0 0
Read Time:8 Minute, 43 Second

Cel mai mare jaf din istorie făcut de SUA în România: Peste 3 miliarde de dolari din averea poporului român, oferite gratuit de Băsescu americanilor

După asasinarea cuplului Ceaușescu și lovitura de stat din 22 decembrie 1989, cei care au venit la putere au început jefuirea statului român continuând până în zilele noastre sub mandatul lui Klaus Werner Iohannis, un președinte mai urât de popor chiar decât Ion Iliescu. Partenerii noștri strategici de peste ocean sunt niște jefuitori la fel de periculoși ca armata invadatoare rusă, iar asta se vede în statul eșuat patronat de Klaus Iohannis. Vinovați de eșecul statului român sunt patronii de la Washington împreună cu slugile lor de pe plaiurile mioritice.

Unul dintre cele mai mari jafuri din istoria poporului român este transferarea Fondului Proprietatea cu titlu gratuit către Statele Unite ale Americii sub semnătura președintelui român Traian Băsescu, pentru a obține pentru sine încă un mandat de președinte. Mai mult, acest bandit Băsescu Traian i-a spus președintelui Joe Biden să o accepte pe Elena Udrea ca succesor la Cotroceni după 2014. Mai, mai să îi pice fața tovarășului de la Washington. Azi, Elena e la Târgșor, iar Traian e un biet turnător la Securitate.

Românii trebuie să îi ”mulțumească”, astăzi, președintelui american Joe Biden, fostului președinte Traian Băsescu, fostului premier și actual primar de Cluj, Emil Boc, și fostului ambasador SUA Mark Gitenstein, pentru cele 3,4 miliarde de dolari evaporate din averea poporului român.

Ambasadorul statului paralel, Mark Gitenstein

Retragerea lui Mark Gitenstein din funcția de ambasador al SUA la București, în 2012, a fost văzută de mulți ca o victorie, mai ales pe fondul opiniilor exprimate de acesta și a văditelor imixtiuni în treburile interne ale Statului Român, nepermise credem noi, cu privire la funcționarea Justiției din România. Numai că, odată plecat de la Ambasada Statelor Unite ale Americii din București, Gitenstein a ieșit „aranjat” și cu Fondul Proprietatea. 

Băsescu – Gitenstein

Este vorba despre o telegramă care relevă că, pe când deținea funcția de ambasador al SUA la București, Mark Gitenstein a beneficiat de sprijinul fostului președinte Traian Băsescu și al fostului premier Emil Boc pentru atribuirea contractului de administrare a Fondului Proprietatea de către Franklin Templeton Investments, grup britanic care face parte dintr-o organizație globală de administrare a investițiilor, cu sediul în San Mateo, California: „Angajamentul personal, la cererea ambasadorului, atât a președintelui Băsescu, cât și a primului-ministru Boc a rezolvat în cele din urmă problema litigioasa” […].

Practic, din poziția de ambasador al SUA la București, Gitenstein a reușit să pună mâna pe Fondul Proprietatea, devenind membru al Comitetului Reprezentanților de la Fondul Proprietatea, vreme de peste 8 ani, perioadă în care a deținut și funcția de președinte al Fundației Biden. 

În iulie 2021, Mark Gitenstein a fost numit de către președintele Statelor Unite ale Americii, Joe Biden, în funcția de ambasador al SUA la Uniunea Europeană

Joe Biden – Mark Gitenstein

„După ce a aranjat, profitând de calitatea sa de ambasador, ca Manchester Securities Corp. să devină acționar semnificativ, iar Franklin Templeton Investment Ltd. să devină administrator unic, Mark Gitenstein a cules cireașa de pe tort, intrând personal în conducerea (board-ul) Fondului Proprietatea în aprilie 2013, la câteva luni după încetarea mandatului de ambasador și la câteva zile după promovarea protejatei sale Laura Codruța Kovesi în funcția de procuror șef al DNA.

Codruta Kovesi – Mark Gitenstein

Gitenstein a devenit atunci membru al Comitetului Reprezentanților de la Fondul Proprietatea, în fapt un șef suprem al acestui fond, pentru un mandat de 3 ani și cu o indemnizație consistentă (la început a fost de 20.000 lei/lună). În 2016 și în 2019, fostul ambasador american a repreluat sinecura de la Fondul Proprietatea, obținând noi mandate de câte 3 ani în Comitetul Reprezentanților și cumulând astfel peste 8 ani în boardul fondului.

În perioada în care s-a aflat la timonă Fondului Proprietatea, nici DNA sau alt organ judiciar, nici serviciile secrete sau autoritățile de control financiar n-au catadicsit să facă verificări la acest fond, în pofida informațiilor și indiciilor privind devalizările substanțiale produse.

În perioada 2016-2019, Gitenstein a deținut și funcția de președinte al Fundației Biden, încă o dovadă a legăturii sale apropiate cu actualul președinte al Statelor Unite”.

Cum a influențat un ambasador american justiția română

[…] Din telegram transmisă de ambasada Statelor Unite de la București Secretarului de Stat și Secretarului Departamentului Trezoreriei SUA în data de 25 februarie 2010 (făcută publică de organizația WikiLeaks n.r.), rezultă că ambasadorul american Gitenstein a intervenit pe lângă președintele Traian Băsescu și pe lângă primul-ministru Emil Boc pentru a determina respingerea cererilor de chemare în judecată formulate de un acționar al Fondului Proprietatea (avocata Ioana Sfârâială), care a solicitat anularea unor hotărâri considerate nelegale ale Adunării Generale a Acționarilor Fondului Proprietatea, prin care Franklin Templeton Investment Management Ltd. a devenit administrator unic al acestui fond valoros. În această telegramă este consemnat textual: „Angajamentul personal, la cererea ambasadorului, atât a președintelui Băsescu, cât și a primului-ministru Boc a rezolvat în cele din urmă problema litigioasa”.

Emil Boc – Traian Băsescu

Această intervenție s-a produs după ce, prin hotărârile pronunțate de Tribunalul București și de Curtea de Apel București în dosarele 47039/3/2010 și 7548/3/2011, în care acționarul Ioana Sfârâială a avut calitatea de reclamant, au fost anulate mai multe hotărâri ale Adunării Generale a Acționarilor prin care au fost înlocuiți în conducerea Fondului Proprietatea reprezentanții numiți de Ministerul Finanțelor cu un administrator unic privat și străin, Franklin Templeton Investment Ltd.

Acționarii Franklin Templeton Investment Ltd

Toate aceste manopere au fost realizate după ce acționar semnificativ al Fondului Proprietatea s-a declarat Manchester Securities Corp., la care era acționar Eliot Asociates LLC, un fond de investiții în care ambasadorul Gitenstein avea interese, fără a exista o explicație pentru modul în care Manchester Securities Corp. a devenit acționar semnificativ, în condițiile în care Fondul Proprietatea fusese până în acel moment o societate închisă, iar tranzacțiile făcute cu acțiunile acesteia erau sancționate cu nulitatea absolută, sancțiune care nu s-a aplicat niciodată, deoarece nicio autoritate a statului român nu s-a sesizat.

În urma intervențiilor ambasadorului Gitenstein (reprezentat de aceeași societate de avocatură ca și Fondul Proprietatea) și a promisiunii președintelui Băsescu (reprezentat de aceeași societate de avocatură) de rezolvare a situației litigioase la nivelul instanțelor de judecată, prin sentința civilă nr. 9514/2012, pronunțată în dosarul nr. 3295/3/2012, care a fost confirmată ulterior de Curtea de Apel București, cererea de anulare formulată de acționarul Ioana Sfârâiala a fost respinsă ca lipsită de interes, cu motivarea hilară că nu deținea un număr suficient de acțiuni. Această soluție a fost repetată apoi, cu o motivare identică, de Tribunalul București și Curtea de Apel București în toate litigiile intentate de același acționar, care a fost obligat la cheltuiei judiciare exorbitante, în scopul intimidării sale și al executării silite a acțiunilor pe care le deținea la Fondul Proprietatea”.

Joe Biden – Mark Gitenstein

Folosirea magistraților conexați la serviciile secrete

Potrivit acționarului reclamant, pentru obținerea acestor soluții de respingere, dosarele au fost direcționate către anumiți judecători, cu concursul președintei de atunci a Secției a-VI-a Comerciale de la Tribunalul București, sau au fost soluționate direct de această, cum a fost cazul dosarelor nr. 48726/3/2010, 11640/299/2011 și 24153/3/2014.  În cazul în care unele dosare au ajuns la complete care nu erau controlate, au fost retrase de la acestea și au fost repartizate altor complete, care apoi respingeau cererile formulate. În dosarul nr. 48726/3/2010, care a fost primul soluționat din seria de litigii cu Fondul Proprietatea și a avut că obiect suspendarea hotararirii Adunării Generale a Acționarilor de numire a Franklin Templeton că administrator, șefa Secției a VI-a Comerciale a pronunțat o soluție de respingere, cu motivarea că speță este prea simplă iar soluționarea litigiului ar antama fondul, în condițiile în care, în aceeași perioadă, a admis o ordonanță de suspendare identică, dar cu alte părți, cu o motivare opusă.

Pentru obținerea soluțiilor dorite de fostul ambasador american, au fost exploatate legăturile pe care anumiți magistrați implicați le aveau cu serviciile secrete afate în subordinea președintelui Traian Băsescu. Două dintre judecătoarele implicate erau suspectate că aveau legături directe de colaborare și de subordonare cu anumite servicii secrete. Alte două judecătoare implicate aveau legături cu serviciile secrete prin soții lor, respectiv soțul uneia era ofițer în SRI, iar soțul președintei Secției a VI-a Comerciale era ofițer în serviciul de informații al Ministerului Apărării Naționale.

Prin intervențiile lor asupra instanțelor de judecată, în vederea soluționării favorabile a unor litigii privind anumiți administratori și acționari ai Fondului Proprietatea, Mark Gittenstein, Traian Băsescu și Emil Boc sunt culpabili de săvârșirea infracțiunii de folosirea influenței ori autorității în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, prevăzută de articolul 13 din Legea nr. 78/2000 privind prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție.

Băsescu la pușcărie– C. V. Tudor

În speță este vorba de obținerea unor foloase necuvenite pentru administratorul Frankin Tempeton și de acționarul Manchester Securities de la Fondul Proprietatea. Marii luptători anticorupție Laura Codruța Kovesi și Florian Coldea nu s-au sesizat însă niciodată asupra acestor fapte. Nici nu le-ar fi trecut prin gând având în vedere că făptașii erau principalii lor dirijori și protectori.  

Fondului Proprietatea, entitatea care gestionează acțiunile companiilor din România și care a conlucrat, în epoca Băsescu, în mod direct cu Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților (ANRP). „Ungerea” lui Gitenstein, apropiatul familiei lui Joe Biden, la Fondul Proprietatea a fost, conform unor surse, rezultatul unei puternice operațiuni de lobby pe lângă Președinția României și pe lângă Guvernul României de la acel moment. În condițiile în care administratorul unic al Fondului Proprietatea, care se ocupa și de administrarea fondului de investiții alternative este grupul financiar internațional, controlat de americani, dar cu sediul la Luxemburg, Franklin Templeton International Services S.R.R.L., parte a concernului Franklin Inc.

La Fondul Proprietatea deține acțiuni și magnatul american Bill Gates, fondatorul grupului Microsoft. Fundația Bill și Melinda Gates a achiziționat, pe bursa de la Londra, 120 de milioane de acțiuni la Fondul Proprietatea. 

Informațiile provin din diferite surse publice, fiind coroborate pentru a aduce la cunoștință poporului român cine sunt adevărații păpușari ai sistemului mafiot care conduce România de 32 de ani.

Distribuie acest articol!

Happy
Happy
0 %
Sad
Sad
0 %
Excited
Excited
0 %
Sleepy
Sleepy
0 %
Angry
Angry
0 %
Surprise
Surprise
0 %

Average Rating

5 Star
0%
4 Star
0%
3 Star
0%
2 Star
0%
1 Star
0%

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You may also like