0 0
Read Time:5 Minute, 46 Second

Trăiesc cu convingerea că, la nivel planetar,  cetăţenii români au fost „selectaţi” pe post de cobai pentru diverse experimente, în cazul de faţă pentru urmărirea modului de reacţie la impact. Ca să fiu mai explicit, pe „plaiurile mioritice” s-au pus în practică proiecte şi scenarii cu caracter criminal. Da, aţi citit bine: CRIMINAL. Ceea ce se întâmplă astăzi în România, nu doar prin mizerabila administrare a ţării, ci şi prin metodele aplicate, sunt acte de factură criminală, crime împotriva oamenilor, a faunei şi a florei României. Nelegiuirile administratorilor vremelnici şi nevrednici ai ţării agresează sistematic propriul popor. Legi nepotrivite, hotărâri de guvern şi ordonanţe de „urgenţă” îndreptate împotriva intereselor naţionale, se votează pe bandă rulantă şi se aplică fără discernământ, cu o premeditare diabolică. Trăiesc sentimentul că „cineva” vrea să verifice unde se află limita răbdării românilor şi aşteapă momentul când se va produce „explozia mămăligii”.

„Reforma disperării”

Până la adoptarea Hotărârii de Guvern 345 din 31 martie 2011, listele spitalelor care urmau să fie desfiinţate s-au  schimbat de nenumărate ori, numai în funcţie de influenţă, de insistenţă şi de interese politicianiste, nicidecum în interesul cetăţeanului român. La ordinele ministrului U.D.M.R. Cseke Attila (clonă postumă a doctorului Mengele), 67 de spitale româneşti au fost închise. Cele mai multe se află în judeţele Argeş şi Prahova. În regimul unei „urgenţe” de  neînţeles, justificat numai în cazul evacuărilor forţate, survenite în urma unor  calamităţi naturale sau – Doamne fereşte! – a uneia nucleare, nou-născuţii au fost scoşi din incubatoare şi expediaţi la domiciliul părinţilor sau prin alte spitale încă în funcţionare. Cu „contribuţia” Jandarmeriei şi a Poliţiei Române, mame-lăuze abia ţinându-se pe picioare, bolnavi cu sondele şi furtunaşele perfuziilor în mână, bătrâni cu afecţiuni grave au fost evacuaţi din saloane şi alungaţi din spitale mai abitir decăt infractorii de drept comun. Dezorientaţi şi disperaţi unii dintre aceştia au plecat să-şi aştepte inevitabilul sfârşit acasă. Bolnavilor de cancer le-a fost limitat accesul la medicamentele vitale. Internaţilor li se cere plata spitalizării, fără a mai amiti de medicamente pe care sunt obligaţi să şi le cumpere singuri, de la farmacii. Acesta este filmul apocaliptic al reformei disperării, al aplicării ordinelor Guvernului criminal al României şi pus în practică de Cseke Attila, sub adapostul Hotărârii de Guvern, ieşită de la tipografia Monitorului Oficial pe data de 1 APRILIE. (Coincidenţă sau „păcăleală” sinistră?)  „Nu pot să nu observ, cu mirare, cu mare şi deosebită mirare, chiar cu stupoare, că nici un spital din judeţele Covasna şi Harghita nu se află printre cele 67 de spitale din care bolnavii au fost scoşi pe brânci. […] Haosul, oricât v-aţi spăla dumneavoastră pe mâini, ca Pilat din Pont, vă aparţine în totalitate, fiindcă ar fi trebuit să vă implicaţi direct şi să coordonaţi în totalitate acest proces delicat şi dureros, în aşa fel încât el să nu afecteze bolnavii şi aşa suferinzi şi disperaţi că nu se pot trata cum trebuie din cauza lipsei de bani şi din cauza măsurilor tot mai restrictive pe care le practicaţi când vine vorba de sănătatea românilor. Dar ştiu că nu o să lăsaţi ciolanul gras din care mai aveţi de ros, pentru că, nu-i aşa, domnule Cseke, n-aţi ajuns încă la os, aşa cum a ajuns cuţitul, pentru românii de a căror sănătate nici în cot nu vă doare!”(Maria Petraşcu – Ziare.ro)

Federaţia Naţionala a Sindicatelor Tesa din Sănătate susţine că declaraţia făcută de ministrul Cseke Attila într-o conferinţa de presă este neadevărată şi îl acuză pe ministrul Sănătăţii, de dezinformare. „Nu există un acord al sindicatelor privind desfiinţarea şi comasarea a 182 de unităţi sanitare. Federaţia Tesa s-a opus şi se opune în continuare acestui stil de «reformă» în care consultarea cu sindicatele este mimată iar deciziile se iau brutal fără a se face analize corecte. Este vorba mai degrabă de un mod perfid de a da oamenii afară într-un mod iresponsabil, în primul rând din localităţi mici unde este în fapt mai multă nevoie de locuri de muncă şi de servicii sanitare”, se menţionează  într-un comunicat remis, agenţiei Mediafax. Un cunoscut jurnalist, Cristian Tudor Popescu, referindu-se la „reforma sistemului de sănătate”, arată că: „Nu este nicio mare inteligenţă să închizi spitale sau să tai lefuri şi pensii”, competenţa în materie de reformă măsurându-se prin minimizarea suferinţelor oamenilor, care sunt totuşi obiectul acestei reforme. Ideea este că reforma se face… cu un mouse pe ecranul calculatorului; spitalul e o căsuţă, mişti mouse-ul şi îl ştergi. Aşa se face reforma, oamenii care se găsesc prin acele spitale nu există”.

„Spitalele vor fi transformate în cămine (lagăre de exteminare lentă a celor în vârstă, pe banii „beneficiarilor”). Conform programului reprofilării unităţilor sanitare, comasările vor fi făcute după ce se va analiza clasificarea acestor unităţi, iar după stabilirea strategiei de clasificare a spitalelor vor fi definitivate şi comasările”, a cuvântat, ministrul Sănătăţii, Cseke Attila.  Ministerul Sănătăţii a publicat, listele cu posturile vacante, pe specialităţi şi categorii, la nivel judeţean şi naţional pentru care personalul medical, dar şi cel auxiliar va putea opta în următoarea perioadă. Redistribuirea personalului din unităţile sanitare care se vor reprofila în cămine pentru persoane vârstnice(direct spus, azile de bătrâni) se va face în trei etape, şi se va realiza în baza opţiunii personale. Începând cu momentul predării spitalelor către administraţiile locale Ministerul Sănătăţii nu mai are nici un drept să ordone schimbări în conducerea şi în administrarea spitalelor. La asta nu s-a gândit domnul ministru? Misiunea lui a luat sfârşit şi în momentul de faţă îşi depăşeşte atribuţiile. Mă întreb pentru ce mai există postul de Ministru al Sănătăţii, dar să nu uităm: România este ţara tuturor absurdităţilor unde funcţionează impecabil doar legea fărădelegii şi a incompatibilităţii.

„Pensionari! Vă ordon, Treceţi Stixul!”

Măsurile recente deconspiră modul de gândire al conducătorilor actuali faţă de poporul român, ajuns victimă a incompetenţei şi al dispreţului conducătorilor faţă de om. Vă rog să vă amintiţi de atitudinea şefului statului când, în 2010, anunţa scăderea pensiilor şi a salariilor cu 25%: „Asta e, dacă vă convine – bine, dacă nu – să fiţi sănătoşi”. Nicolae Ceauşescu a avut şi merite şi greşeli, nu vorbea elevat, dar o astfel de „perlă” nu i-a ieşit pe gură şi întrebarea firească vine de la sine: dintre cei doi şefi de stat, care-i „dictatorul”? Comparaţia era inevitabilă! Oare ce va mai spune dicta-escu în septembie, când călăii vor decapita cu securea pensile de stat? Le va ordona: „Pensionari! Vă ordon, treceţi Stixul!?” Păi unde, domn preşedinte, şi pentru ce? Stixul desparte Pământul de Infern. Sunt nedumerit: pentru ce să ne mai irosim puterile ca să trecem Stixul, dacă aţi transformat România în Infern? Imaginea Auschwitzului va păli în faţa holocaustului basboccian practicat în secolul XXI. Referindu-mă la TOŢI guvernanţii postdecembrişti, dar în special la cei actuali, veni-va vremea când, parafrazându-l pe Negruzzi: „Veţi da seama, domnilor!”

de Ion Maldarescu

Happy
Happy
0 %
Sad
Sad
0 %
Excited
Excited
0 %
Sleepy
Sleepy
0 %
Angry
Angry
0 %
Surprise
Surprise
0 %

Average Rating

5 Star
0%
4 Star
0%
3 Star
0%
2 Star
0%
1 Star
0%

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You may also like