România traficaniților de arme și complicii lor

Într-un articol anterior am arătat cum generalii armatei române au derulat un diabolic război radio-electronic sub masca căruia, după 22 decembrie 1989 au omorît peste 1.000 de români pentru a justifica legitimitatea loviturii de stat prin care au reinstaurat regimul capitalist, înscăunîndu-l președinte pe Ion Iliescu. Într-un alt articol, am demonstrat printr-o aplicație strategică, cu date cît se poate de reale, ca după un proces de autodistrugere care a durat 22 de ani, armata română ar fi pulverizată după primele 4-6 ore ale unei agresiuni cu forțe convenționale și cu efective inferioare numeric, din partea Federației Ruse. Motivul constituindu-l absența cu desăvârșire a unor întregi categorii de armament, înregistrată la toate categoriile de forțe armate. 

Categorii întregi de arme care au fost vîndute pe bani buni în zone supuse embargoului international, umplînd buzunarele criminalilor așa-zisei revoluții. Arme care n-au mai fost niciodata înlocuite în înzestrarea armatei, cu altele, cu caracteristici egale sau mai performante. Generalii armatei române, în complicitate cu conducerea politică au desființat singurele noastre unități de rachete sol-sol ( Brigada 37 dislocată la Ineu și Brigada 8 la Tecuci ). Cele 400 de rachete operativ-tactice (ROT) care asigurau “scutul” militar al României au fost prăduite la adăpostul integrării noastre în NATO. Concret, este vorba despre sistemele de rachetele ale artileriei, de tip Frog 3 și Frog 7, cu o singură treaptă, utilizind combustibil solid. “Casarea” rachetelor s-a facut ca urmare a emiterii Hotărîrii nr. 0103/1997 a CSAT, referitoare la restructurarea unor Mari Unități și unități din compunerea la pacea Sistemului Național de Apărare, întărită prin Hotărîrea de Guvern nr.110/14.04.1997. Oficial, armata a comunicat că “rachetele și instalațiile de lansare au fost valorificate începînd cu sfîrșitul anului 1996, prin C.N. “Romtehnica” SA; Am încercat să aflăm, totuși, cât a costat afacerea “casării” rachetelor. De la MApN n-am aflat nimic.Așadar, o afacere de sute de milioane de dolari a fost trecută la secret. În condițiile în care o singură rachetă de acest tip se vinde pe piața neagră a “dealerilor morții” cu cel puțin de 250.000 de dolari, se poate spune că afacerea ROT se cifrează la peste 100 de milioane de dolari. N-am pus la socoteală masinile de încarcare și lansare (TEL), transportul și nici costul operațiunii de “casare”. S-a stabilit că echipamentele noastre să fie transportate prin Africa de Sud și dezmembrate în SUA sub coordonarea serviciilor din Israel. Din surse SIE s-a aflat că rachetele operativ-tactice nu au ajuns niciodată în Statele Unite. Rachetele au fost îmbarcate pe nave transcontainer ale companiei de transport naval israelian ZIM, care este prezentă la Constanţa, încă din anul 1976. Totul s-a desfăşurat sub supravegherea directă a lui Eliezer (Eli) Pincu, şeful Directorarului de Securitate al Ministerului Apărării din Israel, evreu născut la Galaţi. Vechi ofiţer de informaţii, Pincu a lucrat în ministerul apărării israeliene încă din anul 1970. Până de curând, Pincu a fost ataşat militar la Misiunea Europeană din Paris (MOD). De acolo, a fost numit şeful Departamentului de Control al Exporturilor (ECD) din ministerul apărării israelian. ECD preluind competenţele în materie de licenţiere şi exporturi militare de la SIBAT, echivalentul SRI-ului nostru. S-a mai stabilit ca o comisie formată din ofiţeri SIE şi MApN să asiste la distrugerea echipamentelor. La vremea aceea, armata funcţiona sub ministeriatul lui Gheorghe Tinca, iar Serviciul de Informaţii Externe era condus de Ioan Talpeş. Fortele armate din Romania s-au gasit, intre 1995-1997, în stadiul Procesului de Planificare și Analiza, în care întreg arsenalul lor a fost verificat și inventariat de experți militari ai Pentagonului. România n-a avut niciodata în înzestrare rachete Scud (funcționînd cu combustibil lichid și cu o raza de acțiune de 300-550 km) precum cele utilizate de Irak, pentru că țara noastră era considerată de sovietici ca făcînd parte din eșalonul 2 al Tratatului de la Varșovia și nu ni le-au oferit niciodată la export. Argumentul servit de sovietici fiind acela ca un cerc cu raza de 300-550 km plecat din oricare punct al granițelor României nu întîlnea decît teritoriul vecinilor, adică tot state comuniste. Ungaria și Polonia le-au avut însa în dotare și după 1989. Așadar, singurele rachete sol-sol din dotarea trupelor de uscat românesti din 1989 erau cele cunoscute în cod NATO drept FROG-3 ( 3 baterii x 8 de lansatoare montate pe sașiu auto x 8 rachete pentru fiecare lansator ) și Frog-7b ( 3 baterii x 8 de lansatoare auto LUNA-2M x 8 rachete pentru fiecare lansator ) a căror raza de acțiune era de 27 km, respectiv de 68 km. Ele au fost denumite R.O.T de către generalii de la departamentul de înzestrare al MApN dupș eșalonul pe care acestea îl sprijinea cu foc. De exemplu divizionul de rachete FROG-3 se găsea în compunerea diviziei de tancuri, divizia de tancuri constituind după normele științei militare eșalonul tactic.

Brigada de rachete FROG-7, organizată și ea pe divizioane, era subordonată Armatei de arme întrunite, care constituia eșalonul operativ. Numai că pe plan internațional exista deja o clasificare universală a tuturor rachetelor balistice, care nu le includea pe cele ale unităților artileriei terestre, cu raza de acțiune sub 300 km, pe care le considera rachete tactice cu raza scurta ale artileriei. Conform clasificării internaționale, rachetele balistice cu rază scurtă de actiune sunt considerate cele cu raza cuprinsă între 300 și 1.000 km. Între 1.000 și 3.000 km avem de-a face cu rachete balistice cu rază medie de acțiune. Între 3.000 și 5.000 km rachetele sunt balistice cu rază intermediară, iar peste 5.500 km sunt reachete balistice intercontinentale. De la prima vedere pare dubios traseul navelor transcontainer ale companiei de transport naval israelian ZIM, care au încărcat rachetele Frog la Constanța pentru a le duce în Israel. Pare inexplicabil modul în care odata ieșite din marea Neagra și marea Egee direct în marea Mediterana, în loc să vireze stînga, navele israeliene avînd la bord agenți ai Mossad, au înconjurat întreg continentul african, făcînd și o escala în Africa de Sud, dar tinzînd să ajungă din nou în marea Mediterană și de acolo în Israel. Numai că lucrurile s-au limpezit de la sine. Human Rights Watch a publicat pe 13 aprilie 1999 un interviu pe care Alex Vines i l-a luat lui Richard Cornwall profesor la Institutul pentru Studii de Securitate din Pretoria-Africa de Sud. Interviul întitulat “ANGOLA UNRAVELS: The Rise and Fall of the Lusaka Peace Process” menționează faptul că în rapoartele de monitorizare ale ONU apărute în 1998 ( ca rezultat al monitorizării pe parcursul intregului an 1997), identificau teleportarea din neant a unui mini-arsenal direct în curtea rebelilor UNITA, consind în 6 avioane MiG-23, 8 elicoptere, 50 de tancuri T-55, 70 de TAB-uri și 20 de lansatoare de rachete Luna 2M ( Frog 7), Lucru confirmat și în Angola Peace Monitor, nr. 8, Vol. V/ 29 Aprilie 1999. Sean Cleary, director Strategic Concepts Ltd din Africa de Sud, a fost printre puținii oameni care au intrat în posesia unuia din documentele de însoțire ale transportului maritim efectuat de compania israeliana ZIM cu respectivele rachete Frog-7, identificate la UNITA. El a adăugat ca în plus, la bord mai existau și 2 elicoptere IAR-316 B Alouette, afirmind ca în rubrica destinată exportatorului figura Coreea de Nord. Cota de credibilitatea lui Cleary e mare, întrucît a fost secretar la ambasada de la Washington ( 1978-1982) și apoi Consul-General al Africii de Sud in SUA ( 1982-1983 ), director general în cadrul Oficiului de Administrare a Namibiei ( 1983-1985). Partea proastă pentru ofițerii de informații israelieni care au completat documentul de însoțire fals, e aceea ca spre deosebire de rachetele Frog, elicopterele IAR-316 B existau doar în România, nu și în Coreea de Nord. În plus, Coreea de Nord, era alături de Cuba și alte foste state comuniste susținatoare a regimului angolez cu care rebelii Unita luptau pentru a-l învinge. În timp ce Israelul era cunoscut de peste două decenii ca principal alimentator cu arme al UNITA. Acum că ne-am lămurit de ce a fost nevoie să fie retrase din înzestrarea armatei romane rachetele Frog și unde au ajuns ele cu adevarat, pentru a servi la “implementarea democrației” de către statul Israel, trebuie să și explic de ce asa-numita “casare” a acestui tip de tehnica de lupta a însemnat subminarea cu buna stiință a capacitații de apărare a României. Potrivit Legii nr. 39/1990 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, intra in responsabilitatile CSAT atit organizarea generală a forţelor armate, planurile de întrebuinţare a forţelor pe timp de pace şi la război, înzestrarea forţelor sistemului naţional de apărare, precum si înfiinţarea, desfiinţarea, dislocarea şi redislocarea, în timp de pace, pe teritoriul naţional, a marilor unităţi militare de la eşalonul brigadă, inclusiv, în sus. Cu alte cuvinte, simpla “casare” a rachetelor Frog însemna de fapt desființarea cel putin a celor 2 brigăzi de artilerie Luna 2M din compunerea armatei romane. Ori în stiința militară funcționează principiul înlocuirii unei categorii de tehnica de luptă cu alta similară dar mai modernă care să îndeplinească mai ușor și mai précis aceleași funcțiuni. În caz contrar, marile unități ( Armatele de arme intrunite ) care depind de sprijinul cu foc al categoriei de tehnica care a fost casată, nu-și mai pot îndeplini misiunile și sunt ca și neutralizate.

De altfel sezonul aservirii totale a armatei române intereselor traficanților  de arme, a debutat furtunos în aprilie 1997, dacă ne gîndim doar la seria de 6 transporturi speciale cu arme Romtehnica ( intre 01-17.04.1997 ), executate de pe Otopeni-militar cu avioane gigant AN-124, de către Shimon Naor ( lt.col al Mosad), în favoarea Sudanului ( țară aflată în plin război civil și sub embargou ONU din 1994 ). Fiind urmate pe parcursul anului 1997 de alte 78 de zboruri ale aeronavelor IL-76, AN-12, B-707 operate ca și AN-124, de același celebru traficant Viktor Bout și încărcate cu arme românești la platforma militară a aeroportului Otopeni. Culminind în aprilie 1998 cu mizerabila înscenare numită Tigareta 2, anchetată de exact aceiași procurori militari conduși de col. Mihai Popov, cel care a mușamalizat absolut toate asasinatele comise în decembrie 1989. A urmat tot în aprilie 1998, practic desființarea aviației de vînătoare-bombardament românești prin retragerea din organica regimentelor 67 de la Craiova și 49 Aviație de la Ianca, a celor 72 de avioane IAR-93 ( în serviciu operativ în perioada 1981 – 1998 ) cu care acestea erau înzestrate.  Grav e că scoaterea din înzestrare a avioanelor IAR-93 s-a produs în perioada de tensiune militară care a precedat bombardarea Iugoslaviei de către NATO, moment în care nici un stat din lume nu procedează așa. Lucrurile nu s-au oprit aici, bateriile de rachete AA romanesti, de tip S-15 Neva, responsabile de doborîrea unui avion “invizibil” american F-117 în războiul din Iugoslavia, au fost și ele scoase din înzestrarea armatei și trimise în Israel în 1999, probabil la fel cum s-a procedat și cu ROT-urile. Defrisarea aviației militare și a trupelor de rachete s-a derulat cu complicitatea șefului Fortelor Aeriene, Ghorghe Bucse care a fost recompensat pentru aceasta cu gradul de general cu 4 stele, cu o pensie lunară de peste 100 de milioane de lei, pentru care sindicatul cadrelor militare disponibilizate, în rezerva și în retragere s-a luptat cu îndirjire. Vinovația pentru tradare prin subminarea capacității de apărare a Romaniei și pentru încalcarea voită a embargoului international cu arme aparține și echipei : Emil Constantinescu ( președinte al României ), Dorin Marian ( consilier presidențial și secretar al CSAT, devenit ulterior șeful cancelariei premierului Tăriceanu ), gen. Ion Magdalena, secretar general al CSAT ( calăul echipajelor de elicoptere românesti în decembrie 1989 ), gen. Constantin Degeratu (șef al Statului Major General, devenit consilier prezidențial sub regimul Băsescu, beneficiar al unei pensii de general cu 4 stele de aproape 100 de milioane de lei ). Ca o concluzie, întrucit caracterul oamenilor nu se schimbă, în Romania post-decembriste faptele lor murdare sunt protejate, ele se diversifică, așa că într-un an de funcționare pe postul de secretar general al CSAT gen. Magdalena, a coordonat un trafic de armament mai mare decat s-a înregistrat în perioada 1990-1997. Ulterior, în perioada 2001-2003 Magdalena a fost adjunctul comandantului Fortelor Aeriene, iesind la pensie în 2005 de pe funcția de inspector general al Inspectoratului Ministerului Apărării Naționale, cu epoleții încarcați azi de 4 stele de general și cu o pensie de aproape 100 de milioane de lei.

Printre complicii prăduitorilor rachetelor ROT figurează, la loc de cinste, gen.lt. Ioan Talpes, cel care a fost numit de Ion Iliescu conducerea secției de război psihologic a MApN, pe 22 decembrie 1989 și care a fost director al SIE pîna în vara lui 1997, devenind în 2001 consilier prezidențial pe probleme de Apărare al lui Ion Iliescu. Talpeș se bucură și el de o pensie de peste 100 de milioane de lei, grație celor 4 stele de general cu care a fost recompensat de toți presedinții României. Toate aceste fapte de o gravitate deosebite ar fi trebuit să fie deja anchetate de Parchetul Militar. De către cine ? De către gen.lt magistrat Mugurel Florescu ( “martor” la execuția cuplului Ceausescu, devenit instantaneu procuror general adjunct al României și șef al secției Parchetelor Militare pâna în 1993, transferat șef al corpului de control al MApN și ieșit la pensie, ca general cu 4 stele în 2009, de la Serviciul de Telecomunicații Speciale-STS ),  de către col. Mihai Popov ( cel care din funcția de șef al Parchetului de pe lânga Curtea Militară de Apel, a produs monstruozitatea de rechizitoriu din Țigareta 2, prin care a transformat o livrare de armament a MApN într-o contrabanda cu țigări ) și de către lt.col. Ilie Botos ( devenit procuror general al României în perioada 2003-2006, iar acum general cu 3 stele și deținând funcția de director-adjunct al Direcției Generale de Informații a Apărării ), adică cei care i-au facut scapați și pe călăii militarilor din decembrie 1989. Mai trebuie menționat faptul că unchiul lui Ilie Botoș, generalul maior Ionită Botoș, care l-a ajutat să devină peste noapte magistrat militar, era în iunie 1990 șeful Comandamentului Serviciilor Armatei. Din această poziție, a primit de la Ion Iliescu misiunea de încazarmare și hrănire a minerilor condusi de Miron Cosma, veniți la București în iunie 1990.

Pentru rezolvarea acestei probleme l-a delegat pe subordonatul sau lt.maj. Gabriel Oprea ( actualul ministru al Apărării care-l ține la rândul sau în brațe pe Botos jr.), ofițer de intendență la regimentul 1 Mecanizat ( UM 01305 ), locul unde au fost încărtiruiți minerii. Prilej care a facut ca în următorii 8 ani, Oprea să fie permanent în preajma lui Cosma. Și pentru că procurorii militari au demonstrat că nu aflarea adevarului și dreptatea, ci obediența pâna în măduva oaselor față de clasa politică, i-a motivat în acțiunile lor, în 2002, sub regimul Iliescu, Ioan Mircea Pascu, ministrul Apărării ( avîndu-l drept consilier principal pe gen. r. Iosif Rus, fostul sef al Aviatiei militare și călaul propriilor sale echipaje de elicopter în 1989, încărcat cu 4 stele de general și cu o pensie de peste 100 de milioane de lei, în zilele noastre ), s-a reluat la greu sezonul subminării capacității de apărare a armatei romane, cu scoaterea din înzestrare a celor 18 MIG-29 ( cele mai noi aparate de zbor ale aviației, achiziționate în perioada 1989-1991 și despre care au apărut indicii ca o parte din ele ar fi fost comercializate în state africane supuse embargoului internațional ) și a celor 33 de MIG-23 MF ( achiziționate în 1983, singurele avioane cu geometrie variabilă pe care le-a avut România vreodată ).

Această nouă lovitură dată armatei, a condus la desființarea regimentului 57 aviație de la M. Kogalniceanu, cel care apară Dobrogea și litoralul, precum și la desființarea regimentului 93 aviație, cel care apară granița de vest a Romaniei. Inainte de 1989, cînd am văzut pentru prima oara Opera de 3 parale a lui Bertold Brecht, nu mi-a trecut prin cap că peste ani, sub uniformele pline de fireturi, decorații și stele de generali și magistrați militari români, mîndria poporului român, aveam să identific o banda de incompetenți criminali și hoți cu apucături copiate după cea originală, a lui Mackie Şiş. (NOTA: Conform tratatului de dezarmare de la Paris, România ar fi trebuit să dețină la această oră 430 de avioane de lupta și 120 de elicoptere de atac. În realitate Forțele Aeriene Militare se rezuma la 69 de avioane de luptă (49 MIG-21 Lancer, cu resursă pe terminate și 20 de avioane subsonice, de scoala și de atac la sol IAR-99) și 23 de elicoptere IAR-330 Socat, capabile să ducă luptă anti-tanc).

Sursa: Blogosfera- Explosiv News

About Post Author

wolfsoftcompany

wolfsoft.company@gmail.com

http://desteptati-va.ro

Happy

0 0 %

Sad

0 0 %

Excited

0 0 %

Sleepy

0 0 %

Angry

0 0 %

Surprise

0 0 %