0 0
Read Time:8 Minute, 26 Second

210 ani de când Basarabia a fost vândută pentru o moșie și câteva diamante: ”Să li se lase ochii doar ca să plângă!”

04.03.2022#RUBRICA LUI CATALIN OPRISAN

La 1812, trădătorul Manuc Bei, găzduiește, în faimosul său Han din centrul Bucureștilor, Tratatul de Pace ce punea capăt celui de-al optulea Război Ruso-Turc ce se ținuse pe pământurile noastre vreme de șase ani și ne nimicise ca națiune. Alt trădător, Dumitraki Moruzi, avea să vândă rușilor Basarabia, contra unei moșii intinse și a unor obiecte din aur. Populația, greu încercată de foamete și de nevoi, făcea apel la feldmarașalul Mihail Kutuzov, sperând că găsește, la acesta, înțelegere: ”Li se vor lăsa doar ochii spre a plânge”, răspundea acesta

Feldmareșalul Kutuzov (al doilea din stânga, stând pe scaun) decide, la București, în 1812, soarta Basarabiei

Pe la începutul secolului al XIX-lea, rușii și turcii ajunseseră cam pe la al optulea război parte în parte. Porniseră să se încaiere, întâia oară, între 1568 și 1570 și, de atunci, își tot împărțeau victoriile. Spahiii, sub a căror ascultare se găsea, în ist moment, Moldova, nu mai erau atât de temut, din pricina luptelor interioare date pentru domnie, în timp ce ceilalți se împuterniceau și începeau a stăpâni tot mai multe pământuri.

La ultima strigare, cea din 1787-1792, rușii luaseră pământul ienicieresc pân’ la Nistru, râu ce devenea, imediat, margine a Imperiului, spre țara Moldovei. Dar nu era de ajuns, așa că, la 1806, slavii găsesc, din nou, motiv de gâlceavă.

În Hexagon domnește Napoleon Bonaparte, aflat în legături bune cu tipii cu Semilună. Vorbește cu Înalta Poartă să-i înlăture de la domnie pe Constantin Alexandru Ipsilanti și pe Alexandru Moruzi, gospodarii Principatelor Române, învinuiți că fac jocul rușilor. Hop, de supărare, aceștia veniră pe melagurile noastre, prin surprindere și, astfel, se porni un război de vreo șase ani, la care noi nu prea participam, deși eram ”gazde”.

Alexandru Moruzi, un tip avid de bani, ajunsese că cumpere cantități imense de grâu, pe care le vindea, apoi, la preț înzecit, sărmanilor. Fusese inițiat în francmasonerie la 24 martie 1776, în Loja St. Andreas din Sibiu, unde primise gradele de Companion, Maestru și Maestru Perfect. Îl găsim, mai apoi, Venerabil al unor loji de la București (1786) și de la Iași (1803). Trecuse de partea rușilor, lepădându-se de francezi, așa că urmase mazilirea din 19 martie 1807, dar era bucuros că scăpa cu viață. ”Ipsilante” îl urma, nițeluș mai târziu, în august.

Situația e grea pentru Moldova, dar și pentru Muntenia, două vaci de muls. De aici, turcii luau peșcheș zdravăn, plus tot ce se putea căra, de la oi la cai, de la miere la grâne. Rușii știu asta și vor și ei, mai ales că cererea de a se alege cu… Principatele Române e susținută și de Napoleon! Se fac alianțe, Alexandru I primise, de la franțuz, asigurarea că dacă va rămâne cu ceva foloase, îl va ajuta să obțină pământurile. Mai mult, Mihail Kutuzov, feldmareșaul țarist, avea să-l învingă, în noiembrie 1811, pe Ahmed Pașa, așa că Imperiul Otoman e nevoit să ceară pacea. În decembrie 1811, conducătorul rus ajunge la București. E primit cu onoruri deosebite, dar va avea o atitudine deosebit de dură față de populația românească supusă, și așa, la numeroase privațiuni. Știa orașul încă de la 1793. Sunt jafuri, hrana nu mai există, foametea e atât de cumplită încât oamenii ajung să mănânce ”ciocălăi de porumb și coajă de arbori”.

Acesta este contextul în care se va semna Pacea de la București (16 mai 1812), cea care punea capăt Războiului Ruso-Turc și la finele căreia aveam să pierdem Basarabia!

Propunerile țariste prevedeau, la început, ca ”Principatele Moldova, Valahia Mare (Muntenia) și Valahia Mică (Oltenia) și Basarbia să se alipească pe veci la Imperiu, cu toate orașele, cetățile și satele lor, cu locuitorii acestora de ambele sexe și cu averea lor”, specificîndu-se că ”Dunărea va fi de acum înainte granița dintre cele două Imperii”. Kutuzov e pe grabă, pentru că relațiile cu Napoleon s-au deteriorat puternic, aflând că acesta pregătește, deja, faimoasa invazie. Constantinopolul refuză, însă, ferm cererile, așa că rușii se declară mulțumiți și cu ocuparea ”doar” a Principatului Moldovei, teritoriul dintre Siret și Nistru. Se merge mai departe și se avansează cedarea întregului pământ dintre Prut și Nistru!!!

Manuc Bei, spionul din centrul Bucureștilor!

După această incursiune istorică să ne permiteți, olecuță, să mergem până la Manuc Bei, negustor și diplomant armean, da, cel cu Hanul, locul în care se va… semna pierderea Basarabiei! Se spune despre el că era unul dintre cei mai bogați oameni din Balcani. Ceruse cetățenie rusească, la 1806, și devenise spion de-al lor în 1808, an în care se finalizase și construcția faimosului loc. Informațiile pe care Manuc le va acorda generalilor ruși vor contribui la deznodământul războiului.

Așadar, pe 16/28 mai 1812, la București, în Hanul lui Manuc Bei, ajung următorii domni: feldmareșalul Mihail Kutuzov (n.a. – cel care-i primise pe reprezentanții bucureștenilor, care se plângeau de condițiile crunte de trai și cărora le spusese: ”li se vor lăsa doar ochii spre a plânge”), amiralul Pavel Ciceagov – din partea rusă, Generalul Alexandre-Louis Andrault de Langeron, conte francez emigrat, din partea lui Napoleon, și Dumitraki Dumitru Moruzi, fratele lui Alexandru Moruzi, din partea turcilor. Ambasadorul francez la Constantinopol, Andreossy, s-a făcut că nu ajunge la negocieri, lipsind intenționat. Manuc toarnă-n pahare și știe să se facă util. După cum se poate constata, la tratative nu participă niciun reprezentant de-al nostru, pentru simplu fapt că părțile nu considerau că… existăm, găsindu-ne sub ocupație rusească.

Faimosul Han al lui Manuc, într-o reproducere de la 1841

Suim la primul cat al Hanului, unde se fac vorbele. Langeron are ghiersul melodios, de șarpe veninos. E dibaci! Dumitraki Moruzi, omul turcilor, trădează, devenind omul rușilor!!! Peste ani, avea să se descopere și prețul pentru care acesta a cedat un teritoriu de-al Moldovei: un ucaz al Țarului Alexandru I (1801-1825) prin care primea o moșie fabuloasă în Basarabia, plus alte obiecte de valoare!

Tratatul de Pace e greu pentru noi. Are 16 articole ”publice” și două secrete. Prin punctele 4 și 5, Imperiul Otoman ceda Imperiului Rus un teritoriu de 45.630 km pătrați, cu 482.630 locuitori, cinci cetăți, 17 orașe și 695 de sate. Treceau atunci în componența acestuia Hotinul, Soroca, Orheiul, Grecenii, Tighina. Din 1813, noua regiune ocupată devenea ”gubernia Bessarabia”… Actul de anexare al Moldovei orientale era juridic… fraudulos, deoarece încălca grav practica internațională: pentru că Principatul nostru nu era provincie otomană, turcii nu puteau ceda ceva ce nu aveau!!!

Dumitraki Moruzi a fost ”mirosit”. Întors la Constantinopol, avea să fie batjocorit: era îmbrăcat într-un caftan îmblănit pentru toate ”meritele” sale de la negocieri și decapitat, la 8 noiembrie 1812. Sultanul Mahmud al II-lea îl acuza că nu știuse să tergiverseze discuțiile, în lipsa unor informații concrete din Franța. Bănuit că e ordodox, deci favorabil rușilor, rămânea fără cap în mijlocul mulțimii chemat special pentru a vedea execuția trădătorului.

Aceeași soartă o avea și Panaiotachi, fratele său, mare dragoman al Porții. Celălalt frate, Alexandru, ex-domnitorul, era arestuit, la 62 de ani, și dus la galere, pentru a vâsli în slujba sultanului. Contra unei sume mari de bani, reușea să se elibereze și să-și demonstreze nevinovăția. Murea pe 10 iulie 1816, la Constantinopol.

Manuc Bei fuge din Bcurești. Ajunge la Sibiu, apoi la Chișinău, lăsând afacerile pe mâna unor rubedenii. Vrea să vândă faimosul han la finele lui 1816, dar nu reușește. Piere la 20 iunie 1817, în împrejurări ciudate, într-un accident de călărie. În urma lui rămân soața, frumoasa Mariam, plus șase copilași! La Hanul său se organizează, și azi, nunți!

Deși țarul Alexandru I nu-l halea pe Kutuzov pentru că fusese favoritul lui Pavel I, feldmareșalul se bucura de recunoaștere, deoarece reușise ratificarea trataului de pace înaintea declanșării invaziei napoleoniene din Rusia, permițând retragerea de la Dunăre a trupelor rusești, pentru a face față atacurilor. Va conduce trupele în faimoasa Bătălie de la Borodino (7 septembrie 1812), care, cu 250.000 de beligeranți, era considerată cea mai mare desfășurare de forțe de până atunci. Starea sa de sănătate se înrăutățea chiar pe front. Deceda în aprilie 1813, în orașul silezian Boleslawiec.

Langeron avea să conducă un regiment austro-rus, în altă faimoasă Bătălie, cea de la Austerlitz. Pentru că a fost înfrânt, a ajuns la Odesa și, apoi, Guvernator al Hersonului, cel atacat, zilele acestea, de trupele rusești. Din 1823, starea sa de sănătatea avea să se înrăutățească. Deceda în marea epidemie de holeră, 1831.

După ce pierduse, deja, Bucovina, în 1774, Moldova era ciopărțită. Pentru a aduna simpatia localnicilor, țarul Alexandru I a garantat, la început, locuitorilor de pe ambele maluri ale Prutului dreptul ca, timp de un an, să se poată muta de ce parte a noii granițe ar fi dorit și să-și vândă averea după propriul interes. Apoi, treptat, sufletele din noua gubernie au fost supuse politicii de rujstificare. Din 1828 actele oficiale au început să fie redactate numai pre vorba lui Petru cel Mare. Din 1842, limba română n-a mai fost acceptată ca limbă de predare.

Basarabia și Bucovina se întorceau unde le era locul în 1918. Doar pentru 20 de ani. Apoi plecau. Probabil, definitiv.

#RUBRICA LUI CATALIN OPRISAN (Articol preluat !)

Happy
Happy
0 %
Sad
Sad
0 %
Excited
Excited
0 %
Sleepy
Sleepy
0 %
Angry
Angry
0 %
Surprise
Surprise
0 %

Average Rating

5 Star
0%
4 Star
0%
3 Star
0%
2 Star
0%
1 Star
0%

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You may also like