Democraţie versus antidemocraţie

Autor col. (r.) ing. Teodor Ghiţescu

Democraţia  şi antidemocraţia sunt două stări extreme ale unei naţiuni, ca o consecinţă a modului de guvernare:

• Democratic, adică utilizarea puterii statului pentru prosperitatea cetăţeanului majoritar (se exceptează categoriile sociale ale crimei organizate);

• Antidemocratic, adică utilizarea puterii statului  pentru prosperitatea unor grupuri de interese (inclusiv cele specifice crimei organizate), în defavoarea cetăţeanului majoritar.

Manipulările politice prin clasificările guvernărilor: de stânga, de centru, de dreapta, nu fac altceva decât să abată gândirea noastră de la raţionalitatea normală, existenţială a prosperităţii, către concepte difuze, în care nu se pot identifica suficient de clar în folosul cui se practică guvernarea unei ţări. Pe baza acestei diviziuni politice a guvernărilor, asistăm la alianţe partinice de guvernare stânga – dreapta, centru – dreapta, etc., în care doctrinele politice sunt opuse, singura lor raţiune fiind de fapt prosperitatea aceloraşi grupuri de interese, interesele celor bogaţi (care au monopolizat funcţiile superioare din structurile statului capitalist de tip occidental).

Pentru a nu ne mai lăsa manipulaţi, în mod grosolan, vă propun o dezbatere pe tema democraţiei, în mai multe etape:

1. etapa 1, înţelegerea conceptului democraţie şi a indicatorilor după care fiecare dintre noi poate aprecia pe baze ştiinţifice, dacă guvernarea ţării este prodemocratică sau antidemocratică;

2. etapa 2, înţelegerea elementelor de bază ale teoriilor economice actuale, care fundamentează docrtrinele politice aplicate în guvernare, indiferent de alianţa politică deţinătoare a puterii statului;

3. etapa 3, ce este puterea statului şi cum poate ea  fi folosită în sens prodemocratic sau antidemocratic.

Dezbaterea fiind la nivel de ştiinţă popularizată, voi încerca să adopt un limbaj cât mai puţin elevat (specializat) şi o argumentaţie pe înţelesul tuturor.

Etapa 1.  Ce este democraţia şi cum o putem evalua

Am precizat la început că democraţia este o stare a unei naţiuni, în care puterea statului este utilizată pentru prosperitatea continuă a cetăţeanului majoritar.

Această definiţie evidenţiază faptul că omul, datorită educaţiei, cercetării ştiinţifice şi revoluţiilor tehnologice, produce din ce în ce mai multe bunuri şi servicii, ceea ce în mod raţional ar trebui să conducă la un nivel de trai din ce în ce mai bun pentru toată populaţia (mai puţin excepţiile: biologice, care nu pot percepe bunăstarea şi categoria socială a crimei organizate, care ar trebui oprimată de puterea statului prodemocratic, deoarece atentează la bunăstarea majorităţii).

Evident, democraţia este un ideal de guvernare, de aceea starea reală poate fi considerată prodemocratică şi în extremis antidemocratică (guvernarea antidemocratică fiind o realitate iraţională şi nu un ideal!).

Caracterul idealist al guvernării pur democratice provine de la starea actuală şi din viitorul previzibil al guvernărilor la nivel mondial, care sunt statuate pe baze politice. Prin urmare, guvernarea de tip politic, adică de reprezentare a intereselor politice a unor anumite grupuri de interese, este prin definiţie antidemocratică, deoarece interesele economice ale oricărui grup, de regulă, contravin intereselor prosperităţii cetăţeanului majoritar.

Pentru a evalua starea prodemocratică sau antidemocratică a unei guvernări, trebuie să  identificăm mărimi ce pot fi măsurate sau / comparate ( prin prisma promovării intereselor de prosperitate ale cetăţeanului majoritar), mărimi recunoscute, ca atare, de majoritatea statelor şi consemnate în acte juridice universale. Alte abordări au mai mult un aspect de bârfă, de opinie nefundamentată ştiinţific.

Principalele mărimi caracteristice ale unei guvernări prodemocratice, recunoscute la nivel internaţional, sunt drepturile universale ale omului, recunoscute în Declaraţia universală a drepturilor omului (adoptată în Adunarea generală a ONU din 10.12.1948) şi dezvoltate şi precizate în multe alte Convenţii şi Declaraţii acceptate la nivel internaţional, privind aceste drepturi, încălcări sau discriminări ale lor.

În această Declaraţie universală a drepturilor omului, sunt precizate 32 de drepturi şi îndatoriri, mărimi a căror aplicare în practică  la nivelul statelor , în valoare măsurabilă şi / sau comparabilă, determină caracterul prodemocratic sau antidemocratic al guvernării.

Dacă toate statele au acceptat acelaşi act juridic universal, de ce există diferenţe uriaşe în respectarea lor între diferite state şi mai ales între diferite sisteme socioeconomice?

O explicaţie ce nu poate fi contrazisă, constă faptul că aplicarea fiecărui articol din Declaraţia universală a drepturilor omului, la specificul fiecărui stat se face pe baze politice, adică pe baza intereselor economice ale grupurilor sociale reprezentate de partidul (alianţa) deţinător al puterii statului.

Din punct de vedere al grupului de interese reprezentat, în lume există 4 tipuri de sisteme socioeconomice, realizate pe baza  celor 4 doctrine politice, relativ distincte:

• sistemul capitalist „occidental” (al pieţei libere) – realizat pe baza doctrinei politice liberale şi neoliberale (de extremă dreapta), în care intră majoritatea statelor actuale. Puterea statului este în mâinile oligarhilor şi este utilizată exclusiv pentru maximizarea profiturilor lor;

• sistemul capitalist social (de consum) – realizat pe baza doctrinelor politice social democrate (de centru), în care ar putea fi poziţionate Franţa, Suedia, Finlanda, ş.a., sau pe baze manageriale (preponderent ştiinţifice, impuse prin lege), cum ar putea fi localizată Japonia, în urma restauraţiei Meiji (spre sfârşitul sec. XIX , în care, printre altele, s-a introdus principiul angajării pe viaţă a salariaţilor, adică garantarea dreptului la un trai decent, prin eliminarea şomajului). Japonia actuală, sub influenţa ocupaţiei militare americane este convertită la capitalismul pieţei libere. Puterea statului este utilizată pentru garantarea unui nivel de trai minimal suportabil;

• sistemul socialist al pieţei mixte (calea a treia) – realizat pe baza doctrinei politice socialiste (poziţionată neadecvat, din punct de vedere politic în grupul politic de centru), în care pot fi incluse modelul jugoslav condus de Tito (stat distrus cu premeditare, pentru că prezenta un model prodemocratic european, în contradicţie cu cel capitalist de tip occidental), modelul actual Chinez, care asigură o creştere economică permanentă de 8-10 % la 1,5 miliarde de oameni (mai mult decât întreaga „societate occidentală” , Europa şi SUA, la un loc). Puterea statului este exercitată pentru creşterea continuă a nivelului de trai a întregii populaţii, permiţând proprietatea privată şi acumularea averilor exclusiv pe baza performanţelor economice. Pământul şi bogăţiile naturale sunt proprietate de stat şi sunt concesionate particularilor pe perioade determinate;

• sistemul socialist centralizat – realizat pe baza doctrinei politice comuniste (de extremă stânga), din care au făcut parte URSS, R.S. Română şi sunt actuale în Cuba, Coreea de Nord. Puterea statului este exercitată de către clasa muncitoare, pentru creşterea nivelului de trai al întregii populaţii. Nu admite marea proprietate economică privată.

Diferenţele în aplicarea prevederilor Declaraţiei universale ale drepturilor omului, între cele 4 categorii de sisteme constau în principal în:

• ierarhizarea importanţei celor 32 de drepturi (in Declaraţia universală, ordinea articolelor ce prevăd aceste drepturi nu exprimă importanţa lor pentru cetăţeanul majoritar);

• implicarea statului în garantarea lor, împotriva tendinţelor diferitelor grupuri de interese de a le diminua şi mai ales împotriva crimei organizate.

Deoarece nu este necesar să analizăm toate cele 32 de drepturi, libertăţi şi obligaţii, voi lua în considerare numai 7, în ordinea importanţei argumentate ştiinţific (nu  în ordinea politică, manipulatoare, a importanţei, prezentată de media actuală), astfel:

1. Dreptul la viaţă, libertate şi securitate (art. 3), este cel mai important drept, fără de care celelalte drepturi nu mai au sens;

2. Dreptul la educaţie minimală gratuită (art. 26) este al doilea drept ca importanţă, deoarece individul uman needucat se comporta ca orice alt animal (autoadaptabilitate naturală, nu conştientă datorată educaţiei umane), fiind incapabil de creaţie şi producţie de bunuri, adică de creşterea nivelului de trai. El ar fi dependent total de condiţiile mediului (cum se promovează prin teoriile economiei pieţei libere!). Educaţia minimală trebuie înţeleasă ca alfabetizare şi profesionalizare;

3. Dreptul la asistenţă medicală şi socială gratuită (art. 25). În lipsa sănătăţii, invalidităţii, bătrâneţii, etc., celelalte drepturi nu mai pot fi utilizate eficient sau nu mai au sens;

4. Dreptul la un nivel decent de viaţă (sinteză a art. 23 şi 25), asigurat prin dreptul la muncă plătită echitabil;

5. Dreptul la proprietate (art. 17). Proprietatea este o expresia a muncii acumulate şi garantul nivelului de trai decent;

6. Dreptul la liberă circulaţie (art. 13). Libera circulaţie are două componente: internă şi externă. Omul care nu poate circula fără restricţii, cel puţin în interiorul ţării sale, nu se află într-o guvernare prodemocratică;

7. Voinţa poporului este baza puterii de stat (art. 21). Consfinţeşte obligaţia  statului de a utiliza puterea  pentru prosperitatea cetăţeanului majoritar (popor), adică esenţa guvernării prodemocratice.

Aşa cum se observă, Declaraţia universală a drepturilor omului, nu ierarhizează drepturile şi libertăţile într-o ordine strict descrescătoare, de aceea statele politice îşi rezervă dreptul de a le trata în ordinea necesară grupului de interese reprezentat de partidul la guvernare.

Evaluarea cantitativă a caracterului prodemocratic (antidemocratic) al unei guvernări

Pentru a face o analiză cantitativă, perfectibilă, a caracterului prodemocratic sau antidemocratic al tipului de societate în care ne aflăm şi spre ce societate ar trebui să ne îndreptăm, voi reprezenta în tabelul 1 comparaţie între cele 4 sisteme, utilizând următoarea metodologie:

• Voi preciza pentru fiecare din cele 7 drepturi fundamentale (argumentate ca fiind cele mai importante), implicarea statului în garantarea lor,descriptiv şi aprecierea cantitativă pe o scară numerică de la 1…10. Nivelul numeric este pozitiv în cazul garantării parţiale sau cvasitotale şi negativ prin negarantarea dreptului şi / sau favorizarea grupurilor antidemocratice sau /şi a crimei organizate.

• Se va însuma punctajul pentru cele 7 drepturi la fiecare sistem. Caracterul prodemocratic va fi proporţional cu nivelul punctajului obţinut. Punctajul negativ exprimă un caracter antidemocratic evident (verificabil şi prin sondajele de opinie, conform dreptului nr. 7)

Rezultatele sunt trecute în tabelul 1.

Din tabel reiese faptul că sistemul capitalist al pieţei libere (de tip occidental) este, indubitabil, un sistem antidemocratic, prin faptul că guvernarea politică (indiferent de culoare), nu urmăreşte bunăstarea cetăţeanului majoritar, ci maximizarea profiturilor grupurilor de interese care deţin şi funcţiile cheie în stat.

Se pare că sistemul cel mai apropiat de nivelul prodemocatic al unei guvernări este sistemul „calea a treia”.

Ca o comparaţie generală, sistemul socialist, indiferent de variantă,  este incomparabil mai democratic decât cel capitalist indiferent de formă, motiv pentru care a fost distrus, deoarece în viitorul apropiat ar fi fost evidentă superioritatea lui, fără a mai fi credibilă propaganda ostilă.

Toate descrierile din tabel pot fi identificate în lucrările de specialitate ale marilor oameni de ştiinţă contemporani: Joseph Stiglitz, Alvin Toffler etc.

— va urma —

About Post Author

wolfsoftcompany

wolfsoft.company@gmail.com

http://desteptati-va.ro

Happy

0 0 %

Sad

0 0 %

Excited

0 0 %

Sleepy

0 0 %

Angry

0 0 %

Surprise

0 0 %