au fost îngropaţi de vii…” (dr. Emil Mora, medic legist, unul dintre cei care au participat la deshumarea cadravelor).

Evreii împuşcaţi de jandarmii horthyşti în zona Plasei Sărmaşu, sunt menţionaţi de Matatias Carp în volumul său: “ Sărmaşu, una din cele mai oribile crime fasciste “ – Editura Atelierele Grafice Socec, SAR, Bucuresti, 1945 şi mai nou, de către inimosul şi regretatul Vasile T. Suciu, în volumul: “ De unde atâta ură? “, cărţi care vorbesc de la sine, în mod exemplificativ şi elocvent, despre atrocităţile şi crimele comise atunci, de către ocupantul ungar în complicitate şi responsabilitate directă cu unii exponenţi ai etniei maghiare din zona cu pricina, motiv esenţiat pentru care nu-i mai amintim în documentarul de faţă.

Vom aminti în schimb, martirii români, pentru care nu s-au facut încă cercetări şi investigaţii mai ample, fie din partea cercetătorilor români, sau din partea autorităţilor înditruite cu aceste cercetări.

Din cercetările noastre, cu precizarea că acestea nu s-au încheiat încă, vom enumera datele concrete pe care le deţinem la ora actuală. Iată cine sunt martirii şi eroii români identificaţi de noi, în zona Plasei Sărmaşu:

– dr. Banu Vasile (n. 1918, com. Mociu – Cluj, primpretorul Plasei Sărmaşu, împuşcat la marginea localităţii); – plut. maj. Teodor Jucan (n. 1882 Buza – Cluj, fost şef al postului de jandarmi din Sarmaşu  -Mureş, împuşcat la colţul pădurii comunei Cămăraşu – Cluj); – Iuliu Moldovan (n. 1916, com. Cătina – Cluj, contabilul Plasei Sărmaşu – Mures) tatăl actorului Ovidiu Iuliu Moldovan; – Ioan Moldovan (n. 1906, primarul com. Găbud – Alba); – Alexandru Fizeşean (n. 1896, com. Cătina – Cluj, împuşcat la colţul pădurii Cămăraşu – Cluj; în urma lui au ramas 5 copii orfani); – Vasile Micu (de 71 ani, preot, com. Sărmaşu – Mureş, participant de frunte la Marea Unire din 1 Decembrie 1918 de la Alba Iulia); – Petru Cadar (61 de ani, ţăran român din Sărmaşu – Mureş); – Letiţia Rusu (17 ani, împuşcată la fântână, în Cătina – Cluj); – Solomon Iştoc (de 18 ani, din Grebenişu de Câmpie – Mureş); – serg. Iulian Predescu (Şeful Pichetului de Grăniceri Mărăşesti – Band); – Zachei Şeulean (71 de ani, ţăran din Grebenişu de Câmpie – Mureş); – sold. Barbu Radu (de 22 de ani, grănicer, născut în comuna Petreşti – Dâmboviţa, împuşcat la pichetul din Visuia); – Ioan Gorea (n. 1925, Visuia); – Maria Gorea (mama sa, din satul Visuia – Bistriţa – Năsăud); – Sofia Harsan (n. 1874, mama, satul Visuia – Bistriţa – Năsăud); – Eugen Harsan (n. 1925, fiul, satul Visuia – Bistriţa – Năsăud); – Ioan Loga (de 70 de ani, din Geaca – Cluj); – Ioan Miron (71 de ani, din Geaca – Cluj); – Ilonka Takacs (27 de ani, din Geaca, unguroaică, căsătorită cu român, în urma ei au rămas 5 copii minori orfani); – Maria Rusu ( în vârstă de numai 2 ani, care avea mama unguroaică); – Ioan Teglaş (20 de ani); – Vasile Suciu (de 52 de ani); – Ilisie Suciu (42 de ani); – Cioba Viorel (de numai 3 ani); – Maria Cătinean (49 de ani); – Tănasie Baciu (23 de ani, soldat din Regimentul 83 Infanterie Turda, sosit acasă în acea zi, fiind  în permisie); – Ioan Lucaciu (40 de ani); – Miron Filip (67 de ani), toţi din Geaca – Cluj; – sold. Ioan Găinuşă, (de 22 de ani, n. Măgureni – Prahova); – sold. Gheorghe Pană (22 de ani, grănicer, împuşcat la Sărmăşel – Mureş); – sold. Nicolae C. Nicolae (22 de ani, n. în Hotcarău – Prahova, împuşcat la Pogăceaua); – sold. Florian Popa (grănicer, de 22 de ani, n. Corbeşti – Bihor, împuşcat la Pogăceaua); – sold. Gheorghe Ciulei (23 de ani, n. Râmnicu Vâlcea – Vâlcea, împuşcat la Iclandu Mare – Mureş); –  Ioan Crăifalean (n. 1888, fost primar, împuşcat în Iclănzel – Mureş); – Vasile Pădurean (de 54 de ani, ţăran din Valea Largă – Mureş); – sold. Alexandru Bexa (grănicer, n. Căcuciu – Mureş); – sold. Gheorghe Florea (din Reg. 7 Grăniceri – Alba Iulia, ucis în Valea Largă – Mureş) şi mulţi altii, pe care încă nu i-am identificat, din documente şi mărturii ale vremii.

Din documentele de arhivă studiate şi din declaraţiile martorilor date la Tribunalul Poporului din Cluj, rezultă că crimele şi masacrele au fost comise multe din initiativa proprie pe plan local, fără să fi avut vre-un ordin sau directivă oficială superioară, din exces de zel a Membrilor Gărzii Naţionale Maghiare, sau pur şi simplu de către honvezii cu pană de cocooş.

Dovadă este, în acest sens, faptul că atunci când banda criminală a căpitanului Lancz Laszlo, comandantul jandarmeriei din Plasa Sărmaşu – Mureş, se pregătea să repete masacrul din noaptea de 16/17 septembrie 1944, avand “pregătiţi” alţi 45 de evrei şi români arestaţi din ascunzătorile lor, la intervenţia umanitară şi subliniem acest lucru, a locotenentului-colonel ungur Ujhazi, masacrul nu a mai avut loc, eliberându-i din Lagărul de la casa picherului Ioan Pop din Sărmaşu – Mureş, redându-le viaţa şi libertatea.

Mai facem precizarea că, dintr-o serie a mărturiilor aflate în dosarele justiţiei de la acea vreme, sau din alte surse arhivistice pe care încă nu le putem cita, o bună parte a planurilor de acţiune criminală îndreptată împotriva populaţiei româneşti şi parţial evreeşti, s-a pus la cale în satul Sucutard, sub directa îndrumare şi avizare a lui Wass Andreas şi Wass Albert, cei implicaţi direct în crimele de la Sucutard-Ţaga şi genocidul de la Mureşenii de Câmpie.

Acest aspect implică şi ne implică, în cadrul acţiunilor de edificare şi documentare a Memorialului Refugiului Românesc, a aprofunda şi mai mult cercetările, a emite juste şi adevărate judecăţi de valoare, în perioada următoare, pentru completarea cercetărilor ştiinţifice în materie, neocolind şi episoadele de teroare şi crimă, săvârşite pe raza comunei Cătina din judeţul ,Cluj, care are legătură directă cu actele şi faptele petrecute atunci, faţă de populaţia românească, din perioada stăpânirii vremelnice maghiaro-hortiste.

Facem precizarea necesară, că Asociaţia Refugiaţilor A.T.P.R.E.D.-Gherla, sub a cărui patronaj şi coordonare s-au edificat cu sprijinul unor terţi: Troiţa de la Ţaga, marcând locul celor din Sucutard ucişi aici, Monumentul Martirilor Neamului Românesc din satul Sucutard, Monumentul Martirilor Neamului Românesc de la Mureşenii de Câmpie, marcând genocidul de acolo, Muzeul Naţional al Refugiaţilor şi Centrul Naţional pentru Studierea Istoriei şi Sociologiei Refugiului Românesc, precum şi prin cercetările ce se întreprind pe raza comunei Cătina, sau marcarea locului de graniţă, respectiv a unui pichet de grăniceri de pe raza comunei Budeşti – judeţul Bistriţa – Năsăud, vor aduce un plus de valoare ştiinţifică şi istorică, a întregului martiraj românesc, din timpul ocupaţiei vremelnice maghiaro-hortiste.

Aceste acţiuni, sunt menite a întregi pe cât mai este încă posibil generaţiei noastre, tabloul general al Memorialului Refugiului Românesc, cu simplu scop ca generaţiile viitoare să ştie să răspundă clar şi fără  echivoc, manifestărilor revanşarde ale revizionismului maghiar, care nici în aceste vremuri nu a dispărut, rămânând ca o pecete urâtă în istoria şi concepţia geo-politică a unei naţii vecine, pe care noi o respectăm conform principiilor inalienabile ale Dreptului Internaţional şi a prevederilor noastre constituţionale.

Precizăm că aceste principii sunt şi rămân nenegociabile, nu sunt de vânzare indiferent de climatul politic românesc intern, poporul majoritar românesc fiind singurul suveran în a-şi exprima voinţa şi acţiunea sa, faţă de unele manifestări ce-i vor fi potrivnice interesului său naţional.

Revenind la titlul acestui material, la martirajul Sărmaşului, precizăm că în memoria celor 126 de evrei şi români masacraţi de jandarmii unguri, s-a amenajat un cimitir şi s-a ridicat un monument, s-au făcut cercetări şi continuă să se facă încă cercetări şi mai amănunţite.

Dar nu se poate omite nici observaţia, absolut reală şi elocventă că, pentru românii împuşcaţi sau dispăruţi de pe faţa pământului în acele acte criminale, ori s-a făcut prea puţin în unele locuri, ori nu s-a făcut nimic în altele, până în prezent! ceea ce trebuie să fie un real şi serios semnal de alarmă pentru autorităţile statului român, care nu au voie să dezărteze în schimbul unor interese meschine de partid sau politice, de la Istoria Naţională, indiferent cât de dureroasă ar fi ea.

Este regretabil faptul că nici o autoritate românească, din trecut sau prezent, nu s-a îngrijit, sau nici nu se îngrijeşte măcar de marcarea acestor evenimente istorice, a acestor locuri de suferinţă şi glorie, de aceşti martiri ai Neamului Românesc, care au scris cu sângele lor pagini de istorie.

Am specificat şi atenţionat acest aspect, în raport direct şi nemijlocit cu măsura în care, minoritatea maghiară în special, îşi aminteşte personalităţile din  neamul şi etnia lor, le marchează trecerea sau prezenţa, pesonalitaţi care fie că au făcut bine sau rău populaţiei majoritare româneşti, pretind că sunt  parte din istoria lor naţională.

Deasemenea, locurile unde mai licăre câte un semn al istoriei româneşti, sunt în paragină, părăsite şi neângrijite, semn că şi aici autorităţile statului, nu fac suficinet, nu respectă trecutul istoric al poporului român, care este şi trebuie să rămână sacru, atât pentru clasa politică cocoţată în vârful piramidei la putere, cât şi pentru urmaşii de neam, a acestor eroi şi martiri.

Referindu-ne la cimitirul de la Sărmaş, şi acesta a devenit o paragină abandonată. Nimeni nu se mai îngrijeşte şi de acesta. Avem o lege a monumentelor, bună sau rea. De ce nu se respectă ?

Sau această nepăsare face parte dintr-un scenariu mai straniu şi ascuns pe care nu-l cunoaştem?

Oare nimeni nu vede, nu aude vuietul istoriei, care se poate din nou repeta!

Cerem clar şi răspicat, noii conduceri a aşazisului partid etnicU.D.M.R. să-şi revizuiască politica şi acţiunile în totalitatea lor, să renunţe definitiv şi fără condiţii la pretenţiile revenşarde, de autonomie şi ieşire de sub controlul constituţional statal, la pretenţii absurde şi chiar obraznice, care înăspresc şi lezează relaţiile de toleranţă maximă ale poporului român, în caz contrar vor fi direct răspunzători de conseciinţe.

Acestei minorităţi, dealtfel prea respectată în interiorul graniţelor statului român, Măreţul Act de la 1 Decembrie 1918, le-a dat tot ce a fost de dat, iar după evenimentele din decembrie 1989, această minoritate a ajuns cu drepturi unice, nemai acordate de alte state sau naţiuni, în întreaga lume.

Sperăm că ajunge ! Este destul ! Nu dorim să ajungem să simţim sentimentul, care deja mijeşte, că noi majoritarii români, am avea statut de minoritate.

Unde vă este luciditatea politică pe care o clamaţi, dacă nu ascunsă după interese meschine şi revizionist-revanşarde domnilor lideri ?

În calitate de reprezentanţi ai unor asociaţii româneşti de specialitate, a unei Federaţii Naţionale, cerem să nu fim trădaţi faţă de interesele majore şi constituţionale ale majorităţii româneşti, cerem să ne fie respectate drepturile şi prevederile constituţionale ca majoritari, atrăgând pentru a nu ştiu câta oară atenţia şi subliniind un drept filozofic, general valabil că, minoritatea se supune legilor majorităţii ! Aici se mai ridică o problemă nu numai foarte importantă ci şi la care noi nu putem răspunde în locul criminalilor propriuzişi sau a naţiei care a ordonat aceste crime:

Ne întrebăm acum, deşi retoric, ce au avut şi cu populaţia evreiască, care a fost la fel de masacrată ca şi cea românească, cum pot motiva criminalii şi cei ce au ordonat masacrul, aceste fapte nu numai reprobabile ci de-a dreptul condamnabile de dreptul internaţional, fie adresate direct naţiei maghiare, care se simte şi se pretinde superioară şi mai educată, suspicios de aristrocrată, faţă de asemenea fapte, de crime colective, petrecute pe întreg teritoriu Transilvaniei, care nici nu a fost a lor, nici va să fie în vecii vecilor Amin !

Acesta este un postulat care vrem nu vrem, nu acceptă nici un fel de comentarii în plus.

Vasile I. Bunea, Secretar general al F.N.R.P.E.

About Post Author

wolfsoftcompany

wolfsoft.company@gmail.com

http://desteptati-va.ro

Happy

0 0 %

Sad

0 0 %

Excited

0 0 %

Sleepy

0 0 %

Angry

0 0 %

Surprise

0 0 %