0 0
Read Time:7 Minute, 54 Second

România a fost “reglată” ca să ofere date despre suportabilitatea populației într-un viitor plan de înrobire a națiunilor.  A fost adusă la media absolută, a fost manelizată și tabloidizată.  I s-a extras forța de muncă, marindu-i-se numărul pensionarilor.  Coeficientul de inteligență național a fost redus dramatic, spre nivelul de “țară idiotizată”.  Urmează restrangerea libertăților fundamentale, sărăcirea, distrugerea sistemului privat.

Sintagma “de la paș’opt încoace” o fi dusă în derizoriu, dar în cazul de față este mai mult decât actuală. Revoluțiile de la ’48, care au schimbat fața Europei, au reprezentat primul episod dintr-un serial ce continuă și azi. Nu insistăm pe 1848, dar poposim puțin în comunism. Și comunismul a fost considerat un experiment. Eșuat, spun unii. Experimentul, insa, n-a eșuat deloc. Ci a dat niste concluzii asupra limitelor de suportabilitate ale popoarelor, referitor la hrană, la libertățile fundamentale, la dictatură etc. care se pot aplica în orice moment.

Când lumea s-a împărțit în două, cea capitalistă și cea comunistă, s-au efectuat două experiente, în fapt. Pe de-o parte s-au dat unora libertăți maxime, bunăstare materiala, dar și șomaj, precum și înrobirea indivizilor și asociațiilor de indivizi – precum firmele private – prin sistemul bancar, sub aparența libertate de a alege, iar pe de altă parte, în blocul comunist, indivizilor li s-a luat tot. Și bunăstare, și libertate, fără dreptul de a funcționa în privat, toți sub o dictatură. Nu e locul să extindem comentariile, se poate scrie un întreg serial de aici, dar simplu vorbind, în primul caz s-a dezvoltat sistemul bancar pe seama libertăților și întreprinzătorilor occidentali – s-a urmarit până unde se poate merge -, iar în al doilea caz, cum spuneam, care este limita de suportabilitate – până în ce moment apar revoltele populare care ar putea dărâma factorul de putere.

Firește, cele două sisteme au fost concurențiale și au functionat perfect cele două experimente atâta timp cât a fost așa, culminând cu Razboiul Rece. Și încă ceva, important, nu în toate țările sistemele au evoluat la fel, nu în toate țările schimbările s-au făcut în același mod. Practic, fiecare țară a avut parte de un sub-experiment. La sfârșitul anilor ’80, cei care conduc destinele planetei au decis că ambele experimente pot să înceteze și să se tragă concluzii.

Printre direcțiile viitoare a apărut ideea înrobirii țărilor din ambele sisteme, pe baza concluziilor trase, dar și datorită faptului că nici capitalismul și nici comunismul nu mai pot funcționa odată cu creșterea alarmantă a populațiilor planetei. Sistemele sociale de protecție urmau să dea faliment în toată lumea. Populația ocupată scăzând din ce în ce mai mult, în vreme ce pensionarii sporesc ca numar în special datorită creșterii speranței de viață. Și aici intervine Industria Pharma, controlată de aceleași puteri. Cea care a dus la creșterea duratei de viață a indivizilor. Dar care industrie Pharma e implicată și în Codex Alimentarius și în crearea virusurilor artificiale despre care adepții teoriei conspirației susțin că sunt menite (împreună cu altele asemănătoare) să reducă populația planetei la două miliarde, limită la care sistemul financiar funcționează în parametrii optimi pentru marile puteri care conduc lumea.

Astfel că un alt experiment important a fost lansat: criza economică mondială. Dublată de o criză politică. Care au generat în lume prăbușirea sistemelor economice locale, sărăcirea populației planetei, ca un prim pas. Pe vremuri, războaiele convenționale erau cele care reglau numărul indivizilor de pe Terra. Acum sunt razboaiele economice, financiare și asasinii economici. Aceștia din urmă au experimentat cu succes în America latină modalitățile prin care o națiune poate fi îngenuncheată economic.

Și în Europa experimentul continuă. Dar ca în perioada comunismului și capitalismului opozabil nu la fel în fiecare țară. Direcția e dată clar – sărăcirea popoarelor. Peste tot în Europa, pe așa-zisul fond al crizei se reduc salariile, se distrug firmele private. UE nu acceptă alternativă, deși ea există. Comanda e clară – tăierea fondurilor și veniturilor indivizilor, sărăcirea bugetelor naționale, toate îndatorate la Comisia Europeană, la FMI și la Banca Mondială.

România, dintre actualele state ale UE, a avut parte în comunism de cea mai grea constrangere. România a avut parte și de cea mai violentă schimbare de sistem – în 1989, o revoluție populară, confiscată mai apoi printr-o lovitură de stat. România a fost și este o țintă perfectă. Are o populație medie ca numar în Europa, a fost tot timpul în istorie asuprită, rata de somaj e mare, pensionarii sunt mulți, este predispusă la distrugerea sentimentului național, predispusă la subcultură – manelizare, tabloidizare etc. – iar, din păcate, din acest motiv de lipsă de cultură, coeficientul de inteligenţă mediu al populaţiei este la un nivel destul de scăzut.

La acest fapt a contribuit şi exodul de creiere al românilor, în special tineri, spre occident. De asemnea, o mare parte din forţa brută a fost extrasă din ţară spre economiile occidentale (Spania, Italia, Germania etc.), ceea ce a contribuit la disproporţia accentuată între populaţia ocupată şi numărul pensionarilor. Ca atare, România a devenit o ţară medie din toate punctele de vedere. Media este perfectă din punctul de vedere al unui experiment, pentru că permite un studiu imediat asupra direcţiilor în care o poate lua sistemul. Fie în sus, fie în jos, fie sinusoidal faţă de axa mediei, ceea ce dă prilej să fie corectat la fel de repede, urmărindu-se rezultatele.

Dacă observaţi, faţă de directiva europeană de a se tăia veniturile populaţiilor active (ocupate) şi de a se distruge firmele private, României i s-a dat ceva în plus – şi pensiile! Iar guvernanţii, la ordinul preşedintelui Traian Băsescu, execută planul prestabilit. Fireşte că sunt şi alte soluţii, numai că nu se vrea. Iar Băsescu poate ramâne preşedinte atâta timp cât execută aceste ordine, atâta vreme cât propagă minciuna. Dovada că pensionarii sunt cei vizaţi în România este şi celebra – de acum, de când presa a intrat în posesia ei – scrisoare adresată parlamentului de ministrul de Finanţe Sebastian Vlădescu în care se arată că şi în 2011 pensiile vor rămâne tăiate, ba chiar pot fi micşorate. Iar Guvernul, pentru 2011, nu lucrează la ieşirea din criză, la soluţii economice de ieşire la liman, ci la Legea Pensiilor şi la Legea Salariilor. Adică aşa cum s-a decis pentru soarta României, îndatorată din ce în ce mai tare la FMI. De aia guvernanţii nici nu propun soluţii, nu vin cu alternativă. Pentru că nu ei decid. Soarta României e decisă deja.

Iar dovada că în România comunismul n-a fost un experiment eşuat este că acum nimeni nu se mai revoltă. S-au agitat tot pensionarii, cei ce l-au dat jos atunci pe Ceauşescu, dar acum în număr mult mai mic, bolnavi, sărăciţi. Au mişcat puţin şi sindicatele. De ochii lumii. Dar sindicatele au afaceri cu statul. Sunt controlabile şi şantajabile. La fel şi patronatele, constituite din oameni de afaceri care se dezvoltă tot din contracte cu statul. Sistemul juridic e controlat, serviciile secrete aşişderea, la fel Armata, Poliţia etc. Asistăm acum la o extrapolare din sistemul comunist. Acum, România are parte de o dictatură capitalistă, care face parte din acelaşi experiment.

Să vorbim acum despre diversiuni. Minciuna este la ordinea zilei şi pentru preşedintele Băsescu, dar şi pentru Guvern. De la o lună la alta se schimbă declaraţiile, se schimbă soluţiile sistemului de guvernare. Cu un popor manelizat şi tabloidizat, de fapt, idiotizat, măsurile trec pe nesimţite.

Ce nevoie urmatoare are dictatura de tip “soft” din România pentru a-şi atinge scopul? De ceea ce s-a întâmplat în comunism în România şi despre care se ştie bine din studiile asupra acelui experiment. Primul pas este restrângerea libertăţii presei, care în mare parte s-a făcut prin tabloidizare. Urmează acum războiul cu mogulii, cu publicaţiile. Dan Diaconescu este dat drept exemplu. Vor urma şi alţii. Poporul imbecilizat va cere sânge de ziarişti. Mogulii vor fi daţi exemplu că s-au îmbogăţit pe spinarea poporului. Trecem apoi la sindicate. Singurele în masură să mai strângă populaţii revoluţionare. Vor fi “omorâte” şi sindicatele, liderii care mai iau atitudine. De cei ce au fost deja cumpăraţi nu mai vorbim. La fel şi patronatele, prin distrugerea sistemului privat. Deja 200.000 de firme au dat faliment. Altele abia se mai târâie lucrând la negru. Vor fi sporite taxele şi vor mai dispărea alte zeci de mii de firme. Deci, despre ce patronate să mai vorbim? Care mai e sistemul privat din România?

Cum România e parte din experimentul european şi, implicit, mondial, fiecare ţară europeană se va conforma conform “reglajelor” din această “probă-eşantion”. Aşa se va şti şi cum va fi la extremă Grecia, dar şi la celalalt pol, format din statele occidentale avansate, cu Germania vârf de lance. Niciun individ nu se va mai gândi la revoltă, ci la cum sa supravieţuiască, la ce să pună pe masă, la cum să-şi plătească întreţinerea, gazele şi curentul. Atât cât le va mai putea folosi. În cei 20 de ani de la revoluţie, de aşa-zis capitalism, România a fost “reglată” perfect. Ca un soft care avea ceva bug-uri de sistem. A fost reprogramată. Iar din acest an a fost apasată tasta “Enter/ Execute”. Scapă cine poate! Cât despre razboi, cel ce stă deja să izbucnească în Orientul apropiat, va veni, fără grijă!

Foarte important va fi, însa, şi rolul Rusiei. Este interesant de urmărit ce se va întampla cu “mama tuturor experimentelor”, cum se va poziţiona Rusia faţă de întreg acest plan. Sau Rusia va face parte dintr-un back-up, un plan B, de rezervă?

Happy
Happy
0 %
Sad
Sad
0 %
Excited
Excited
0 %
Sleepy
Sleepy
0 %
Angry
Angry
0 %
Surprise
Surprise
0 %

Average Rating

5 Star
0%
4 Star
0%
3 Star
0%
2 Star
0%
1 Star
0%

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You may also like