Teoria “miliardului de aur” sau a planului dulles – lumea predicțiilor 
Cum poate câştiga Rusia şi cum poate câştiga Occidentul? 
„E inutil să dăm vina pe Putin, dar înțeleg de ce se întâmplă” 
SCHIMBAREA SISTEMICĂ – O NOUĂ LUME APARE LA ORIZONT 
Lege de revizuire a Constituției (proiect) 
EXPUNERE DE MOTIVE 
INIȚIATIVĂ LEGISLATIVĂ DE REVIZUIRE A CONSTITUȚIEI ROMÂNIEI 
INIȚIATIVĂ LEGISLATIVĂ CETĂȚENEASCĂ 
Comandouri N.A.T.O. in Ucraina 
0
0
Read Time:3 Minute, 20 Second
Noile cadouri către capitalul străin puse la cale de FMI prin cel de-al doilea acord cu România vor fi plătite de aceiaşi contribuabili salariaţi şi pensionari, doar că, de data aceasta, în calitate de consumatori. Instrumentul: aşa-zisa liberalizare a preţurilor la gaze şi electricitate. Liberalizare, adică majorare masivă sau, mai bine spus, explozie a tarifelor la acestea pentru consumatori. Se spune că cererea FMI n-ar viza consumatorii casnici, care ar urma să fie în continuare protejaţi, dar, dacă va fi liberalizare, chestia asta cu protecţia consumatorilor casnici este doar un pavoaz pasager.
Buzunarele beneficiare aparţin unor companii străine, culmea nici măcar private, ci controlate toate de către state „prietene”, membre ale UE.
Ele se numesc:
OMV – controlată de statul austriac, care exploatează jumătate din rezervele de gaze lăsate de Dumnezeu românilor;
GDF – controlată de statul francez, care deţine jumătate din distribuţia de gaze din România;
E.ON – în care capitalul public german controlează poziţii de forţă, care deţine cealaltă jumătate din distribuţia de gaze şi o parte din cea de electricitate;
ENEL – controlată de statul italian, care deţine trei distribuţii de electricitate;
CEZ – compania de stat cehă, deţinătoare a uneia dintre principalele distribuţii de electricitate din România.
Ştim din practică ce înseamnă liberalizare în energetică. Nu liberalizare în general, căci în unele sectoare poate fi şi bună la ceva, ci în energetică, unde în mod obiectiv nu există condiţii pentru liberalizare, căci în acest sector, pe de o parte, se face mai mult politică şi mai puţin economie, ca de altfel în orice sector strategic, iar, pe de altă parte, nu există mai deloc concurenţă, piaţa fiind dominată de actori monopolişti care nu dau consumatorilor nici o şansă. În România, piaţa carburanţilor este liberalizată, dar, în condiţiile în care distribuţia este controlată de trei monopoluri (toate străine), preţurile merg numai în sus, şi niciodată în jos, chiar dacă cererea scade!
Liberalizarea pieţei de energie electrică, întreprinsă tot la presiuni externe deşi nu existau condiţii pentru că nu era decât un producător (statul), a determinat efecte dramatice, în ciuda caracterului ei doar parţial. Neputând exista o concurenţă între producători, s-a produs un fel de concurenţă mutantă: nişte intermediari care învârt doar hârtii s-au repezit pe energia produsă ieftin, au rechiziţionat-o şi o vând scump la adevăraţii consumatori, iar consumatorii casnici, chipurile protejaţi prin preţuri reglementate, sunt supuşi de fapt unei permanente presiuni de creştere a tarifelor, căci nu mai ajung să cumpere decât energie produsă scump în sistem. Un efect pervers al unei liberalizări mutante, care este resimţit şi de cei care sunt de principiu sub protecţie!
Ca atare, orice pas spre o lărgire a liberalizării nu poate provoca, în asemenea condiţii, decât o lovitură grea dată celor fals protejaţi! O liberalizare a pieţei gazelor va fi pur şi simplu un dezastru. Pentru că nu un preţ mediu, ce ar rezulta în principiu dintr-o liberalizare, între preţul producţiei interne de gaze (cam 70% din totalul consumului) şi preţul gazelor din import ar dori „uniunea de interese” ad-hoc OMV-Gaz de France-E.ON-FMI-CE, ci nimic altceva decât alinierea preţurilor de decontare a producţiei interne la preţurile gazelor din import, deocamdată de două ori mai mari!
Factura globală ar creşte cu vreo 80%! Profiturile OMV şi ale distribuitorilor francez şi german ar spori cam tot pe-atât doar dintr-o simplă trăsătură de condei. Cu alte cuvinte, alde OMV, Gaz de France şi E.ON vor să-şi folosească poziţia lor monopolistă în România spre a vinde gazul exploatat mai ieftin în România la preţul cu care reuşesc să se aprovizioneze de la Gazprom şi care este stabilit la Moscova! Poziţia acestor monopoluri este sordidă, dar măcar este de înţeles: de ce să nu obţii bani nemunciţi dacă poţi?!
Poziţia Comisiei de la Bruxelles este ca întotdeauna jenantă. Face pe arbitrul, dar este o jalnică agentură franco‑germană. Ce caută însă FMI în această ecuaţie?! Ca întotdeauna unde este ceva sordid, hop şi FMI!
Material realizat de Ilie Serbanescu
Happy
0 %
Sad
0 %
Excited
0 %
Sleepy
0 %
Angry
0 %
Surprise
0 %
